Publicat în Autopsia cuplului, Recomandare de film

Despre fricile de azi ale amantelor de ieri

fluturiSau … despre fluturi.

Cum pică frunza la geam, pe blog răsar din nou vizualizări și comentarii sub articolul Psihologie de amantă. Probabil că melancolia tomnatică gâdilă niște răni mai vechi.

E un subiect pe care îl veți întâlni discutat pe forumuri anonime sau la bucătărie. Femeile știu bine de ce. Trăim vremuri când e imposibil să faci parte doar dintr-o tabără, căci altfel rămâi fără prietene. Nu cred că mai există vreo femeie care n-are în cercul ei de gagici, neveste și amante care au împărțit același bărbat banii și sexul. Hai să nu vorbim în articolul ăsta de dragoste, bun? că-mi vine a râde. În orice love story cu trei participanți, numai dacă nu e o orgie, toți sunt penibili. Mai ales, când afacerea este scoasă în public.

Pe mine nu m-au convins niciodată nici nevestele fericite și înțelepte care au cedat (asta e dragoste!), nici amantele care au luptat pentru fericirea lor (asta e dragoste!). Eu, pur și simplu, mă hurduc de râs când văd bărbatul dintre ele. Dacă e unul de vreo 25 de ani, mă opresc peste cinci minute. Dacă e unul trecut de 40-50, pot râde trei zile la rând. De ceva, eu am râs și de nunta lui George Clooney – clovn, parol. Dar să lăsăm, știți că eu am gânduri mai baroce față de erecții moi între țâțe vârtoase (natura își bate joc de noi cum poate).

Săptămâna trecută priveam filmul The Other Boleyn Girl și mi-am adus aminte de o discuție între amante, discuție veche de acum doi ani, pe un forum anonim. Habar n-am cum am ajuns în citesc topicul lor, dar nu mă miră, eu pot să mă bag în toate cotloanele, pentru că sunt un om care scrie, deci îmi antrenez empatia. Mă bag ca să înțeleg relațiile complicate dintre oameni vii (nu numai din cărți sau filme).

Fetele s-au nimerit dezlegate la limbă (sub scufița anonimatului) ceea ce a făcut delicios și savuros materialul meu de cercetare. Așadar, una din două amante de ieri și soții de azi, nutresc o frică mocnită după ce se văd, ÎN SFÂRȘIT, cu verigheta pe deget. După foarte puțin timp de dragoste legală, ajung să înțeleagă că, phiii, au îmbrăcat o piele banală de nevastă. Nimic special. Un drum deja parcurs de prințul ei, care începe, puțin câte puțin să se plictisească din nou, iar ea trebuie să aibă grijă ca el să nu-și întoarcă privirea spre alte fuste. Fiecare a doua recunoaște că îi este frică să nu fie „detronată” de o alta, mai tânără, mai isteață și mai disponibilă. Și cu fiecare an, frica devine mai intensă. Pentru că orice țâță, cât de dreaptă și vârtoasă n-ar fi, tot ajunge să cadă și să facă riduri într-o zi. Iar pe tălpi o calcă deja un regiment de dudui mustoase, voioase, cu poftă de viață și de … aventuri. Și cu psihologie pozitivă:Carpe diem!

În ce stare ajunge o nevastă când simte că alta, cu mai multe resurse și avantaje, îi suflă în ceafă, aplicând exact strategia de cucerire, de care ea cândva facuse uz, puteți urmări în filmul The Other Boleyn Girl. Excelente frământări, discuții, replici. Rupatoare emoții și sfâșietoare concluzii. În 500 de ani (de la istoria din film)  nu s-a schimbat nimic în relația dintre femei și… femei. Femeile n-au să înceteze niciodată să împartă bărbații între ele. Care cu mijloace elegante, care cu mijloace mârșave. Și fiecărei îi va părea că „dragostea” ei e cea mai curată, cea mai puternică și, desigur că, insubmersibilă ca TITANICUL !

Dar, vorba lui Monica Bellucci: „Omenirea a avansat enorm în sfera tehnologiei, dar deloc în sfera simțurilor”.

Nimic nou pe lumea asta. Omul aleargă după fericirea imediată, dar se alege cu frici pe toată viața.

P.S. Apropo, Eric Bana, a jucat superb rolul lui Henry Tudor. Bărbat tandru și iubitor cu Mary, dar agresiv și sălbatic cu Anne. În același bărbat, o femeie poate trezi îngerii, iar alta, cei mai parșivi demoni.

P.P.S. Am descris și AICI o altă fațetă a infidelității, ca să nu creadă aici femeile că am ceva cu amantele. Nimic personal, doar creație.

Eric_Bana_in_The_Other_Boleyn_Girl_Wallpaper_4_1280

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

9 gânduri despre „Despre fricile de azi ale amantelor de ieri

  1. Omenirea nu poate avansa în domeniul simțurilor fiindcă nu vrea. Soluția e simplă: să nu le faci altora ce nu vrei să-ți facă ei ție. Cu toate că e atât de simplu, nu reușim să respectăm acest principiu elementar.

    Apreciază

  2. 😆
    „Omenirea a avansat enorm în sfera tehnologiei, dar deloc în sfera simțurilor”.
    Dacă e să ne luăm după adepții conspirațiilor (ăia cu „Matrixul”) aș completa:
    „Omenirea a avansat enorm în sfera tehnologiei, dar deloc în sfera simțurilor și-n curând se va întoarce la origini”

    Apreciază

  3. Am invatat un cuvint nou „insubmersibil” . Filmul e foarte puternic,merita de vazut .In general prefer asa tipuri de filme- istorice , bazate pe fapte reale din secolele trecute ,drame …o placere. p.s. Iar e toamna in calendar iar amantele (femeiele, nevestele) au iesit la vinatoare in cautare de dragoste, tandrete sau finante 🙂
    p.p.s Mi-ar placea sa investighezi printr-n articol delicios psihologia nevestelor maritate cu amant / amanti ce s-au pricopsit la gospodarie ,uneori casatoriti chiar . Asta e alta parte de monedei, decit cel cu barbatul insurat ce cauta fetiscane tinere ….)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s