Publicat în De pe internet adunate

Mai intrigantă ca o carte: Marina Vlady

mona

Aş privi aşa filme toată vara.

Aş consuma câte unul în fiecare zi. Ca pe cucurbitacee (harbuji în context).

Plăcere, sănătate şi bucuria maţului spălat. Asta pentru că omul cu digestie bună e pe jumătate fericit…

Nu vă ascund că varianta sovietică a filmului „Steaua fără nume” (1978) îmi place până la sughiţ. Ca la un îndrăgostit care nu se mai uită la alte fete pentru că şi-a găsit aleasa de nu-şi mai poate lua ochii de la ea.

Ştiam că exista varianta românească. Ştiam de mult. Dar tot tărăgănam vizionarea. De frică să nu-mi stric cheful, gustul dulce. Chiar şi pentru un cinefil debutant ca mine, pasajul de la un film excelent la unul …posibil mediocru… se digeră greu.

Merg pe scurtătură, l-am privit.

Superbissim! 85 de minute de extaz pur. Potrivit pentru un răsărit de weekend.

Marina Vlady în rolul Monei e superbă, diafană, senzuală. De fapt, fiecare personaj e o lume aparte. Extrem de bine conturat, expresiv, viu, pitoresc, unic. Citește în continuare „Mai intrigantă ca o carte: Marina Vlady”

Publicat în De pe internet adunate, Recomandare de carte

Scrisul e o forţă

via hearts of glass25„Dacă nu ai absolut nimic de creat, probabil te creezi pe tine însuți.” Carl Jung

Dacă te-a gâdilat sfios ideea că a scrie ar putea să fie vocația ta (sau măcar pasiunea), câteva aspecte esențiale pe care să le urmărești ar fi următoarele :

Scrie! Despre orice și oricând, într-un loc la care să nu aibă nimeni acces pentru a nu fi nevoit să te cenzurezi prin consmetizarea fiecărui cuvânt.

Citește! Citește! Citește! Nu poți deveni scriitor, dacă nu ești mai întâi cititor.

Exersează! Limbajul e un dans, dacă nu te joci zi de zi cu formele lui de expresie, începi să-ți pierzi îndemânarea, să uiți pașii. Scrie orice, un vers, o notiță, o descriere, o analiză, o scrisoare.

Trăiește! N-ai cum să scrii dacă tu îți suprimi sinele, fugi din fața emoțiilor. Deschide-te în fața fiecărei frânturi de viață care te înconjoară, simte fiecare moleculă a realității pe care o respiri!

Nu scrie la rece! Ci în mijlocul evenimentelor, așa cum făceau Henry Miller și Anais Nin, iar asta va face cititorul să trăiască fiecare rând la fel de intens ca și tine.

Pierde-ți controlul.

Nu șterge.

Scapă de frica și rușinea că nu ești adecvat.

Alege citate care te inspiră apoi reflectă în scris asupra lor .

Folosește jurnalul ca să treci peste perioadele dificile, nu lăsa lucrurile nespuse să devină toxine. Știi că de fapt afecțiunile mintale nu sunt provocate de trauma în sine, ci de faptul că nu poți vorbi despre asta?

Nu folosi scrisul ca mijloc de lamentație.

E, de fapt, o recomandare de carte.

Secretul detaliat e AICI

Publicat în De pe internet adunate

Monologul unui porcuşor romantic

… sau dacă ar trebui să aleg, eu aş alege ceea ce sunt acum. Pentru că asta e lumea mea. Pentru că trăiesc în ea.

(traducere din rusă)

„Într-o zi frumoasă şi insorită am apărut pe lume. Mama şi tata au fost foarte încântaţi.

Mama e casnică. Creşte copiii. Tata lucrează la fermă. De curând bunicul a fost invitat la o sărbătoare. Era aşa de gătit !

Când voi creşte mare, aş vrea să fiu ca tata. E atât de mare. Atât de puternic.

Cu vecinii ne împăcăm bine. Nicio zi nu seamană una cu alta, iar în weekend plecăm la expoziţii. Seara, obosiţi, dar mulţumiţi, ne întoarcem acasă.

Uneori mă întreb: pentru ce existăm ? Un nene mi-a spus că trebuie să devin un tip bine. Sau piftie ? Cred că totuşi tip bine.

E clar că sunt încă mic şi multe nu înţeleg, dar dacă ar trebui să aleg, eu aş alege ceea ce sunt acum. Pentru că asta e lumea mea. Pentru că trăiesc în ea.”

Filmuleţul în original.

Publicat în De pe internet adunate, Fotografii

Tandreţe fără zâmbet…

Pozele care îmi reţin în mod fascinant privirea sunt cele în care copii aproape că nu zâmbesc (la comandă). Momente în care sunt fireşti. Nimeni nu-i torturează cu „hai zâmbeşte, puiuţ” (arată, mamii, cât de fericit eşti).

Fiecare poză e o piesă de artă. Un univers. O lume întreagă.

Citește în continuare „Tandreţe fără zâmbet…”

Publicat în De pe internet adunate

Anii vin fără zgomot…

… Omul face toată gălăgia.

Nu e uşor să găseşti citate pozitive despre bătrâneţe, dar eu asta şi căutam. Greu să-mi fie.

***

Ghioceii de la tâmple anunţă primăvara unei alte vieţi. (autor necunoscut)

Numai îmbătrânind ne apropiem de eul nostru. (S. Moon)

Poate că a îmbătrâni înseamnă că omul învaţă în sfârşit să-şi facă mai puţine iluzii. (Helga Koenigsdorf)

Faptul că sunt un pom bătrân nu înseamnă că dau mere bătrâne.  (Félix Leclerc)

În Africa, când moare un bătrân, se zice că arde o bibliotecă. (Amadou Ba)

Secretul unei îmbătrâniri frumoase constă în concluderea unui pact onorabil cu singurătatea. (G.G. Márquez)

Nu te plânge c-ai ajuns la bătrâneţe. La mulţi li s-a refuzat acest privilegiu. (autor necunoscut)

Prima parte a ilustraţiilor o găsiţi AICI

Citește în continuare „Anii vin fără zgomot…”

Publicat în De pe internet adunate

Compoziţii florale

Nu ştiu de ce toamna simt o nevoie mai acută de flori. În fiecare zi după lucru zâbovesc în faţa florăriilor. Vreo 4 pe itinerarul meu. Din toată podoaba floristică nu pot identifica decât vreo 6 specii, restul – un mister, de asta poate mă ademenesc 🙂

Am dat şi în calculator de un folder cu poze de buchete de mireasă, ceva mai speciale (adunate cândva). Cu flori de iris, garoafe, cale, orchidei, bujori, levănţică, crizanteme …

Citește în continuare „Compoziţii florale”

Publicat în De pe internet adunate, Limba soacrei

Frunzuliţă matostat, când e omul fără cap ?

Am dat de un material interesant pe internet şi m-am jurat să-l traduc şi să-l păstrez cu link.

Socot că tare-i preţios în viaţa asta să poţi identifica oamenii care nu-ţi merită timpul. Dacă încă se mai ţine scai din urma ta şi nu se ogoieşte poţi să-i trimiţi linkul cu inima împăcată. Dar să ne păzească Sfântul Elefterie, tămăduitorul de măsele, de ispite!

Uneori e greu să realizezi că omul cărui îi explici că iarba-i verde şi ceru-i azuriu, nu înţelege ce vrei să zici. Nu pentru că e prost, nu pentru că e orb, ci pentru că există nişte pârghii lăuntrice care nu-i permit să vadă. Ele se numesc complexe : siguranţa de sine mutilată, complexul de inferioritate, frica de a fi respins, frica de a fi luat peste picior etc. Şi atunci râmâi tu cu buza înflată şi cu senzaţia că eşti prost (da poate că eşti) că ţi-ai pierdut vremea să explici lucruri evidente (dacă nu ai copii, senzaţia e şi mai acută).

Nu e uşor să discuţi cu aşa oameni, nu e uşor să lucrezi cu aşa oameni… dar şi mai greu e să scapi de ei. Pentru că, paradoxal, oamenii complexaţi, mai sunt şi perfizi (de parcă complexaţi n-ar fi destul) şi deseori se ascund sub măşti de oiţe blânde cu cruce la gât, în loc de talancă. Behehe, behăie jalnic, numai-numai să atragă atenţia.

Cum să nu te laşi prins în capcană și să nu-ţi pierzi timpul (dacă ţii la el) ?

Să nu ziceţi că nu v-am spus. În descrierile ce urmează veţi regăsi persoane lângă care staţi chiar alături… îmi pare rău.

Omul complexat are :

Obiceiul de a se compara

Obiceiul de a se compara cu alţii denotă dependenţă. Când omul îşi neagă unicitatea, se trădează pe sine însuşi. Iar când se apreciază prin ochi străini, riscă să nu se descopere niciodată.

Notă : Oamenii complexaţi parcă-s în veşnică căutare de « stăpân ». Dacă îi spune unul că e frumos, rumen şi că are dreptate – gata, devine aliatul, complicele, prietenul lui. E gata să-i slujească veşnic pentru un cuvânt bun. Alte opţiuni nu există.

Citește în continuare „Frunzuliţă matostat, când e omul fără cap ?”