92 de comentarii

Au fost vremuri, când scriind o postare pe blog, aveam zeci sau sute de comentarii.

Unii din comentatori sunt morți, de tineri. Și nici măcar nu am trecut prin vreun razboi, din 2010 până azi.

 

„Când brusc se stingea lumina în căminul din Jilgorodok 2, din orăşelul Străşeni, părinţii mei, mai întâi aprindeau lumânarea lor de cununie, ca să nu mă lase pe întuneric, apoi ieşeau în coridorul comun să repare sistemul (pentru a câta oară). Între timp eu adunam picăturile ceară într-un cubuleţ şi mârnâiam sub nas un cântec de dragoste. Probabil că l-am înregistrat în minte la vreo petrecere, când tata îl cânta vreunui cumătru sau cumătră lângă un ulcior de vin gol. Nu l-am mai auzit nicăieri de atunci…”

Din Jurnalul Soacrei Mici (click AICI)

 

Cum sa-l scoti din minti

 

Doua prioritati majore imi mistuie trupul in primavara asta mustoasa: avioanele si sexul.

Cu cat ziua se anunta mai senina, cu atat injur mai galagios planul Wathelet. De doua luni ma trezesc fara alarma, pentru ca efectiv nu mai am nevoie de ea. Ma scoala din pat (inclusiv sambata si duminica) primul avion care decoleaza de la aeroportul national Zaventem, incepand cu 06:04. Avionul trece chiar peste casa mea cu o hodorogeala extrema. Au fost schimbate coridoarele aeriene, cu doamneleajuta a unul idiot care se numeste Wathelet. Zici ca stam chiar in buricul aerogarii, desi suntem destul de departe de ea.

Probabil ca pilotii si pasagerii sughita din cauza mea, ori de cate ori survoleaza o casa cu un mesteacan in fata, doi motani in iarba si o tufa de liliac inflorit. Pentru ca la fiecare 5 min blestem amarnic galagia motoarelor. Daca vedeti la breaking news un avion cazut peste mesteacanul meu, sa stiti ca o parte de vina o port eu. Cand ma enervez, pierd pedalele. Eman unde distructive. Wathelet, iti mai dau o sansa.Tampitule !

Asta-i tot despre avioane. Pana maine la 6:04.

V-am mai spus si data trecuta ca mi-i plin capul de scene erotice. Ca sa le mai rafinez, zic, da mai sa ma documentez un pic la capitolul tehnica. Fac un search pe youtube, dau peste un ciclu de master class sex oral, emisiune pentru femei. Instructoarea: o Chirita cu palarie dantelata, bucle galbene ca spicul dat in parg si buze rosii ca visinata. Ma scarpin la ceafa : « Lilia, nu-i serios ». Lilia nu ma asculta si apasa pe play. Asa de gustos povestea Chirita cu banana in mana, ca nu-mi puteam lua ochii : nici de la banana, nici de la buzele visinii. M-am simtit oleaca ca o eleva de clasele primare. Ei si ce daca stiu sa citesc ? Uneori iti face placere sa rasfoiesti abecedarul. Mai gasesti o imagine, o litera, un cuvantel. Te apuca amintirile, una alta. Asa ca eu ascultam cum trebuie de manuit banana, apreciind aerul ascultator si concentrat al elevelor. Intr-un moment ma cheama sotul. Ii strig : „Lasa-ma in pace, eu aici is ocupata tare. Observ tehnici sexuale”. Aud un pufait. Reactie normala. Ultima data  cand i-am spus sa ma lase in pace pentru ca citesc « 208 variante noi de a scoate din minti un barbat… de placere!» m-a gasit peste o ora cu cartea pe piept, fasaind pe-o nara. Adormisem la varianta 7 (daca nu gresesc).

Conversatie cu o femeie proasta

Circula intens zilele trecute pe facebook un text « Conversatie cu o femeie inteligenta ». Desi e vechi de 3 ani, autorul caruia nu e cunoscut, a starnit un val proaspat de interes. Printre femei, desigur.

De ce m-am luat de el ?

Mai, eu demult nu ma mai bag sa discut texte « à la Mihaela Radulescu », scris pentru turme de oite sentimentale care se plimba desculta pe nourasi rozalbi, cu o cununa de fluturi si randunici in cap. Dumnezeu cu dansele ! Am alte prioritati in viata. Pe urma, nu eu sunt cea care va schimba lumea femeilor. O lume, care dupa umila mea parere, se duce de-a pluta.

Uneori totusi imi vine foarte greu sa inchid ochii la prostirea si manipularea femeilor de alte femei.

Eu nu vreau sa schimb pareri, visez doar uneori ca femeile sa inceapa sa gandeasca. Inainte de a pune like la toate cacaturile cu poze frumoase. Inclusiv la textul meu. Aveti grija ce texte raspanditi. Va tradati prostia si contribuiti la formarea mentalitatii viitoarei generatii de femei: ingamfate, puternice, independente si singure. Vedeti ca n-am spus inteligente?

Cand texte ca « Conversatie cu o femeie inteligenta »  impanzesc internetul (cu zeci de mii de like-uri) eu ma ingrozesc. Poate o sa va para exagerat ceea ce spun, dar nu vreau sa nuantez ceea ce mie imi pare o tragedie cu efect intarziat. Femeile moderne au o capacitate atomica de a se autodistruge. Au luat-o aiurea prin papusoi si se mandresc cu asta. Unele au ajuns sa culeaga roada (putreda), dar tot inca nu constientizeaza ca ele au contribuit la asta.

Mie nu-mi plac extremele. Pentru ca ambele sunt rupte de realitate. Eu insa am sa ma folosesc totusi de una ca sa va demonstrez cat de ridicol pari cand sari dintr-o barca in alta. Imi asum tupeul chiar din titlu, ca si autorul necunoscut.

Monoloagele unei cititoare

Sau … femeile şi Premiul Nobel pentru literatură.

N-ar merita să scriu la plural, căci e vorba de o minoritate slabă şi cvazi-inexistentă. Femeile, ca specie care scrie, au apărut pe listă doar în ultimii ani. Din 1901 până în 2013, doar 8 femei (dintre care 7 cu un picior în groapă, să mă scuze de realism) s-au bucurat de recunoştinţa mondială. Ce înseamnă asta ? Am avut timp să mă gândesc lângă o fereastră deschisă cu aer curat.

De ce avem acest peisaj ? E simplu ca apa de ploaie. Închipuiţi-vă cum ar arăta lumea dacă în această perioadă de o sută şi ceva de ani, premiul l-ar fi luat suta de femei şi numai 8 bărbaţi. Ar fi fost iadul lui Dante (nu l-am citit, am împletit găluşte). Cine era să nască şi să crească copii, care ulterior ar fi devenit juriu şi candidaţi pentru premiul Nobel, menţionaţi cu litere vajnice în enciclopediile lumii? Nu ştiu, dar … nu cred că mi-aş fi dorit să trăiesc într-o lume ca asta.

Din (prea multă) fericire pentru mine, nu numai scriitoarele, dar şi scriitorii de talie mondială, pe care-i citesc şi recitesc, dar nu figurează pe listă, nu i-aş schimba pe toată lista de la cap la coadă (intraţi şi vedeţi şi voi). Rezon pentru care, am ajuns să gândesc lângă fereastră, că Premiul Nobel poate să însemne doar un nume pe listă şi nişte bani, apoi uitare… Raţiunea mea seamănă oleacă cu discursul vulpii în faţa stugurilor verzi, dar mie chiar nu-mi plac strugurii, nici măcar cei copţi. Adică ceea ce nu i se potriveşte unui cititor-prédateur ce mă socot. Eu vânez cărţi şi cunosc bine prada pe care-mi place s-o devorez. Caut cărţi scrise cu sânge şi sudoare. Cărţile buruiene, păntrunjel cârlionţat trei la leu, nu fac parte din meniul meu.

Eu beau şi sper…

Eu beau şi sper, privind la lună,
Că n-oi muri cu sticla-n mână. (bis refren)

(Cântec popular strămoşesc)

Ca să descoperi caracteristica unei naţiuni, uneori nici măcar nu e nevoie să ieşi din casă. Poţi sta lângă frigider (băgat în priză la Verona sau în Poloboacele-Vechi) şi într-un moment fatal, cascând ochii mai atent la un magnet turistic « made in Moldova », să te pocneşti cu o palmă peste frunte şi să înţelegi că ai două opţiuni : să râzi isteric sau să te dai cu capul de uşa frigiderului. Pentru că iată-l, adevărul gol-goluţ, lipit de uşa frigiderului tău ! Un adevăr, la care, fie că îți dai patriotic ochii peste cap, fie că ţi-i deschizi larg şi conştientizezi până la urmă realitatea.

Da, eu iar recidivez. Eu iar generalizez. Excepţiile nu mă interesează. Excepţiile moldoveneşti sunt tot atât de rare ca biletele de loterie. Cele câştigătoare, fireşte. Dar chiar şi cele câştigătoare, aoleooo, câtă dezamăgire aprigă pot să-ţi pricinuiască. Pentru că iar, Moldova e plină de oameni care fabrică şi vând aparenţe, măşti, culori, coperte… De conţinut şi esenţă nimeni nu-şi bate capul, pentru că nu e rentabil. Țara a devenit un muşuroi de oameni dezamăgiţi. (Şi de şmecheroi care fac bani pe dezamăgirea conaţionalilor).

Aşadar, magnetul făcut în Moldova e cel mai grăitor exemplu despre cum funcţionează gărgăunii unei ţări întregi. O țară mică, prin fleacuri mici se cunoaște. Un adevăr cristalin încadrat perfect în 5cmx3cm. Diamant! Îmi închipui doar moaca unui francez la descoperirea unui magnet turistic cu vinuri franțuzești aranjate într-un raft miniatură pe care scrie MOLDOVA. Eu nu pot ști ce ar gândi franțuzul, dar știu ce a gândit moldovanul.

Hai, bre, Ghiţă, să scriem « MOLDOVA » pe magnetul care reprezintă şi promovează vinuri din Moldova, căci turistul debil, n-are ochi destul de isteţ ca să citească eticheta sticlelor de vinuri « moldoveneşti » cu care ne mândrim de ne pocnește splina. Château Moulin de Clairac, uaaaaau, Château Margaux, uuuuh ty, Castilloff Molian şi alte drăcovenii din aceeasi serie. Etichete franţuzeşti sau fake-uri cu greseli de mama dracului.

Important e să mâzgâlim ochiul şi să vindem ! Dar ce-am turnat (degrabă o să trebuiască să răspundem standardelor controlate), ce am scris pe etichetă, nu contează. Când s-a dezmietici turistul de fake-ul nostru şmecher, noi deam om cheltui banul pe jgut de aur la mâna stângă (voi povesti cândva poate cât m-a fermecat un şofer de marşrutkă de la Ciocana. Efectiv, nu-mi putea lua ochii de la mâna lui. Zângănea cu brăţara sa de aur, în stânga, în dreapta, fâlfâială sus-jos-lături, cu un aer se suficienţă voioasă … Bref, aşa se poartă un om care şi-a împlinit cel mai aprig vis din viaţă. Un vis pe care l-a clocit ani de zile, poate încă de mic copil, de când înhăţase o palmă peste ceafă de la un popă cu brăţară la mână…).