Category Archives: Regina nopții

În vacanța de creație

sakura copyAdie a primăvară. A hormoni ce prind a foșni prin sânge ca spuma de șampanie cobâlțâită. Încolțesc mugurii viguroși, meaună motani înfierbântați sub balcoane, iar blogul se retrage într-o vacanță de creație.

În zorii primăverii, unii oameni abia așteaptă să dea buzna pe toloaca dragostei, alții preferă să mai rămână încă pe paginile unui roman de dragoste, curioși să mai afle ce le mai trece altor oameni prin minte și prin inimă. Pentru că pe stradă nu poți citi sufletul omului, dar în cărți, da.

Primăvara e perioada cadourilor. Un cadou apropie oamenii, îi face mai atenți, mai deschiși, mai senini. Un cadou e un mesaj. O carte-cadou e cel mai romantic mesaj oferit unei persoane. Uneori, un mesaj intim.

Faceți cadouri : zambile, mărțișoare, scrisori, spectacole, plimbări, timp, cărți.

Voi lipsi o perioadă, deci nu voi putea răspunde la întrebarea : unde pot găsi romanul dvs ?

Așadar vă reamintesc aici că puteți găsi cartea la orice librărie LIBRARIUSla Librăria din Centru sau Librăria Făt-Frumos.

Romanul Regina nopții are pagină pe facebook care e actualizată periodic. Pentru a o urmări puneți like.

Vă doresc o primăvară radioasă, parfumată, voluptuoasă !

Rămâneți îndrăgostiți !

Interviu: „Dacă dorești să nu fii un autor banal, caută să te inspiri din bibliotecă, nu din internet.”

IMG_7176– În anul 2014 vi s-a împlinit dorința de a publica o carte – „Regina nopții”. Cum a început acest an în calitate de scriitoare? Savurez ecourile primei cărți publicate. Culeg ceea ce am semănat, de fapt. Judecând după reacția majoritară a cititorului, romanul „Regina nopții” e o poveste care reușește să deconecteze de la rutină și poate că tocmai de asta e căutată. Cel puțin, la două luni de la lansare. Să vedem cât se va menține interesul față de carte, or valoarea unei cărți se măsoară prin timp. – Unii scriu de mici, alții moștenesc de la părinți această artă. În cazul Dvs. de unde a venit imboldul de a intra în lumea scrisului? Nu-aș putea spune că am moștenit pasiunea pentru scris. Tata și mama n-au scris texte literare. Buneii mei nu au știut nici a citi, nici a scrie. Eu am început a scrie datorită internetului care intrase furtunos în viața mea după 30 de ani. Obișnuiam să citesc bloguri rușesti până când într-o zi mi-am zis să încerc și eu să încheg niște gânduri. Primele texte au fost scrise în rusă. Am avut reacții surprinzător de încântate de la cititorii ocazionali și anonimi ca și mine. M-au încurajat. Am continuat. Dar în română. Am scris pe un blog anonim care după vreun an devenise cel mai bun din blogosfera moldovenească (câștigase Blogovăț 2008). Cu timpul am trecut de la simple notițe la texte literare: schițe, nouvele, povești, povestiri. Practic mi-au trebuit vreo 7 ani în care am scris 3 cărți virtuale ca să mă las, în sfârșit, convinsă de cititorii mei fideli (oameni străini, deci obiectivi) să public și un roman pe hârtie. Eu greu mă las convinsă, pentru că țin mult la calitate. Or, calitatea necesită timp. Mai ales, în literatură. În general, nu cred în literatura care se scrie în două sau trei luni. Continuare pe site-ul zugo.md

Laudă cărților proaste

collage-2015-01-29 (1)Nu există cărți morale sau amorale, există doar cărți bine scrise sau prost scrise. (Oscar Wilde)

Din propria experiență am înțeles că nu există cărți proaste sau bune. Există cărți care mie îmi plac, dar altor nu ; și cărți care mie nu-mi plac, dar altor da.

Aș mai formula și așa : cărțile de pe noptiera mea nu sunt neapărat câștigatoare ale premiului Nobel în literatură, dar ele fac parte din universul meu de gânduri și simțuri, iar cărțile cu mențiuni literare internaționale sau studiate la facultatea de litere fac parte din bibliotecile oamenilor cu care eu poate n-am să mă întâlnesc niciodată. Pentru că vedem și simțim lumea diferit.

Orice dezbatere la tema „e bună sau e proastă cartea lui cutare ?” e o pierdere superbă de timp. Însă până a ajunge la revelația asta deșteaptă, înveți pe propriile greșeli. Adică pierzi mult timp. Uneori și prieteni.

Bunăoară, acum câțiva ani, dacă nu-mi plăcea o carte, eu repejor săream cu o reacție de „critic literar”. Până când, într-o zi, făcând găluște, într-o după amiază de duminică, a pogorât pe capul meu o revelație jenantă. Pe CD-ul ce răsuna în bucătăria mea, printre romanțele Olgăi Ciolacu și a lui Ion Suruceanu, iată că apare subit vocea pițigăiată a lui Anatol Dumitraș cu „hopa-țupa, moșneagul cu băbuța, hopa-țupa, hai cu căruța”. Mai întâi m-am încrețit a nedumerire. Ce-i cu maneaua asta, bre ? De unde ? Culmea e că nu puteam sări peste piesă, mâinile îmi erau pline de orez și unsoare. Tac și rabd. Ascult textul. Fârnâi în gând : Ce idioțenie neinspirată !

Citește în continuare

Bărbații și romanul de dragoste

reading-man

***

Mă întrebam, în unul din momentele mele calme, înainte de somn, oare câți bărbați scriitori au fost întrebați de jurnaliști : « Dvs scrieți pentru bărbați ? ». Oare cum ar fi reacționat scriitorul în fața acestei întrebări ? » Eu îl văd în una din două ipostaze : fie că se cracănă de râs (dacă are umor, iar jurnalistul noroc că l-a prins sătul), fie că urcă o sprânceană a nedumerire și bubuie enervat : vorbiți serios ?

Acum că am ieșit din tumultul lansării de carte și mi s-au mai așezat gândurile, impresiile, emoțiile, îmi revin în cap ecouri de discuții pe care le-am avut cu jurnaliști, bloggeri, cititori. Una din roiul de întrebări, repetată de câteva ori, a fost : ați scris romanul pentru femei ? Și derivatele acestei întrebări : cine credeți că va căuta mai mult cartea : femeile sau bărbații ? Poate oare fi citită cartea de bărbați ?

Eu am răspuns așa cum mi-o cerea contextul : lejer, vesel și superficial. Ipotetic. «Probabil, ziceam eu, că va fi mai căutată de femei». Ca argument proaspăt aveam sondajul cu top-ul celor 10 cărți, în care vedem clar că 77% din respondenți sunt femei. Nu cred că acest sondaj ne poate da dreptul la o generalizare, dar dacă ar fi nevoie de o concluzie, eu aș zice așa : da, femeile sunt mai curioase, mai active, mai implicate, mai emotive (ceea ce le face să revină îndată cu o reacție după lectura cărții) și femeile … fac mai multe poze cu cărți. E un comportament ce ține de psihologia feminină. Înseamnă oare că bărbații citesc mai puțin ? Mai ales, când e vorba de romane de dragoste ?  Înclin să cred că ei doar se manifestă mai puțin. Și asta din nou ține de psihologie. Citește în continuare

Mama mea e bibliotecară

Citisem pe undeva că darul de a scrie se transmite din moși strămoși. Niciuna dintre bunicile mele nu știa măcar să-și scrie numele pe hârtie, darămite să scrie o propoziție. Eu sunt o persoană pragmatică și logică, știam că n-am de unde, n-am cu ce. Nu am îndrăznit nici măcar să-mi închipui că aș putea scrie și să fiu citită. Până acum doi ani. Chiar și depășind prima sută de pagini a cărții eu încă îmi spuneam cu neîncredere : „Lilia, ce te-a apucat ? Cine te crezi ?”

Noi multe prostii citim în viață, scrise de proști cu carte, cu diplome, cu grade științifice. Și din cauza acestor proști recomandați, ratăm multe ocazii prețioase în viață. Nu știm cine suntem noi. Ce putem.

Câți oameni au îmbătrânit, fără să știe că au avut darul de a scrie, de a povesti, de a picta, de a cânta, de a compune ?!

În seara lansării m-am așezat cu mama la masă ca să ne tragem sufletul, după emoții, lumini, interviuri…

-Lilia, da eu ți-am povestit de ce am vrut să devin bibliotecară ? mă întreabă brusc mama.

Cu furculița înfiptă în cașcaval, răspund îngândurată :

-Matincă nu…

Într-o zi friguroasă de iarnă, mama mea, copil de 5 anișori, a mers la biblioteca din sat, împreună cu o prietenă. Vremuri grele, sărăcie, frig, cărți puține. Mama visa tot drumul cum o să împrumute cartea « Rukovichka ». Au ajuns fetele pe loc, au ales câte o carte. Prietena ei a putut împrumuta o carte acasă, dar mama nu.  Citește în continuare