Nasul

De aseara nu-mi pot gasi astamparul. De 42 de ani credeam ca am cel mai frumos nas de pe fata si dosul globului, dar ieri, poftim bonsoir, am dat nas in nas cu cel mai splendid nas din lume. Cand isi citea poemele in fata publicului, inca nu-l zarisem bine de departe. Abia dupa ce m-am impiedicat de o metafora tulburatoare, mi-am spus ca merita sa ma apropii de ea si sa-i cer poemele traduse din poloneza in franceza. Pe urma, i-am dat telefonul sa-si scrie adresa email (in poloneza) si in lumina ecranului i-am zarit pistruii. Opa! Ce-i cu nasul asta superb? De unde? Cum indrazneste?

Barahlo!

-Tu i-ai spus sotului ca noi am avut o aventura in tinerete?
Femeia cu par alb tace si continua sa aranjeze paharele pe masuta. Prietena ei, de alaturi, zambeste.
-De ce ma rog ar fi trebuit sa-i spuna? Bine ca a murit inainte sa afle. Da tu de fidelitate pe viata n-ai auzit?
-Am auzit, raspunde batranul cu cainele. Sa mananci, timp de 40 de ani, stoemp in fiecare zi? Non, merci!
-Si daca vrea sa manance numai stoemp avec saucisse? La même saucisse, et alors?
-Même si la saucisse est belle, elle reste toujours LA MEME saucisse.
-Șădz ăi filosofule, cu sosiska ta, mi-am dat ochii peste cap, dupa ce m-am ferit de cainele lui, care semana izbitor de mult cu cel care ma muscase la Ciocana. Imi venea sa-i musc! Pe amandoi.

Carti pentru furnici

Degraba voi face poze prin tari care in 2050 n-o sa mai fie verzi si albastre: sudul Frantei, Spania, Italia, Grecia. Ele vor arde, din cauza temperaturilor ridicate, zic expertii, asa precum arde azi Siberia. Iar in Belgia temperaturile vor fi ca pe insula mamei soacre. Doar ca fara briza marii sub nas. 

-Bunica! vor exclama nepotii, cu mustata si barba carunta. Pozele tale sunt fake! La fel ca si cartile despre Grecia. Lumea pe care o descrii nu exista.  Ea a existat doar la tine in cap.

Da, da, vor raspunde ridurile mele. Am auzit insinuarile astea si de la altii, morti de multa vreme. De la oameni care toata viata au respirat colb de carte, au invatat din carti numai ca sa-i poata invata pe altii dupa cartile lor seci,  iar un asfintit de soare au vazut numai pe ecran alb-negru, din intamplare, la vecini, pentru ca ei nici TV-ul nu privesc, marea lor virtute.  Cum sa se opreasca si sa admire DOAR un asfintit de soare? Cum sa-si exprime incantarea fata de o floare? Nu cumva sa-i creada cineva sentimentali… Cum sa stea linistit in fata marii, fara sa se teama ca cineva va crede ca sta fara treaba? Cum sa-si permita sa se relaxeze?  Kак бы чего не вышло… Niste Belicovi. 

Cine le rasfoieste azi pozele? Cartile? Furnicile. Ca si pe ale mele. 

Eu macar am trait o viata… atat de bogata in care nu vor crede nici macar nepotii.

Regretul meu cel mare va fi ca n-am luptat destul pentru frumusetea care ar fi putut salva lumea. 

 

 

Criza de mizantropie

Cand ma acopera o criza de mizantropie, ma inchid, de regula, in casa si fac placinte pana ametesc. Asa am procedat si ieri, dar a venit sotul de la munca si a zis „hai…” Iata cum am ajuns aseara, sub un smochin de 20 de ani, intre doi barbati cu camasi apretate. Mai departe veti auzi des cuvantul-cheie al crizei mele – „detest”.

Detest barbatii in camesi albastre sau albe, cu badge-uri, in costume bine croite, cu barbite ingrijite impecabil, cu unghii limate, cu… Bref, tre’ sa ma bat cu dansul ca sa-mi fac loc la oglinga. Besit!

Exact intre asa barbati de coperta am ajuns aseara. Pentru ca nu puteam sa cer sa-si scoata camasile, de ciuda, am inceput sa impung maslinele verzi din farfurica „Detest, detest…O, ia-nte, o mâță neagra prin tufele de menta, pss, psss”

Detest cand ajung sa vorbesc despre carti, de nevoie, nu din placere. Nu c-un om care deschide o carte in fiecare seara, nu c-un critic sau pseudo-critic literar, nu cu cineva care scrie, chiar si prost, nu cu… hai mai, fie, chiar si un un poet metamodernist. Nu. Aseara am ajuns sa discut despre carti cu un… pilot.

Matușca și colacii

Umblam azi cu picioarele goale prin fata oglinzii (e cald la noi) si m-am oprit sa-mi cercetez muscatura moldoveneasca, mai jos de pulpa. Mi-au ramas numai doua gamalii, din cumpana trasa pe 6 mai. Nu era sa tin minte ca taman de sfantul Gheorghe m-a muscase dulaul, daca nu era sa fac drumul Soroca-Chisinau langa o matusca, de al carui corp pur ma desparteau doar 6 colaci cat roata de tractor.

Asadar, ziua de 6 mai incepuse excelent! La gara din Soroca, o femeie despletita, in rochie roz si galosi inglodati țipa in gura mare: „Toti is banditi! Toti!” Si eu, asteptand sa se umple masina cu pasageri spre Chisinau, ma gandeam ca nici pe Diogene din butoi nu-l lua nimeni in seama, cand isi striga adevarurile puțind a caine vagabond, cu doua mii si ceva de ani in urma. Adevarurile ies din gura celor care nu au nimic de pierdut. Nici casa, nici masa, nici minte. Asa va fi si peste alte doua mii de ani. Asa va fi de-a pururi. Chiar si dupa ce va seca Nistrul.

Floricele

Dialog

-Iubirea mișcă floricele…

-Sori și stele… după Dante.

-Iubirea mea nu-i după Dante. A mea mișcă doar floricele.

-Mă rog, fiecare cu iubirea cui îl are.

Scrisoare de mână

În tinerețe verificam cu nerăbdare cutia poștală. Când zăream fâșia albă a plicului, printre zăbrele cutiei verzi și dărăpănate, îmi sălta inima de bucurie. Primeam multe scrisori. De trei ori pe săptămână. 

Azi nu-mi mai tresare sufletul când mă apropii de cutia poștală. În plicurile trimise pe numele meu încap numai facturi. Tipărite, firește. Nu mai vin răvașe scrise de o mână dragă, rotunjind litere calde, albastre.

Ieri am primit o scrisoare scrisă de mână și soarele răsări din nou în inima mea. Ca în tinerețe.

Am desfăcut-o cu emoție și m-am apucat s-o devorez cu ochii, încercând să ghicesc de a cui mână era scrisă.

Era mâna unei menajere ce căuta disperat de lucru, în cartierul nostru. Îmi promitea să-mi spele și să-mi calce frumos chiloții.