Despre frământările unei femei care scrie

Inaugurez o nouă rubrică pe blog : monoloagele unei femei care scrie.

Poate unii din voi sunt curioşi să citească ce se face în capul unui femei care scrie un roman. Să urmărească stările, gândurile, ezitările, tâmpeniile, extazul sau deprimarea.

Un roman nu se scrie linear : îmi pun în poală laptopul şi-i dau bătaie pe taste. Realitatea e departe de imaginea asta idilică. Sau… hai să nu vorbesc de toţi, ci doar de mine.

Eu scriu mult în minte, fac notițe de pagini întregi pe hârtie şi doar după asta ajung în faţa ecranului, pe urmă, mai scriu când discut pe facebook cu cititorii blogului. Unii dintre voi îmi sânt complici, de asta caut vorbă cu voi, să ştiţi. Mai am o categorie de complici, complici pasivi : filmele şi cărţile. Filmele, în special. Vă deschid un secret. Pentru ca un roman să fie uşor de citit, adică dinamic şi fluid, autorul trebuie să scrie aşa cum ar vizualiza o scenă de film.

Cărţile joacă şi ele un rol. Mai ales după ce ai scris romanul şi îl laşi să se odihnească înainte de prima redactare globală.

Acum citesc o critică la romanele pentru femei. Cartea se numeşte « Romans d’amour », de Michelle Coquillat. E o autoare neaşteptat de ironică şi critică. Practic, a desfiinţat romanele din toată seria Harlequin, ştiţi voi, romanele celea ieftine, de gară, citite de milioane de femei. Pe mine mă amuză şi mă intrigă chestia în acelaşi timp. Se contrazice de nenumărate ori, ca orice femeie care critică alte femei. Cunosc solfegiul, reperez uşor notele false. Pentru a critica impecabil îţi trebuieşte pasiune, logică, argumente şi coerență. Dar să lăsăm…

Deci autoarea, indirect, mi-a demontat romanul. Dacă mă iau după critica ei, pot să-i dau foc (nu ei, să fim cuminţi, ci romanului), căci ceea ce am produs eu, e numai bun de publicat în Harlequin. Adică, manipulatoriu o sută de procente. Suceală de minți femeiești (poate și bărbătești, ar fi culmea). Lucru de care mă feresc, dar tot acolo am ajuns. Atmosfera, locaţia, ideea, conflictul, psihologia personajelor, culmea culmilor! chiar şi naţionalitatea lor, coincid. Probabil că pentru un debutant ca mine e descurajant. Nu-mi rămâne decât să mă dau cu capul de pereţi că mi-am pierdut timpul de pomană.

Pe de altă parte, Maică Precistă, ce intuiţie am avut ! cum am putut să intuiesc eu, femeie simplă, (staţi să mă mai uit o dată în oglindă şi să şuier de admiraţie) o strategie de scris, elaborată de experţi şi pus în practică de decenii întregi, care a ştiut să convingă milioane de femei să cum-pe-re ! Asta înseamnă că eu cunosc excelent psihologia a sute şi mii de femei. Neașteptată revelaţie !

Mai în glumă, mai în serios, mai hlizit, mai ursuz, asta sunt reflecţiile mele de moment.

Nu mă tem să ajung în categoria cărţilor în copertă roz. Mă încearcă cu totul altă frică la etapa asta de creare. Poate am să vă surprind, dar eu mă tem să nu mă pomenesc cu un roman prea filozofic, prea serios, prea greu de digerat şi plin de adevăruri absolute. Asta ar fi o catastrofă şi un eşec splendid.

Nu, eu nu vreau să produc o carte genială care se prăfuieşte într-o bibliotecă. Prefer un roman de gară, care să circule, să deconecteze, să miroase a drum şi aventură.

Atelierul de scriere erotică

Timp de două zile, o franțuzoaică cu forme voluptuoase a încercat să mă învețe cum să scriu literatură erotică. Eu am crezut că ea o să-mi vorbească și o să-mi citească din cărți, că eventual,  o să-mi dea sfaturi pe care eu urma să le scriu multicolorat și harnic în carnețelul meu cu ingerași cârlionțați. Ea însă venise cu alte planuri și obiective în căpuceanul ei pufos cu plete lungi de negru abanos. M-a întrebat mai întâi ce „nevoie” m-a adus la ea. I-am răspuns sincer că scriind un roman, am ajuns blocată printre dantelele din alcov, zic, nu merg scenele erotice, înțelegeți (nevoia mea)?  Unu, nu vreau să-l transform în pornografie, doi, sunt decisă să mențin linia senzuală. Mă ascultă atent, îmi complimentează din mers accentul erotic în franceză și ordonează:  „Începem să scriem!”

-Aăăăăm, zic, poftim?

– Mai întâi facem niște exerciții de încălzire (creative, evident) pe urmă trecem la texte mai serioase.

-Aăăm, mă bâlbâi cu accent erotic, eu n-am scris niciodată în franceză.

***

Două zile pline am scris de mi-a ieșit fum din degete.

M-am întors acasă cu un canet burdușit de texte cu cuvinte porcoase și câteva mari revelații.

• Scriu mai bine când cineva îmi pune condiții. Le puteți numi cenzură. Niciun text nu l-am scris cu îndemnul: „Lilia, ești liberă să divaghezi cum vrei”. Nu! „Uite lista de cuvinte pe care trebuie s-o folosești obligatoriu în exercițiu. Cu cât mai cochon, cu atât mai bine. Uite tempoul și rima pe care trebuie să le păstrezi. Organizează-te în așa fel ca să creezi, dar … să nu ieși din cadru. Go!”

• Scriu mai bine când am o limită de timp. „Lilia, ai 20 min! 30 min! Nu mai mult de trei sferturi ! Go!”

• Pot scrie în franceză. Nu ca o nativă, firește, dar pot. Nu am îndraznit niciodată să scriu până acum într-o limbă străină. Îmi părea nefiresc. Există un complex al limbii la moldoveni „Și doar în limba ta, durerea poți s-o mângâi… și blah blah blah cu Carul Mare și Ursa Mică”. Nu e ușor, pentru că scrierea literară și creativă, nu are nimic de a face cu un text oficial și administrativ. Dar am încercat. Nu a ieșit chiar rău. Pentru prima dată am cedat un pic din poziția mea fermă de pe care spuneam că eu NICIODATĂ n-am să pot scrie bine într-o altă limbă decât cea română. Acum mă tem să nu intru în gust, căci eu sunt împotriva traducerii originalului. Dacă zămâslesc un text în română, n-am să-l traduc în franceză, dacă îl scriu în franceză, n-am să-l traduc în română. Se pierde melodia textului, apar note false care-mi rod urechea…bref, nu. Numai azi fac o excepție, ca de Sf. Valentin.

• Textul trebuie citit cu voce. Numai așa simți cuvintele de prisos. O metodă de redactare poate cea mai eficientă.

Textul pe care vi-l propun l-am scris în 30 min (condiție impusă), într-o shemă de crescendo studiată după un text de Dino Buzzati (condiție impusă), după trei ilustrații exemple de decor în care urma să plasez acțiunea (condiție impusă) și folosind cele 5 simțuri omenești (condiție impusă). Personajele și profilul lor psihologic le aleg eu. Go! (încercați și voi).

Am ales cel mai inocent și pudic text (ca pentru blog), restul textelor le păstrez (deocamdată) pentru mine.