Publicat în Amintiri din Grecia

Do

do

Tata socru e muzician si dirijor. Toata lumea de pe insula il cunoaste din fata, din verif, dar, mai ales, din spate. In consecinta, mama soacra, are grija ca el sa arate impecabil, din varful baghetei pana in varful papucului, care bate vartos ritmul pe scena.

Cei trei copii ai lor, evident, au fost dirijati spre muzica, din varful baghetei lui de dirijor.

„Intr-o zi, imi povesteste sotul, sa fi avut pe atunci vreo 7 ani, ma pomenesc cu parintii in ospetie. Gazda tocmai cumparase un pian nou-nout, cu clape orbitoare, ziceai margaritare la soare. Si ce s-au gandit ei? Ia hai sa-l udam. In mentalitatea insulara asta insemna sa-l porneasca cineva, adica sa joace la el. Prima oara. Tata socru, unde tuseste vajnic de trei ori si propune:

-Hai sa-l punem pe mezinul meu sa cante o bucata de Chopin.”  

Toata audienta, cu sufletul incalzit deja de cateva paharele de ouzo, s-a inviorat indata la cuvintele lui si s-a ingramadit in jurul pianului.

Da unde-i mezinul?

Citește în continuare „Do”

Publicat în Amintiri din Grecia, Creatie proprie

Pentru cine cântă cicadele ?

terrasse avec vue, vincent - CopieO dimineață de august.

Mă trezesc într-o vilă, cu storurile trase. Ferestrele camerei dau spre răsărit. În orice casă, în orice colț al lumii, mă simt ca acasă, dacă răsăritul intră în dormitor, iar apusul își retrage lumina din salon. Deschid ferestrele. Cearșafurile au devenit brusc orbitoare, iar liniștea spartă de cântecul violent al corului de cicade.

Pentru cine cântă cicadele ? m-am întrebat, pășind desculță pe marmura terasei, deja încinsă de soarele mediteranean. Pentru cine oare ? persistam în gând, clătindu-mi ochii în orizontul lichid și solzos al mării. Privirea încă somnoroasă se agăță de catarga unei corăbii cu pânze, acostată la mal în timp ce dormeam. O boare de vânt terfelea harnic flagul turcesc spânzurat de vârf, ca pe o limbă de dragon de hârtie.

Cineva culesese câteva crenguțe de iasomie și le depuse grijuliu pe măsuța la care îmi beau cafeaua de dimineață. Am luat loc pe scaun și mi-am întins picioarele pe bordura terasei. Încep să ascult miile de sunete ale solitudinii : valurile, insectele, vântul, tresărirea ierbii uscate, freamătul cenușiu al frunzelor de măslin, vibrațiile aerului încălzit etc. Ceva straniu foșni în peisajul de jos. O capră, priponită sub un smochin cu fructe coapte, prinse a-și scărpina pulpa înfierbântată.

Smochinele… ce fruct fantastic. Omul e capabil să se hrănească o vară întreagă doar cu apă și smochine. Au confirmat, nu o singură dată, unii călugări de pe muntele Athos.

Citește în continuare „Pentru cine cântă cicadele ?”

Publicat în Amintiri din Grecia

Cum sa iubesti o regina

Am adus-o din Grecia in august. Mama soacra mi-o aduse din gradina in ajunul plecarii. A infasurat-o in panza umeda si mi-a pus-o in valiza.

La aerogara imi faceam griji. Era prea multa lume, prea multe valize. Grecii americanizati se intorc din vacanta din Grecia cu surplus de valize. O parte de valize a fost amanata pentru zborurile urmatoare.

-Fa ce vrei, ii spun cumnatei care gestioneaza aeroportul, dar la Bruxelles eu trebuie sa aterizez cu puiul de Regina noptii.

Peste cateva zile aud la telefon vocea cumnatei :

-Ai avut noroc.

-De ce ?

-C-ai ajuns acasa odata cu floarea. Stii ca ai zburat cu o mireasa in acelasi avion. Apoi iata ca ea a ajuns in SUA, dar valiza cu rochia ei de mireasa, inca nu. Nu se stie inca prin ce aeroport se plimba.

Mi-am plantat norocul in ghiveci si m-am pus sa astept. Imi imaginam cum va inflori, iar in casa va pluti aroma de noapte greceasca.

Numai ca, sub soarele umed si chior de la Bruxelles, regina a inceput sa tanjeasca. Ii lipsea lumina generoasa si sidefie a soarelui grecesc, suflarea marii, corul cicadelor, noptile instelate, pamantul parfumat al Greciei.

A cedat treptat. Elegant. Ca o regina. A lepadat mai intai o frunza, apoi alta… celelalte, pana cand a ramas doar tulpina. M-am oprit intr-o zi in fata ei, cu mainile incrucisate la piept si am oftat. Iata si sfarsitul visului meu grecesc.

-N-o aruncam, imi zice sotul. Poate-si vine in fire.

Octombrie, noiembrie, decembrie…

Inainte de a pleca la Chisinau pentru lansarea romanului « Regina noptii » i-am spus sotului :

-Sa nu uiti s-o uzi, auzi ?

Citește în continuare „Cum sa iubesti o regina”

Publicat în Amintiri din Grecia

Un, doi, trei… zece ani

DSC_005216 august, 2014, Grecia.

-Hai să ne închipuim că suntem îmbrăcați și dansam Συρτός, îmi propune soțul într-o seară.

Soarele își lepăda purpura amurgului în mare. Briza maritimă umfla perdeaua de la fereastră ca pe o pânză de catarg. Era insuportabil de cald. Noi, aproape dezbrăcați și desculți.

Cu o mișcare fermă, soțul trase masa lângă un perete, făcând loc pentru dans, chiar în mijlocul bucătăriei.

-E un dans grecesc vechi. Mai întâi îndoi ușor genunchii, apoi o iai spre dreapta, un, doi, trei. Spre stânga după mine… un, doi, trei.

Mârnâia o melodie ritmică sub nas, știa că-mi place. Și melodia, și mișcările dansului. Filmasem dansul la o nuntă grecească, de pe acoperișul unui hotel. Când sfârși, i-am poruncit: cum ajungem acasă, să mă înveți!

-Închipuieți că suntem într-un sat grecesc, acum o sută de ani, continuă soțul, unde obiceiuri străvechi sunt respectate. Lumea privește atent toate cuplurile ce dansează, dar mai ales cele tinere. Părinții mei, să vadă pe cine invit la dans. Ai tăi, pe cine accepți. Un, doi, trei … Când eu îți întind băsmăluța, tu o apuci. Dar, ferească sfântul să mă atingi. N-avem voie !

-De ce ? îl urmez cu pași mărunți.

-Pentru că ne privește taică-tău, cu pușcă la brâu. E cu ochii în patru la felul cum te ating în timpul dansului. Un, doi, trei… Când fac un gest spre dreapta, cu mâna, mă urmezi și te învârtești, apoi eu duc mâna pe lângă spate…

-Și mă apuci de stan !

-În niciun caz. Doar imit că te sprijin, dar nu te ating !

-De ce ? jocul de-a băsmăluța inocentă începe să mă irite.

-Pentru că dacă te ating, Lilia, trebuie să mă însor cu tine !!!

Pe neașteptate, auzim pași dinspre camera vecină. Apare fiica în prag. Cu tableta subsuoară, ciufulită și cu ochii căscați cât bliduștele:

Citește în continuare „Un, doi, trei… zece ani”

Publicat în Amintiri din Grecia

În vacanță

Blogul se va colbăi un timp. Vă las să profitați de vacanța de vară.

Să aveți parte de apusuri voluptoase oriunde veți însera!

***

„M-a aşezat cu faţa spre apus.

-Eu îţi voi turna vin roşu, iar tu vei privi spectacolul amanţilor eterni. Uite cum soarele sărută marea. În fiecare seară o sărută diferit. E amantul perfect.

Am sorbit în tăcere vin, până când marea s-a răcit.”

(„Regina Nopții”, Lilia Calancea)

Sursa pozei

grecia

 

 

Publicat în Amintiri din Grecia, Fotografii

Hoinăreală

Nu printr-o capitală europeană, nu.

Hoinăreală pe o străduţă dintr-un orăşel din sutele de orăşele greceşti.

Unde nicio casă, nicio poartă, nicio fereastră nu seamănă una cu alta.

Am zăbovit mai mult lângă case vechi, dar asta e o preferinţă a mea 🙂

Sunt şi multe case noi, splendide.

Dar cu alt farmec.

1

Citește în continuare „Hoinăreală”

Publicat în Amintiri din Grecia

Povestea unui tablou neterminat

Ce multe lucruri sunt pe lume,

Lucruri de care n-am nevoie.

(Socrate)

În serile cu lună plină mă scormonesc cele mai năstruşnice idei. În alte zile, n-am timp pentru ele, dar pe lună plină, parcă mă poate opri cineva…?

***

În fiecare an, când revin din Grecia, aduc cu mine un plan uragan. Nu, nu să schimb lumea sau să deschid vreo afacere şmecheră, ci să creez. Pentru mine Grecia e ca muza pentru poet, mă inspiră fiecare val şi rămurică. Şi cu toate astea sunt foarte prudentă.

Ceea ce vede un turist ordinar, nu este Grecia pe care o ştiu eu, ca om care şi-a amestecat sângele cu ea. Am acces la lucruri, istorii şi poveşti, pe care un turist nu le poate avea stând la hotel sau sub parasol pe malul mării. Nu caut anticariate (ceea ce fac obligatoriu în altă ţară) pentru că Grecia în sine e un mare anticariat. Şi doar recent am înţeles că dacă nu ştii cam la ce să te aştepţi de la lucruri vechi sau abandonate, mai bine nu scormoni. Fără a cădea în misticism, ai şanse să te împiedici de vreun lucruşor blestemat (grecii au temperament, nu şagă, ura şi dragostea merg de mânuţă şi merg gălăgios), de vreun zid stropit de sânge (conflict secular cu turcii), de vreun perete cu o poveste de iubire tragică sau un loc pitoresc ce ţine de vreo legendă cu zeităţi.

Toate acestea nu le găsiţi prin ghiduri turistice, ci de la localnici. Poveşti rostite în seri călduţe cu lună plină, transmise atent, cu grijă, ca bijuteriile de familie.

Aşa stau lucrurile când le priveşti cu ochi lucid, de la mii de km depărtare.

E destul însă să păşeşti pe solul elen, să respiri o dată albastrul mării şi … începe povestea ta. Nimeni nu ştie cu ce final.

Vara asta am făcut o obsesie. O patimă, cum se spune în popor. Când uiţi că ai neuroni şi mergi doar pe emoţii. Am dat de-o vilă (conac) abandonată, despre care nici măcar cumnată-mea, că a fost ghidul insulei pentru o vreme, nu putea să-mi spună mai mult decât că aparţine unei persoane care trăieşte demult în SUA şi nimeni nu a mai auzit de ea de zeci de ani.

Mă fâţâiam pe lângă ea cam în fiecare seară. Cu obiectivul, fără obiectiv, cu o carte, fără carte, cu ochelari, cu îngheţată… Efectiv, mă atrăgea ca un magnet. Nu-mi puteam muta gândurile de la ea, excepţie făceau serile când mama soacră mă lua cu deserturile divine şi râmâneam acasă. Într-o zi soţul îmi zice, pe ton de glumă: „Ia să iei seama tu cu cercetarea ta, că baţi la ochi. Ţie îţi pare că spionezi, dar există şi cei care au grijă de tine. Nu uita că suntem lângă o bază militară şi chiar săptămâna trecută a fost reţinut un « turist » cu obiectivul care făcea clişee pentru turci”.

Citește în continuare „Povestea unui tablou neterminat”