Faptul că trăiesc lângă cimitir nu înseamnă că trăiesc într-un perimetru mort. Viața clocotește la poalele lui ca într-un glob magic de Crăciun, zgâlțâit de un copil hiperactiv.
Unde-i moartea, acolo e și dragostea. Dar nu rece și țeapăna ca o cruce de cavou, ci nebună, vie și fără minte. Îți bate la ușă când te aștepți mai puțin. Sau hai, în cazul meu, la ușa garajului.
Postez rar poze cu cărți găsite pe marginea drumului, dar să știți c-am umplut un sfert de garaj cu ele (în casă nu mai am loc). Fiindcă soțul e cel care aranjează lucrurile în garaj (eu doar le arunc la intrare), niciodată nu urcă în casă cu mâinile goale.
Ce poate să cadă dintr-o carte, când o sucești în mâini, căutându-i loc pe raft? Nu știu în Moldova, sau din Grecia, dar din Belgia cad bilete de loterie, rețete, abonamente de ziare, formule chimice… De cele mai dese ori cad…. scrisori de dragoste și răvașe de amor pe cartoline.
Iubirile, ca și copiii, pot fi abandonate. Și ele ajung la mine. Moarte, firește.
În cartierul nostru vin oameni care sejurnează (nu-I așa cuvânt, știu) temporar. 4-5 ani. Ei se împart în studenți (de la ULB) lucrători de ambasadă (pe Avenue Franklin Roosevelt) și funcționari în instituții europene.Poate am îngroșat nota tragică, dar asta doar să vă explic de unde se trage norocul meu la așa nahodci (găselnițe). În alt oraș sau cartier motivul ar fi fost altul. Dar la Ixelles… rețineți acest nume de cuibușor de nebunii.
În 4-5 ani omul își țese relații noi, descoperă plăceri noi, senzații noi. Cumpără cărți noi. Când ajunge să se mute înapoi de unde a venit, în valiza lui nu mai încape agoniseala. Cărțile ajung primele în stradă. Și cu ele iubirile. Ieri, soțul mi-a adus două povești noi. Adică vechi. Topite ca omătul d’antan.
– De data asta autorii sunt bărbați, zice el. Ar putea să te intereseze. Prima: o iubire clandestină, deduci după ton și imaginea de pe cartolină (sugestivă). Probabil un prof încurcat cu o studentă. A doua scrisă de un june, probabil dispărut de un an din peisajul iubirii și revenit în ajun de Crăciun, când se îndeplinesc toate fantasmele.
Soțul, ca și mine, se gândește mult înainte de a arunca hârtii mâzgălite cu cerneala sufletului. Le citește înainte de a mă deranja. Știe că altceva scriu acum, nimic de a face cu iubiri romantice, gen regina nopții (care a pornit tot din șuvoiul ăsta de nahodci). Dar mi le aduce, în caz că…
– Unde ai găsit cartolina cu „My sweet little love…”?
– În cartea „Doamna cu ochii verzi”.
Ironia sorții continuă să-mi pună în mâna dezinfectată hârtii cu amprente reale, nume, cerneală îmbibată de respirația oamenilor care mureau cândva de dragoste și dor unul față de altul.
Dacă toate aceste cuvinte de dragoste s-ar aprinde ca licuricii în garajul nostru… ce explozie!
Blog de vineri 