Publicat în Copilărie sovietică, Despre mine

Lista

Voi nu știți ce înseamnă lipsă totală de intimitate, dacă n-ați fost educator într-un lagăr de pionieri.

-Cazare în baracă cu treizeci de paturi, dintre care unul e al tău. Tu ai 18, băieții 13 ani – vârsta chinuitoarelor fantezii.

-Veceu fără uși, cinci gropi una lângă alta. Iz înțepător. Clor și muște verzi.

-Duș comun. Tu și cinsprezece femei goale, într-un spațiu de vreo patru metri pătrați.

Durata: două luni. De vară.

Încerc să-mi reconstitui starea psihică de atunci.

Echilibrată. Fără plângeri. Nu aveam timp pentru asta.

Eu nu mă întrebam dacă mi-era confortabil. Eu pur și simplu m-am pomenit responsabilă pentru viața a treizeci de adolescenți, care-și țineau mânile, ba în nas, ba în chiloți. Părinții i-au trimit în tabără. Întregi. Așa trebuia să-i întorc. De dorit, chiar mai mult. Odihniți, bronzați, cu amitiri pe viață.

Să ții în mână treizeci de cățălandri plini de viață, cu caractere, apucături și curiozități felurite nu ți-e să citești cărticele la umbră sau să scrii lucrări care vor salva lumea. Tu ai omul viu în față. În carne, oase și hormoni zburdalnici. X30! Și tot atâtea provocări pe ceas.

De la șapte dimineața până la miezul nopții răspunzi dacă l-a mușcat o albină, și-a rupt mâna căzând de pe monumentul toboșarului, i s-a oprit un sâmbure în gât, s-a înecat în mare, nu a digerat carnea de la cantină, s-a băgat în chiloții fetelor din detașamentul 5, a căzut în toaletă cu bortă turcească, l-a maltratat cineva după toaletă… Seara, alt val. Unul plânge în pernă de dor de casă (după Bobic și pațanii de pe toloacă), altul că Masha din detașamentul 3 nu i-a răspuns la poezia de dragoste, al treilea că vrea cămașa călcată pentru dansuri (mam-sa i-o călca, altfel nu poate).

Citește în continuare „Lista”

Publicat în Copilărie sovietică

Hristosonvet!

-Hristosonvet, Ghiță!

Spune-i hristosonvet, mă ghiontește tata.

-Da cine-i?

-Nan-tu.

-Hristosonvet, Năstică!

Spune-i hristosonvet, Lilia.

-Cui?

-Lu’ nan-ta.

Și tot așa, spune-spune, pe drumul de la bunei până la stadion, din poartă-n poartă, până ajungeam îngrozită de gândul că toți oamenii întâlniți m-au văzut o dată goală și plânsă în biserică.

Eu eram un copil sovietic. Pudic, adicătelea. Rușinea era temelia educației comuniste. Cu o privire mai apăsată mă băgai în purpuriul steluței de octombrel și ani la rând am umblat gâtuită benevol de cravata roșie (decolteurile au venit pe urmă. și angina, la fel).

Citește în continuare „Hristosonvet!”

Publicat în Copilărie sovietică

Elena

Căutam de câțiva ani un parfum a cărui denumire nu o țineam minte. Puteam descrie din memorie doar korobcika și căpăcelul.

Întâmplător, absolut întâmplător, am dat de imaginea cutiei pe net și tocmai inima a zbughit-o din piept.

Am regăsit și alte parfumuri.

Și iar, nu fără o strângere de inimă.

Ce are inima cu parfumurile din copilărie?

5577904894dda2bf787be8a0d76944d7

Duxi

rar-043-0031

48255712

Publicat în Copilărie sovietică, Recomandare de carte

Regele care ucide

15847084085665674203731713854941

„Într-una din verile de mai târziu  am văzut cadavrul unei tinere femei la cimitirul săracilor. Asta m-a făcut să-mi pierd iluzia că nimeni nu te poate îneca fiindcă nu există cuvânt pentru cadavrul înecatului în limba română. Leșul m-a șocat și pentru asta am răsplătit-o pe moartă cu două  cireșe.”

„Cu vorbele din gură strivim tot pe-atât cât călcăm în picioare prin iarbă. Dar si cu tacerea.”

Publicat în Copilărie sovietică

Ispita

Mâca nu spunea niciodată că un om a murit.
Spunea așa:
„Când a închis ochii bunel-tu…”
Sau așa:
„Ai să vezi tu, fa Lili, când o să mâncați colaci calzi…”
„S-o prăpadit bietul om în două zile…”
„S-o stins ca lumânarea…”
„Când am dat de dânsul era țapăn”.
„L-am dus la groapă”.
„O venit popa să-l cânte…”

Mustoasa limbă țărănească… Respectuoasă față de omul plecat. Omul, care în sat nu a fost niciodată o simplă statistică.

Oamenii de la Nistru mai spuneau (o dată la zece ani, ce-i drept) „s-a înecat”, dar niciodată, ni-cio-da-tă n-am auzit „s-a spânzurat”. De verbul ăsta am aflat mult mai târziu, din cărți. La școală. Despre asta am ajuns să scriu la maturitate, în cartea „Bocete de nuntă”. Și nu e ficțiune, din păcate. Pentru că, în ultima vreme, spânzuratul la moldoveni a devenit un cuvânt înfricoșător de curent.

Azi dimineață iar am ajuns la un caz cu funie. Întrebam (pe cât de delicat mă duce capul) care au fost cauzele (măcar cele care au putut fi identificate de cei mai apropiați oameni). Pentru că o femeie tânără, sănătoasă și frumoasă, revenită din Grecia, nu de bucurie s-o…
-Cum ai spus? mai întreb o dată, ca baba surdă.
-Cum… cum… repeta jenată vocea. S-o aninat.

S-o aninat…

***

De la mâca am început și cu ea am să închei.

Un om începe să se gândească la nebunii doar când știe că nu mai trebuiește nimănui. Nici gol, nici îmbrăcat. Nici sărac, nici bogat. Nici faimos, nici anonim. Dar a fost vreodată? A trebuit cuiva? L-a primit vreodată cineva cum este? Desigur. Când? Măcar în copilărie.

Fericit sau nefericit, omul are nevoie de alt om, spuneau anticii.

Aproape fiecare dintre noi a avut câte o bunică, mamă, nană sau mătușă… care a făcut lucruri, din cele care niciodată nimeni n-o să le mai facă pentru noi. Și asta pe vremea când tot ce aveam noi să le oferim erau doar mucii. Soiul ăsta de sacrificii, de iubire totală, de dăruire nemăsurată, începând cu sculatul la 4 dimineața (de-i frig, de ninge, de tună sau scapără) și până la povestea de seară, când adormeam cu burduhanul plin de plăcinte plamadite și făcute de ele, pe cuptorașul cald, cu focul tot făcut de ele…

Soiul ăsta de sacrificiu, la care revenim azi numai în amintiri, se numește iubire. Restul e aiureală, fum și pierdere de timp. Nu-i sacrificiu, nu-i iubire. Și atunci suntem condamnați.

Și mă gândeam, azi dimineață, după discuție, că dacă mai avem în noi un gram de imunitate față de funie, apoi numai pentru că ne mai hrănim cu gândul că cineva ne-a iubit odată. Foarte tare. Nemăsurat. Până la extenuare și uitare de sine. Până la lacrimi amare.

Dar noi? Oare noi știm să iubim ca ei? Care din amintirile copiilor și nepoților noștri îi vor feri de ispita funiei?

Citește în continuare „Ispita”