Je t’aime

Anul trecut, cam pe vremea asta, ma aflam intr-o frizerie de la Ciocana. Intrucat stateam cu pletele in ochi si nu vedeam nimic, nu-mi ramanea decat sa ascult forfota vecina, razbatuta prin filtrul zgomotos al foenului. Langa fotoliul din dreapta, frizerita cocheta harnic cu clientul. Ce-i drept, nici el nu se lasa mai prejos. S-au nimerit doi gospodari vrednici. Hlizitul neintrerupt al femeii, trecand uneori in nechezat voios, m-a facut sa fiu mai atenta la vorbele cavalerului. Mi-a luat ceva vreme ca sa inteleg ca suna ceva fals in vorba lor. Asadar, desi porumbeii gurluiau voios in rusa, de fapt, aveau un puternic accent moldovenesc à la Cepraga.

Am pufnit dispretuitor sub nas (nu m-a vazut nimeni, caci eram inca cu pletele peste fata), apoi, pentru ca tot n-aveam altceva mai bun de facut decat sa ascult spamul fonic, impotriva vointei mele, am incercat totusi sa pricep logica alegerii. De ce astia doi au ales rusa pentru a-si gadili libidoul? M-am foit, m-am invartit, tot incercand sa ma indepartez de la tot felul de epitete, dintre care cel mai duios era „penibili”. Am acceptat chiar sa-mi schimb unghiul de vedere cu cateva grade, numai sa pricep.

Si am priceput. Totul e simplu. Cred ca psihologii cunosc demult termenul ce caracterizeaza genul asta de comportament. Unii oameni se simt mai putin complexati cand cocheteaza intr-o limba straina, cu un potential partener de inima si de asternut. Se simt mai descatusati, mai atragatori, mai indrazneti.

Inegalitate

Cica, intr-o dupa-amiaza senina din eterul vesnic, Zeus si Hera au pornit o cearta pe viata si pe moarte, intrucat nu puteau nicidecum stabili care dintre muritori, barbatii sau femeile, au orgasme mai dense, mai multe si mai cornute. Hera batea cu pumnisorul in nori, strigand ca barbatii. Zeus se opunea din calcai, afirmand ca femeile, fapt ce o scotea si mai mult din balamale pe Hera, caci nu o data il gabjise pe sotul ei in toiul derapajelor extraconjugale, cu torsul vartos, proptit intre coapsele mustoase ale pamantencelor.

Si s-au inteles asa: sa-l aduca in fata lor pe Tiresias, cel care, hoinarind odata prin padure si vazand un cuplu de serpi care tocmai faceau amor, hotari sa-i zadare cu un baston. Drept rasplata fu pe loc transformat in femeie. 7 ani a trait in pielea unei femei, pana isi recapatase chipul de barbat, asadar, era cea mai indicata persoana pentru a fi consultata, in privinta placerilor trupesti.

Tiresias le-a raspuns ca daca ar fi sa judece pe o scara de zece unitati, apoi femeile s-ar alege cu 9, iar barbatii cu una singura.

Adevarul a pocnit in fata zeitatilor ca un bec ars, fapt ce a determinat-o pe Hera furioasa sa-i ia nefericitului lumina ochilor. Zeus, ca sa dreaga un pic fapta nevestii, l-a miluit pe Tiresias cu darul profetiei.

Ce reiese din povestea sus-pomenita?

1. Nu zadarati serpii care fac amor.
2. Nu va umflati in pene nici cand zeii coboara sa va consulte pentru a stabili un adevar pamantesc.
3. Invidiati femeile care au timp sa-si procure orgasme mai puternice decat ale zeitelor.
4. Cine crede ca stie prea multe, la un moment dat orbeste.
5. Nici zeii atotputernici n-au fost in stare sa echilibreze lucrurile intre femei si barbati.

Despre sex si maritat

„

Cand eram mai verde la minte, mai ascultatoare (doar in Duminica Pastelui, nu va speriati) si mai prostuta, ma intriga strasnic un lucru. Ori de cate ori vreo domnisoara din anturajul meu avea o problema de sanatate, mai ales, una legata de aparatul reproductiv (ginecologie), toti medicii, toate matusile (de pe mama si de pe tata), toate verisoarele si toate vecinele emiteau un verdict unanim (doar in problema asta, in rest toate aveau sfaturi tarcate si diferite): Fata trebuie de maritat! Caci doar atunci si numai atunci, dispar durerile de cap, de burta, de spate, de tiroida, de ovare, si pourquoi pas, de diabet. Chestiunea e ca… in momentrul pronuntatii tratamentului, mie imi parea ca ele se priveau oarecum ciudat si cu fina aluzie in ochi. Odata, cand m-a vazut matusa Larisa ca n-am inteles, dar ma scremeam sa pricep, mi-a spus raspicat, verde si ruseste: Lilia, mujik nujen, cito tut ne poneatnogo?

Tio’ Larisa era femeia care nu se ferea de cuvinte. Putea sa ti-o tranteasca cu elocinta: Gde, gde? V pizde!

Larisa Alexeievna, matusa mea si verisoara mamei, era medic, sef-ginecolog la consultatia de femei de la Ciocana. Va dati seama ca o astfel de femeie, care consulta zilnic zeci de paciente, n-o sa-ti vorbeasca in termeni de putulica-floricica. La inmormantare, a plans un cartier intreg langa sicriul ei. De regula, anume femeile cinice se bucura de mare succes printre cele romantice. Mi-e dor de ea…

Un bărbat sărac

(exercițiu literar)

-Eu am o problemă, spuse Jacques.

Știam bine că nu avea niciuna. La banii lui, a avea o problemă însemna ceva mai puțin decât « mi-a căzut o muscă în bere » pe care chelnerul o înlătura înainte chiar de a fi sfârșit replica.

Jacques știa că nu voi întreba nimic înainte de a-mi termina ritualul de lângă bar : două pahare, gheață, tărie. Și mai știa că nu suport discuțiile care se lungesc mai mult decât apuca să se topească gheața în paharul cu whisky. Era pentru prima oară când n-a mai așteptat să-l descos :

-Problema mea e că, fiind un om bogat, îmi doresc să fiu iubit ca unul sărac.

– … unul sărac, repetai în ecou.

-Da, să fiu iubit pentru ceea ce sunt… Fără bani.

Dacă nu-i arătam un dram de curiozitate, era să-l jignesc, așa că am făcut un efort prietenesc:

-Oare cum ai fi tu fără bani?

-Ca oricare bărbat sărac. Îmbrăcat prost, încălțat prost, tuns prost, mirosind prost, alimentat prost, distrat prost…

-Și tu vrei să fii iubit pentru asta ?

-Am fost. Era cât pe ce să fac o femeie să mă iubească.

Rămasem cu paharul lipit de obraz. Oare ascultasem atent ? Scăpam ceva ? Unde vrea să ajungă cu acrobațiile sale incoerente ?

Îmi citi gândurile. Surâse trist.

-Nu ne-am văzut de-o lună. O lună în care am fost un bărbat sărac.

De data asta, n-a mai fost necesar să imit un interes anemic. Parcă băgase un chibrit aprins în depozitul meu de curiozitate. « Jacques sărac ? », ok, vreau s-o aud și pe asta :

-Povestește.

Despre fricile de azi ale amantelor de ieri

Sau … despre fluturi.

Cum pică frunza la geam, pe blog răsar din nou vizualizări și comentarii sub articolul Psihologie de amantă. Probabil că melancolia tomnatică gâdilă niște răni mai vechi.

E un subiect pe care îl veți întâlni discutat pe forumuri anonime sau la bucătărie. Femeile știu bine de ce. Trăim vremuri când e imposibil să faci parte doar dintr-o tabără, căci altfel rămâi fără prietene. Nu cred că mai există vreo femeie care n-are în cercul ei de gagici, neveste și amante care au împărțit același bărbat banii și sexul. Hai să nu vorbim în articolul ăsta de dragoste, bun? că-mi vine a râde. În orice love story cu trei participanți, numai dacă nu e o orgie, toți sunt penibili. Mai ales, când afacerea este scoasă în public.

Pe mine nu m-au convins niciodată nici nevestele fericite și înțelepte care au cedat (asta e dragoste!), nici amantele care au luptat pentru fericirea lor (asta e dragoste!). Eu, pur și simplu, mă hurduc de râs când văd bărbatul dintre ele. Dacă e unul de vreo 25 de ani, mă opresc peste cinci minute. Dacă e unul trecut de 40-50, pot râde trei zile la rând. De ceva, eu am râs și de nunta lui George Clooney – clovn, parol. Dar să lăsăm, știți că eu am gânduri mai baroce față de erecții moi între țâțe vârtoase (natura își bate joc de noi cum poate).

Săptămâna trecută priveam filmul The Other Boleyn Girl și mi-am adus aminte de o discuție între amante, discuție veche de acum doi ani, pe un forum anonim. Habar n-am cum am ajuns în citesc topicul lor, dar nu mă miră, eu pot să mă bag în toate cotloanele, pentru că sunt un om care scrie, deci îmi antrenez empatia. Mă bag ca să înțeleg relațiile complicate dintre oameni vii (nu numai din cărți sau filme).