Publicat în carte, Creatie proprie, Recomandare de carte

Interviu în Suplimentul de cultură: „Inocența are un preț. Sângele nu uită nimic”

Sunt oare un călău? – radiografia unui roman

275475248_10223736910403491_1020594711110068870_n

O TEMĂ DELOC MINORĂ. Pentru noul dumneavoastră roman, Sunt oare un călău? (Polirom, 2022), ați ales ca temă una dintre marile tragedii ale secolului XX, atât de ofertantă pentru literatura mondială a ultimelor decenii, însă totuși rar abordată în literatura de limbă română – genocidul împotriva evreilor (și romilor) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, malefic implementat de regimul nazist. Suntem mai degrabă obișnuiți în literatura de la noi, de azi, cu teme centrate în jurul detaliului minor, ce v-a determinat să alegeți un subiect cu o astfel de greutate, cum a apărut ideea romanului?

Alegerea subiectului m-a surprins, în primul rând, pe mine, de unde afirmația că nu ne cunoaștem niciodată suficient. Uneori nu suntem deloc ceea ce credem. Într-o zi apare un declanșator puternic și totul se schimbă. În cazul meu, revelația s-a produs în 2020. Povestea care a precedat apariția romanului poate e mai tulburătoare decât însuși romanul. E legată de identitatea mea. Tot ce pot dezvălui e că, într-o zi de martie, o femeie din Bruxelles a deschis o carte, într-o bibliotecă publică, și a găsit o poveste legată de un nu­me din arborele ei genealogic. Acest nume (foarte rar) a făcut să curgă multă cerneală în procesele verbale de la Nürnberg. Fiindcă lucrase la elaborarea unui gaz toxic și la experimentarea lui pe femei gravide dintr-un lagăr de concentrare (fapt negat de inculpat), a fost condamnat la opt ani de închisoare. Paradoxal și cinic a fost tot ce a urmat. După ispășirea termenului de detenție, chiar în ziua eliberării, la poarta închisorii îl așteptau câțiva reprezentanți ale celor mai mari companii farmaceutice din lume. Era un geniu în chimie. Era căutat și apreciat.

Dar nici măcar această poveste, cu toate tulburările lăuntrice pe care mi le-a produs, n-ar fi avut puterea să mă facă să scriu o carte. Lovitura de grație a venit odată cu alt aspect al identității mele – niciodată nu știi ce-ți rezervă trecutul! – legat la fel de Holocaust, dar, de data asta, și de sângele meu ucrainean. Or, eu sunt o ucrainofilă (nu știu dacă există cuvântul, dar sentimentul este). Nu sunt doar româncă, ci și ucraineancă. Semăn mult cu bunicul meu ucrainean și sunt unica nepoată care i-a moștenit ochii (un element care apare deseori în roman și în versurile lui Kalinka). Momentul decisiv în care mi-am spus „trebuie să scriu, altfel mă îmbolnăvesc“ a fost când am aflat că în lagărul de exterminare din Treblinka 90% dintre călăi erau ucraineni. Am toată lista. Am studiat-o obsesiv, recunosc. Nu puteam înțelege un lucru elementar și monstruos: cum aceste nume de familie, din copilăria mea, printre care și numele profesoarei mele iubite de literatură rusă (și ăsta poate a fost cel mai răvă­șitor moment) au ajuns să ucidă femei, copii și bătrâni, în cantități industriale? Circa 900.000 de suflete (cifrele se schimbă în funcție de sursă) în doar 13 luni. Așadar, oameni cu aceeași moștenire spirituală ca mine, același sânge… Oare sângele lor curge prin mine? Sunt oare un călău? De la aceste întrebări a pornit ideea romanului.

Citește în continuare „Interviu în Suplimentul de cultură: „Inocența are un preț. Sângele nu uită nimic””

Publicat în carte

„Absenţă” de Wislawa Szymborska

Are Wislawa Szymborska un poem numit „Absenţă”.

Și mi-am adus aminte de un „of” al mâcăi, ca un poem și el, strecurat printre bocetele de pe laiță. Nu voia să se mărite ea cu ucraineanul de bunic-meu.

Alți ochi plângeau pe o prispă, după dânsa, în ziua nunții. Alți ochi căutau printre lacrimi căruța miresei, împodobită cu flori.

– Negri-negri erau ochii lui.

Eu o priveam atent. Eu, nepoata ei, o priveam atent cu ochii bărbatului pe care ea nu l-a vrut. Verzi.

Lumea e plină de ochi care nu trebuiau să se nască. Dacă se lua după capul inimii.

Lumea asta… cum ar fi arătat ea, dacă bunicile noastre ar fi născut numai de la bărbații iubiți?

Nu eu aș fi scris mesajul ăsta.

Nu voi ați fi citit mesajul acum.

Absență

S-ar fi putut întâmpla
ca mama mea să-l ia de soţ
pe domnul Zbigniew B. din Zduńska Wola.
Şi de-ar fi avut o fiică – n-aş fi fost eu aceea.
Ar fi putut fi cineva cu o memorie mult mai bună
pentru nume, feţe, sau melodii auzite doar o dată.
Cineva în stare să recunoască fără greşeală fiecare pasăre.
Cu note excelente la fizică sau chimie,
şi note înfiorătoare la limba polonă.
Cineva care, în secret, să scrie versuri
mult mai interesante decât versurile mele.

S-ar fi putut întâmpla
ca tatăl meu s-o ia de nevastă
pe domnişoara Jadwiga R. din Zakopane.
Şi de-ar fi avut o fiică – n-aş fi fost eu aceea.
Ar fi putut fi o persoană mult mai persuasivă.
Cineva care-ar fi sărit fără frică în apele adânci.
O persoană sociabilă, aptă să simtă emoţia colectivă,
văzută, în permanenţă, în mai multe locuri în acelaşi timp,
însă rareori aplecată peste vreo carte,
adeseori pe maidan, bătând vreo minge cu băieţii.

S-ar fi putut întâmpla ca cele două fete să se întâlnească,
să meargă la aceeaşi şcoală sau chiar să fie în aceeaşi clasă.
Însă niciodată n-ar fi format o pereche,
nu le-ar fi curs acelaşi sânge-n vine,
şi ar fi stat departe una de cealaltă în fotografiile de grup.

Fetelor, aliniaţi-vă aici
– ar fi strigat fotograful –
cele scunde-n faţă, cele înalte-n spate.
Şi zâmbiţi frumos la semnalul meu.
Mai număraţi-vă o dată!
Sunteţi toate?

– Da, domnule. Toate.



Traducere – Doru Radu

Publicat în carte, Regina nopții, roman

5 ani

În decembrie, luna cadourilor și a magiei, romanul de debut „Regina nopții” împinește 5 ani.

Cu această ocazie, va apare în curând în librării o nouă ediție, revăzută + un bonus – povestirea senzuală „Serile Pandorei”.

Vă doresc un decembrie feeric!

Nu uitați de povești. De dragoste, de omenie, de prietenie, de speranță.

Și de flori 😉

Cartea poate fi găsită în rețeaua de librării PRO NOI, LIBRARIUS, CĂRTUREȘTI Chișinău.

77280787_10217867065341033_6243935279246213120_n.jpg