Publicat în C'est la vie, carte, Recomandare de carte, Regina nopții

Mama mea e bibliotecară

Citisem pe undeva că darul de a scrie se transmite din moși strămoși. Niciuna dintre bunicile mele nu știa măcar să-și scrie numele pe hârtie, darămite să scrie o propoziție. Eu sunt o persoană pragmatică și logică, știam că n-am de unde, n-am cu ce. Nu am îndrăznit nici măcar să-mi închipui că aș putea scrie și să fiu citită. Până acum doi ani. Chiar și depășind prima sută de pagini a cărții eu încă îmi spuneam cu neîncredere : „Lilia, ce te-a apucat ? Cine te crezi ?”

Noi multe prostii citim în viață, scrise de proști cu carte, cu diplome, cu grade științifice. Și din cauza acestor proști recomandați, ratăm multe ocazii prețioase în viață. Nu știm cine suntem noi. Ce putem.

Câți oameni au îmbătrânit, fără să știe că au avut darul de a scrie, de a povesti, de a picta, de a cânta, de a compune ?!

În seara lansării m-am așezat cu mama la masă ca să ne tragem sufletul, după emoții, lumini, interviuri…

-Lilia, da eu ți-am povestit de ce am vrut să devin bibliotecară ? mă întreabă brusc mama.

Cu furculița înfiptă în cașcaval, răspund îngândurată :

-Matincă nu…

Într-o zi friguroasă de iarnă, mama mea, copil de 5 anișori, a mers la biblioteca din sat, împreună cu o prietenă. Vremuri grele, sărăcie, frig, cărți puține. Mama visa tot drumul cum o să împrumute cartea « Rukovichka ». Au ajuns fetele pe loc, au ales câte o carte. Prietena ei a putut împrumuta o carte acasă, dar mama nu.  Citește în continuare „Mama mea e bibliotecară”

Anunțuri