Publicat în carte

„Absenţă” de Wislawa Szymborska

Are Wislawa Szymborska un poem numit „Absenţă”.

Și mi-am adus aminte de un „of” al mâcăi, ca un poem și el, strecurat printre bocetele de pe laiță. Nu voia să se mărite ea cu ucraineanul de bunic-meu.

Alți ochi plângeau pe o prispă, după dânsa, în ziua nunții. Alți ochi căutau printre lacrimi căruța miresei, împodobită cu flori.

– Negri-negri erau ochii lui.

Eu o priveam atent. Eu, nepoata ei, o priveam atent cu ochii bărbatului pe care ea nu l-a vrut. Verzi.

Lumea e plină de ochi care nu trebuiau să se nască. Dacă se lua după capul inimii.

Lumea asta… cum ar fi arătat ea, dacă bunicile noastre ar fi născut numai de la bărbații iubiți?

Nu eu aș fi scris mesajul ăsta.

Nu voi ați fi citit mesajul acum.

Absență

S-ar fi putut întâmpla
ca mama mea să-l ia de soţ
pe domnul Zbigniew B. din Zduńska Wola.
Şi de-ar fi avut o fiică – n-aş fi fost eu aceea.
Ar fi putut fi cineva cu o memorie mult mai bună
pentru nume, feţe, sau melodii auzite doar o dată.
Cineva în stare să recunoască fără greşeală fiecare pasăre.
Cu note excelente la fizică sau chimie,
şi note înfiorătoare la limba polonă.
Cineva care, în secret, să scrie versuri
mult mai interesante decât versurile mele.

S-ar fi putut întâmpla
ca tatăl meu s-o ia de nevastă
pe domnişoara Jadwiga R. din Zakopane.
Şi de-ar fi avut o fiică – n-aş fi fost eu aceea.
Ar fi putut fi o persoană mult mai persuasivă.
Cineva care-ar fi sărit fără frică în apele adânci.
O persoană sociabilă, aptă să simtă emoţia colectivă,
văzută, în permanenţă, în mai multe locuri în acelaşi timp,
însă rareori aplecată peste vreo carte,
adeseori pe maidan, bătând vreo minge cu băieţii.

S-ar fi putut întâmpla ca cele două fete să se întâlnească,
să meargă la aceeaşi şcoală sau chiar să fie în aceeaşi clasă.
Însă niciodată n-ar fi format o pereche,
nu le-ar fi curs acelaşi sânge-n vine,
şi ar fi stat departe una de cealaltă în fotografiile de grup.

Fetelor, aliniaţi-vă aici
– ar fi strigat fotograful –
cele scunde-n faţă, cele înalte-n spate.
Şi zâmbiţi frumos la semnalul meu.
Mai număraţi-vă o dată!
Sunteţi toate?

– Da, domnule. Toate.



Traducere – Doru Radu

Publicat în carte, Creatie proprie

În librării

Toate trei cărți pot fi găsite în următoarele librării.

PRO NOI (Chișinău, Bălți, Fălești, Ungheni)

LIBRARIUS (Chișinău, Bălți, Ungheni, Soroca, Orhei, Hâncești, Ialoveni, Călărași)

Librăria Cărturești Chișinău

Libraria Făt-Frumos Chișinău

Cu livrare internațională și autograf: la Galerie Moldave à Paris

20200116_202756

Publicat în carte, Regina nopții, roman

5 ani

În decembrie, luna cadourilor și a magiei, romanul de debut „Regina nopții” împinește 5 ani.

Cu această ocazie, va apare în curând în librării o nouă ediție, revăzută + un bonus – povestirea senzuală „Serile Pandorei”.

Vă doresc un decembrie feeric!

Nu uitați de povești. De dragoste, de omenie, de prietenie, de speranță.

Și de flori 😉

Cartea poate fi găsită în rețeaua de librării PRO NOI, LIBRARIUS, CĂRTUREȘTI Chișinău.

77280787_10217867065341033_6243935279246213120_n.jpg

Publicat în carte, Cimitirul albastru, Copilărie sovietică, Creatie proprie

Bocete de nuntă (lansarea cărții la Chișinău)

Și mult timp nu înțelegeam de ce, înainte de a mă lua cu el prin sat, badea îmi spăla bine pistruii și-mi descâlcea frumos creții și de ce fetele își schimbau deodată vocea când ne întâlneau, de parcă le punea cineva în palme un bobocel proaspăt ouat, petrecându-ne de fiecare dată cu un oftat dulce, de le simțeam încă multă vreme privirea din urma noastră. Atunci îl apucam pe badea mai strâns de mână, ca nu cumva să-l pierd, pe lângă vreo fântână.

-Badea Vasea, cântă-mi și mie ceva.

(fragment din „Bocete de nuntă”, Lilia Calancea, Editura Arc, 2019)

AFIS final

Publicat în C'est la vie, carte, Recomandare de carte, Regina nopții

Mama mea e bibliotecară

Citisem pe undeva că darul de a scrie se transmite din moși strămoși. Niciuna dintre bunicile mele nu știa măcar să-și scrie numele pe hârtie, darămite să scrie o propoziție. Eu sunt o persoană pragmatică și logică, știam că n-am de unde, n-am cu ce. Nu am îndrăznit nici măcar să-mi închipui că aș putea scrie și să fiu citită. Până acum doi ani. Chiar și depășind prima sută de pagini a cărții eu încă îmi spuneam cu neîncredere : „Lilia, ce te-a apucat ? Cine te crezi ?”

Noi multe prostii citim în viață, scrise de proști cu carte, cu diplome, cu grade științifice. Și din cauza acestor proști recomandați, ratăm multe ocazii prețioase în viață. Nu știm cine suntem noi. Ce putem.

Câți oameni au îmbătrânit, fără să știe că au avut darul de a scrie, de a povesti, de a picta, de a cânta, de a compune ?!

În seara lansării m-am așezat cu mama la masă ca să ne tragem sufletul, după emoții, lumini, interviuri…

-Lilia, da eu ți-am povestit de ce am vrut să devin bibliotecară ? mă întreabă brusc mama.

Cu furculița înfiptă în cașcaval, răspund îngândurată :

-Matincă nu…

Într-o zi friguroasă de iarnă, mama mea, copil de 5 anișori, a mers la biblioteca din sat, împreună cu o prietenă. Vremuri grele, sărăcie, frig, cărți puține. Mama visa tot drumul cum o să împrumute cartea « Rukovichka ». Au ajuns fetele pe loc, au ales câte o carte. Prietena ei a putut împrumuta o carte acasă, dar mama nu.  Citește în continuare „Mama mea e bibliotecară”