Publicat în Autopsia cuplului

Psihologie de amantă

amanta„Prea multe femei sunt proaste ca tocul de escarpen”, m-am gândit a mia oară, în viaţa mea conştientă, când una mi-a balansat în faţă :

-Ei cum poţi să nu ai nici atâtica demnitate?

Fata (nu ştiu dacă-i pot zice aşa la 32 de ani, dar nici a femeie matură nu prea seamănă) se revolta sincer (de pe post de amanta clandestină) pentru comportamentul prea cuminte al nevestei amantului. Adică, vai de mine, nevastă-sa „nu vrea” să priceapă  că el se dedică cu trup şi suflet altei femei. Că ar fi mai corect să-i ceară divorţul (măgarului) şi să-l lase fericit să zburde cu iubirea vieţii sale.

-Nu înţeleg ce vrei de la mine, îi răspund clămpănind din ochi. Să te compătimesc ? îi rânjesc. Păi eu sunt din tabăra adversă, a nevestelor.

Eu nu fac parte din femeile care îşi aprind filozofic ţigara începând un discurs în mezzo-soprano cu „ Aaahm, draga mea, am făcut parte din ambele tabere, am fost şi nevastă şi amanta de bărbat însurat. Cât de bine te înţeleg ! Aaah, oooh, iubirea nu cunoaşte ştampile, graniţe de vârstă, de pat, de imprimeu la chiloţi…”

Nu. Eu n-am fost în piele de amantă de mascul cu inel. Pentru mine dragostea n-a fost niciodata mai presus ca o familie străină (şi încă cu copii). Pardon că vă frec ochii cu nimbul meu strălucitor. Pun pariu că e plină lumea de femei ca mine. Pur şi simplu amantele sunt mai limbute şi mai isterice. E o chestiune (intimisimă) de alegere pe care n-o fâlfâi la orice colţ.

Cu toată libertatea pe care mi-au dat-o părinţii în studenţie şi post-studenţie (uneori mă crucesc câtă încredere au avut în mine, că limite chiar nu aveam, probabil că fac parte din copii pe care libertatea îi face mai prudenţi) şi chiar dacă nu pot zice c-am fost cuminte (parintii pot să confirme cu un « of » adanc tras din rărunchi) apoi un lucru nu l-am făcut precis. Să mă bag într-un pat conjugal străin. Numai gândul îmi dă greţuri. Pentru mine un bărbat însurat e ca o gumă de mestecat lipită pe o bancă din parc (să mă scuze masculii de comparaţie). Trebuie să fii tare flămând ca să-ţi pară gustoasă şi trebuie să fii şi mai tâmpit  ca s-o dezlipeşti şi s-o rugumi gemând de plăcere. Eu n-am flămânzit niciodată într-atât…  Ș-apoi trebuie să mai mărturisesc, păcatele mele, c-am moștenit un orgoliu umflat cât o duzină de păuni înfoieți. Îmi complică viața uneori, recunosc, dar n-am de ales. Ca să fiu alta, ar trebui să-mi fac o transfuzie totală de sânge. Alt caracter, alt destin. Poate unul de amantă. Într-o altă viața, sper.

Așa că discuția cu duduca am dus-o nepermis de franc şi fără menajamente. Din fericire, îmi permit luxul. Luxul de a dezamăgi și a șoca fără măsură.

-Hai spune de ce nu-l alungă ?

-Simplu, zic. O femeie măritată o să-şi calculeze bine paşii înainte de orice decizie importantă. Pentru că în afară de grija chiloţilor cu danteluţă, mai are şi grija copiilor. Aşadar, va păstra status-ul quo exact atât timp cât are nevoie pentru a-şi apăra interesele.

-Cât de josnic ! se încrețește fătuca. Cum poţi trăi cu un bărbat care iubeşte altă femeie ?

-De unde ştii că te iubeşte ?

-Păi mi-a spus-o chiar el.

-Notează undeva cu roşu, darling. Prima eroare a amantei. Crede tot ce-i cântă un bărbat însurat. Şi în afară de a spune ce mai face el ? Ce proiecte comune aveţi ?

-Aăăm. Să petrecem timpul împreună…

-Dacă cauţi aventuri, ai să le ai. O cunoşti bine pe nevastă-sa ? Uite eu sunt o nevastă cu aer blând şi inofensiv, dar… știi ce aş face eu cu tine dacă aflu că-mi discuţi cu cineva demnitatea ?

Asta şi asta, îi spun la ureche.

Se uită la mine cu stupoare.

-Eşti nebună.

– Vezi că nu mă cunoști deloc ? Şi asta de departe nu e totul. Uite, aș putea să-ți transform viaţa în infern într-un mod absolut legal. Ai să-ți cheltui banii pe la psihologi până la adânci bătrâneţe. Dacă ajungi… Farmecul poveștii e că tu nici n-ai să ştii că eu stau în spate.

-Nu e foarte inteligent din parte ta. Ce, cu toate amantele ai să faci la fel ?

-Notează a doua eroare a amantei. Crede că nevasta n-o să coboare până la o confruntare cu amanta. Multe o fac cu atâta îndemânare şi zâmbet amical, că ultima mai crede încă în kkt-uri gen blestem şi boomerang. Când o să te aştepţi cel mai puţin, când poate că nici n-ai să-ţi mai aduci aminte de ea, lovitura totuşi ai s-o încasezi. Frumos, elegant, cu mănuşele albe. Rareori o nevastă o să renunţe la plăcerea asta. Şi, crede-mă nu pentru bărbat, ci pentru divertisment. Ştii, şi nevestele se mai plictisesc uneori. Până ajung să-şi ia un amant, se distrează cu amantele soţului.

Şi să nu dea Domnul să dai peste o nevastă care scrie romane poliţiste. Socoate că te-ai abonat singurică la psihiatru. Oamenii care scriu, aproape că se roagă să li se întâmple ceva ieşit din comun ca să descrie emoţiile pe viu. O să sugă din tine toată seva, ca păianjenul răbdător din musculiţa proastă şi romantică. Poţi să te aştepţi şi la o carte cu dedicaţie în care personajul principal feminin moare în convulsii cu creierii zburaţi pe strada pe care-ţi duci copilul la şcoală…

-Nu eşti normală…

-Niciun om nu e normal când spune tot ce gândeşte.

-La noi e dragoste, tu n-ai cum să înţelegi.

-Dacă era dragoste, discutam acum ca între două neveste. Romeo al tău era demult sa divorteze şi să te ia de nevastă. Adică tu era să ai statutul de care 9 din 10 barbaţi fug ca de naiba. Era să te iubească la lumina zilei ca pe o femeie dragă, nu ca pe o păpuşică ascunsa în cutie, pe care o scoate s-o iubească când își aduce aminte.

-În schimb, chiar şi când e cu nevastă-sa, tot la mine se gândeşte.

-L-ai văzut cum stă nopţile tânjind la fereastă ? Notează a treia eroare. Cea mai mare. Un bărbat nu-şi aduce aminte de feliile de tortă pe care le-a mâncat în viaţa lui, ci de persoanele care au fost lângă el în momentele în care nu avea nimic. Tu pretinzi că-l iubeşti. Ştie şi el foarte bine pentru ce spui tu că-l iubeşti. Pentru 1,2 şi 3. Ceea ce iubeşti tu e şi investiţia soţiei, de ani de zile. Tu ce ai investit ? Câteva sms-uri fierbinţi ?

Se gândeşte la tine zici? Şi eu mă gândesc la cheesecake-ul soacrei mele de câteva ori pe an. Vara o vizitez, îmi împlinesc pofta şi mă ogoiesc pe câteva luni. Mă întorc la rutina mea, la priorităţile mele. La esenţialul meu. Iubirea unei persoane nu se măsoară în gânduri şi cuvinte, ci în prezenţă şi grijă. Acum şi aici. Fără amânări. Timpul consacrat e unica monedă a iubirii.

***

Ce să vă mai zic ? N-am mai văzut-o de două luni. Uneori chiar îmi lipsesc întrebările ei stupido-romantice.

Cine ştie, s-o fi măritat. Poate o să-i citiţi comentariile pe vreun forum, ca atâtea mii de femei care îşi aprind filozofic țigara începând un discurs în mezzo-soprano „ Aaahm, draga mea, eu am făcut parte din ambele tabere, am fost şi nevastă şi amantă de bărbat însurat. Cât te înţeleg ! Aaah, oooh, iubirea nu cunoaşte stampile, graniţe de vârstă, de pat, de imprimeu pe chiloţi…”

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

75 de gânduri despre „Psihologie de amantă

  1. chiar esti nebuna!!!
    as da sa citeasca postarea asta la toate caprile astea, care se considera pizdetz sexi si cred ca barbatii insurati numai pe ele le iubesc, dar n-am cont pe odnoklassniki.ru, ele doar acolo stau agatate ca microbii toata ziua si urmaresc ce mai nou pe la neveste.

    Apreciază

    1. pacatele mele, la asta nu m-am gandit. poate si pe mine ma spioneaza cineva pe acolo (ca am cont). pacat ca nu le vad, le-as trimite un link 🙂
      P.S. da cum fac ele? caci se vede totusi cine se foieste in profil? sau sunt prietene? sau poti lua profil invizibil?

      Apreciază

  2. Optimista pozitie, in realitate, unei sotii inselate, nu-i arde de razbunare ca-n romanele politiste, incearca sa-si ascunda rusinea, sa-si protejeze copiii, sa repare ceea ce se mai poate repara, daca se mai poate repara. Amantele, da, au imunitate, sunt in cautare activa, nu-s impovarate de compromisuri ori responsabilitati. Si, ai dreptate, in duelul acesta invingator e numai harmasarul.

    Apreciază

    1. Rusine? Nu stiu, Liliana. Din unele discutii cu femeile care deja au trait situatia, prima lor reactie a fost: „Il tai cu benzopilka pe magar. Pentru tradare”/ Alta reactie mai la rece: „da ce sa-l omor pe tatal copiilor mei? mai bine o flocaiesc pe curva”. Cu timpul, se mai aseaza creierii si strategia se schimba radical.

      In general, eu m-as feri de o femeie care a fost obijduita si nu face nimic. Asta inseamna ca pune ceva la cale. Intr-o zi o sa „impuste”, e clar.

      Rusinea se ia stii de unde, de la comentariile cumetrelor gen: cum? si al tau? parca era ideal? In perioada asta, ideal pentru femeie sa poate sa se izoleze complet. Sa nu auda comentarii, unele mai tampite ca altele. Da poate tu n-ai facut ceva la timp? da poate trebuia sa fii mai intelegatoare, mai supusa ? schimba-ti coafura, chilotii, sufletul !!!

      Apreciază

    2. rușine simți atunci când ego-ul glăsuiește în tine, nu înțelepciunea, ceea ce nu-i tocmai sănătos pentru tine și cei din jur.
      eu am fost înșelată o dată (nefiind nici măcar măritată cu individul) și tot ce-am putut să fac la vremea aceea a fost să pun coada pe schinare și să plec, n-am căutat-o nici pe inculpată, dar nici pe el n-am mai putut nici să-l mai simt aproape, nici să-l mai văd prin împrejurimi.

      Apreciază

      1. Asa ar face orice femeie cu respect de sine 🙂 Dar atunci cand ai familie, copii si credite, iti ia mult timp oficializarea plecarii. Femeia poate e deja plecata (in suflet), dar asteapta „momentul potrivit”, poate chiar cu pierderi financiare, in final. Copii tot trebuiesc pregatiti, ca nu-s papusele, asa cum isi imagineaza unii barbati si amante care inca nu au copii.

        Apreciază

      2. cheltuielile le treci la ”costuri neprevăzute” :))))

        copiii, clar, tot suferă, dar decât să vadă scoatere de ochi și aruncat de cuțite prin casă, mai bine se lipsesc de apartenența la o familie aparent integră.

        Apreciază

  3. Dialog auzit acum vreo 4 ani si care mi-a revenit in memorie citind articolul si comentariile:
    -Si cum ,fa, chiar n-ai flocait-o?
    -Nu m-am coborat la asa ceva, o va flocai soarta si Domnul!
    -Ei si tu, pana a flocai-o Domnul cine stie cata vreme a trece si cate familii va mai strica!
    P.S. Imi place mult stilul tau de a scrie.

    Apreciază

    1. Dupa discutia cu duduia chiar m-am gandit (pentru prima data poate) ca daca s-ar intampla sa fiu martora flocaielii ei de catre nevasta, n-as sari, s-o apar. Chiar daca e vorba de violenta. Poate sa ma dea in judecata 🙂 N-am vazut; nu stiu :mrgreen: Macar stiu ca femeia/nevasta s-a racorit si se poate duce acasa linistita sa gateasca dejunul pentru copii. De ce sa se descarce femeia pe colegii de serviciu sau copii ? Cu toate asta, ar trebui sa se gandeasca serios ce viitor o asteapta cu asa barbat? Pentru cate sacrificii o sa-i ajunga sanatate?

      P.S. Imi place mult stilul tau de a scrie.

      multumesc:)

      Apreciază

  4. Frustrarile, si de o parte si de cealalta vin din nesiguranta si din sentimentul ca, acel cineva, iti apartine… O fiinta echilibrata in interior nu ajunge nici in rolul de amanta, nici in cel de sotie victima inselata. Lumea e plina de sotii blazate, neingrijite, triste, axate pe tot ce vrei mai putin pe relatia cu acel El pe care odinioara il venerau in tandreturi… Lumea e plina de soti preocupati mai mult de distractie, avere, confort personal decat de relatia cu Cea care odata ii „imbata” sentimentele cu iubire… (Sa nu uitam un barbat isi traieste viata de la un eveniment la altul… cauta mereu ceva nou, nu neaparat mai bun, ci diferit… O femeie insa traieste mereu in interiorul evenimentului…si acolo ar trebui sa-si manifeste creativitatea). Totul insa ramane a fi foarte relativ… Atat de relativ incat se poate transforma in orice moment in absolut… Si fiecare alege o cale…

    Apreciază

    1. sunt de acord cu tine. totu-i relativ, mai ales, cand discutam fenomenul abstract. atunci insa cand ne afecteaza direct sau suntem martorii unei situatii descrise in text, multe lucruri le revizuim 🙂 uneori cu alti ochi. Eu, de exemplu; nu inteleg de ce o femei straina trebuie sa decida cand cuplul, din care face parte amantul ei, trebuie sa divorteze?:) imi pare atat de absurd, ca numai fraza din introducerea textului m-a venit in cap.

      Apreciază

      1. De aceea si am scris ca avand echilibru interior s-ar putea sa nu fim pusi nici unii, nici celelalte in asemenea ipostaze… Iar daca si suntem sa stim sa iesim din impas cu demnitate, sanctionandu-ne propriile erori si asa numitele scapari… Iar referitor la razbunari, cel mai bine isi face treaba Universul… :). Felicitari ptr articol.

        Apreciază

    2. uite dupa ce am citit acest articol am privit si o emisiune unde sotia a flokait amanta sotului, aceea a dat-o in judecata, sotia a fost inchisa iar amanta cu sotul traiesc impreuna si i-au luat si copilul, iar la moment sotul da la divort si ii cere sotiei sa refuze drepturile de mama!!!!!!!!!!! unde e drepatea? la fundul marii…sotia si-a cautat dreptate singura deoarece cea mai buna prietena a tradat-osi tot sotia o sa faca acum pana la 10 ani de inchisoare …

      Apreciază

      1. 10 ani de inchisoare pentru o paruiala 🙂 nu-mi vine a crede. cine era judecatorul, nu cumva amanta? sau amantul amantei. pe la tv-uri se mai exagereaza ca sa adune rating.
        Complicata e situatia cand te tradeaza cei mai dragi oameni. Inchisoarea inca nu e cel mai strasnic lucru ce poate sa i se intample unui om cand ramane fara nimic si pe ruine:(

        Apreciază

  5. Bravo socrito, frumos articol, bine scris! In viata asta chiar daca esti sotie,cu inel pe deget si casa si credite, asta inca nu inseamna ca EL va ramine cu tine in vecii vecilor amin cum spune popa in biserica la cununie. De atita nevestelor, fiti hitre si aparati_va ce_i al vostru. Cum s_a mai scris in comentarii,da,daca te_a inselat si orgoliul ti_a patimit,te intorci si pleci,cind esti doar tu, pasare in vint,dar cind ai doi, trei copiii nu_i poti lua subtioara si sa dormi cu dinsii sub un pod! De atita trebuie minte si de calculat tot la rece , ca scumpul sot si_a trai viata de flacau cu mindruta, iar legitima spoliata va creste odraslele singura….

    Apreciază

    1. Diana, amantele din RM sunt rasfatate, pentru ca daca au pus mana pe un barbat-tata, cela uita de copii si se ocupa deja doar de copiii pe care ii face mandruta noua (pana la urmatoarea amanta, desigur). Alimente tot nu prea plateste. Si chiar daca plateste, sunt doar niste banuti.

      In Europa barbatii nu-si lasa copii cu una; cu doua, pentru ca sunt implicati de la nastere in cresterea lor (de la pampers si suzeta, pana la Bac). Asa ca amanta risca sa se ocupe de noii copii ca de ai sai legitimi, daca nu mai bine chiar. O sa uite repede de chiloti dantelati si sexy in weekend-uri si vacanta 🙂 Elementar, n-o sa mai aiba intimitatea si libertatea pe care a avut-o cat nevasta se ocupa de toate.

      Apreciază

  6. Copii, casatorie, averi, sint scuze pentru a duce o viata de ochii lumii… daca omul nu te apreciaza suficient ca sa nu vrea sa te piarda, nu ai cum schimba ceva decit prin libertatea ta, puteti chiar sa traiti impreuna, dar fara vieti ascunse, lasa sa se vada cu cine vrea, si tu cu cine vrei, si sa nu aiba pretentii de niciun fel, sigur ca e mai usor plecand din casa in care stati impreuna, dar daca asta e imposibil, atunci trebuie sa raspunzi cu demnitate, nu cu minciuni, flocaieli a amantelor, nu de alta, dar daca vrei sa iti pastrezi sotul, face mai mult sens sa vada o femeie care nu se tine de el si care isi cauta de viata ei, independenta asta ne face pe oricare din noi sa ne revizuim pozitia.

    Apreciază

    1. Eu as pune un big like la tot ce ai scris tu mai sus daca mi-ai confirma ca ai avut macar o singura experienta la subiect, adica, ca stii bine despre ce vorbesti 🙂

      Apreciază

      1. acum ca am citit din nou, recunosc ca a sunat un pic cinic partea cu a trai in aceeasi casa, si nu o recomand la nimeni, nici eu nu am facut-o. Da, am iesit dintr-o relatie din cauza ca avea multe fete in jurul sau, intai am plins si l-am lasat sa o vada, apoi mi-am vazut de mine si de viata mea, credeam si eu ca pur si simplu nu m-a iubit, ma resemnasem deja si nu credeam ca mai avea importanta , insa intr-o zi a venit la mine, sa imi zica ca de fapt ma iubea, dar eu eram atit de dependenta de el, ca il speria gandul unei casatorii la virsta ceea si ca ii place ca pot sa fiu si altfel, pe picioarele mele. Concluzia mea e ca nu trebuie sa stai, daca te inseala, sau se indoieste de relatia voastra, nu pentru ca trebuie sa afisezi putere ci pentru ca asta s-a intamplat din motiv ca ai nevoie sa iti vezi de tine si de viata ta, e distrugator sa simti ca ai alaturi pe cineva, cu gandurile in alta parte. Pentru mine nu exista varianta „isi iubeste sotia si are amanta”, atunci el e un cinic si nu e genul de om pe care-l vreau alaturi, chiar si cu toata durerea inclusa.

        Apreciază

      2. Concluzia mea e ca nu trebuie sa stai, daca te inseala, sau se indoieste de relatia voastra, nu pentru ca trebuie sa afisezi putere ci pentru ca asta s-a intamplat din motiv ca ai nevoie sa iti vezi de tine si de viata ta, e distrugator sa simti ca ai alaturi pe cineva, cu gandurile in alta parte.

        Sunt de acord cu aceasta atitudine. Doar ca, dupa cum spuneam mai sus, cand ai niste angajamente oficiale, mai intai trebuie sa le desfaci, dar asta ia ceva timp, dupa care poti pleca. Dar, ca sa fim sincere, trebuie sa ai temperament pentru asta. Nu toate femeile pot rupe sau taia in miez 🙂
        Si da, ai dreptate, barbati detesta femeile dependente afectiv (mai putin material) de ei.

        Apreciază

    1. Merci de reteta:) dar nu vreau sa stric nici placerea soacrei. Ca ma vede numai o data pe an. Eu cand mananc cheesecake-ul ei, ea se aseaza langa mine si savureaza placerea mea :mrgreen: Eu o inteleg atunci cand ma asez langa fic-mea cand mananca placintele mele cu mere si scortisoara 🙂 sau feta si marar.

      Apreciază

  7. Foarte bun articolul, mai ales ca ai explicat DUDUEI cum stau lucrurile si din baricada sotiilor! Dar totusi cred ca barbatii au responsabilitatea de ,,relaxarea” lor.Personal am avut experienta neplacuta,dupa 8 ani de casnicie am aflat de aventura lui,am gindit mult pasul urmator am calculat totul…fiind un copil la mijloc ,numai ca sufletul nui calculator!

    Apreciază

    1. Nu stiu daca a ajuns la ea ceva din ceea ce-am spus eu 🙂 omul cand e cu capul in nori nu prea intelege realitatea, trebuie sa cada, dar tunci e mult prea tarziu. Problema ei.
      Imi pare rau de cazul tau. Eu cred ca decizia finala a sotiei depinde mult si de comportamentul sotului in momentul crizei. Deja cand unul nu mai pretuieste relatia/familia, e foarte greu.

      Apreciază

  8. Afectiunile sentimentale desprinde persoana de realitate cu o variata amplituda care depinde doar de emotivitatea personala si nu exista aparate sau valori de masura unanime. Parerea mea este ca des se confunda sentimentul cu obligatiunile conjugale si familiale. Cand cineva zice ca ar face asa sau altfel cu sange rece nu-l cred ca mai iubeste city doar urmareste interese personable implicand copiii drept moneda de negociere. Cine-i in stare sa-si eticheteze „dragostea” mai presus decat afectiunea nativa fata de urmasii sai care este dictata de legile naturii, acea persoana pur si simplu se iubeste cel mai mult pe sine la propriu si la figurat. Si totul in viata sa va fi axat la satisfactia personala fie materiala,fie fiziologica fie comfort psihologic si totul va face sub acest aspect .

    Apreciază

    1. Parerea mea este ca des se confunda sentimentul cu obligatiunile conjugale si familiale.

      Apoi dar cei indragostiti nici n-ar trebui sa-si intemeieze familii. lasa sa stea de dimineata pana seara cu nasul in stele si sa scrie poezele 🙂 De ce iubirea n-ar fi sinonima cu responsabilitate, fidelitate si grija fata de oamenii dragi?

      Apreciază

      1. A fi indragostit/a reprezinta o stare de empatie fiziologica sub influenta feromonilor care desprinde persoana de realitate,care ulterior se poate transforma in iubire,devotament si grija reciproca sau mai bine spus interdependenta reciproca , daca vreti sa-i zicem asa.
        Daca nu se ajunge la etapa respectiva, nu se deosebeste cu nimic de etapa perioadei de „calduri” a unui cerb si caprioare, care mai apoi va ajunge sa-si creasca puiul de una singura,dar cerbul va fi in cautarea unei alteia in faza primara.Poate am facut o asocere prea simplicista vorbind despre asa subiecte cum dragostea si devotamentul, dar si omul poate avea diversa petceptie filosofica cat subiectiva cat si obiectiva….

        Apreciază

  9. Barbatii sunt vinovati asa cum cineva spunea:Femeile au nevoie de un motiv sa insele,barbatii doar de un loc unde sa o faca!sau cazuri fericite:Amanta devine sotie iar sotia amanta:))tare de tot dar articolul tau imi inspira mila deoarece esti nevasta dar ti-ai dori sa fii amanta important este sa stii cum sa fii amanta sotului tau,noi amantele nu suntem mai deosebite ca sotiile este de ajuns sa fie:”altcineva”si crede-ma ma rezum doar la aventuri nu as strica casa cuiva dar distractia este distractie!!

    Apreciază

    1. Andra, draga! Nu uita ca Lilia e socrita si are un al treilea ochi, bien sur, in sensul bun al cuvintului… As lua-o pe socrita noastra si in Australia, nu de alta, dar sa nu ma ratacesc fara de ea! Plina lumea cu femei proaste,,, si limbute…

      Apreciază

  10. nu ai dreptul sa ingradesti libertate nimanui . daca el sau ia nu mai doreste sa convetuiasca cu tine,respecta dorinta . ce rost are sa va chinuiti reciproc! parerea mea. viata e scurta. maria

    Apreciază

  11. Si eu as sta cu socrita in patul meu, sau macar in casa sa isi dea seama de situatie,nu toate amantele ne dorim sa devenim sotiile celor care isi inseala nevasta, cu noi eu una nu imi doresc dar..suntem femei care suntem energice,care putem iubi pasionale si care putem asculta si da sfaturi,atunci cand are ganduri legate de casa pe care eu nu le aprob..gen :vrajeli” iar la mine sincer distractia este maxima ma simt bine si apoi il trimit acasa pe la 12 noaptea deci am grija sa nu intreaca limitele rabdarii sotiei.Asadar bv frumoasa conceptie socrita dar exceptii sunt peste tot si sincer. zambesc la articole pikante!

    Apreciază

    1. si apoi il trimit acasa pe la 12 noaptea deci am grija sa nu intreaca limitele rabdarii sotiei.

      oh, ea deja are rabdare multa 🙂 nu te temi ca intr-o zi iti va calca pragul cu un manunchi de oleandru si te va pofti la o salata? 😀

      Apreciază

  12. Nu ma tem atata timp, cat stiu eu..si el de multe ori insista sa stam mai mult amandoi dar gasesc o scuza pentru al determina sa nu intarzie ,si sincer la noi regulile sunt stabilite de 1 an de zile de cand avem relatia asta la noi este doar plecere sexuala atractie fizica si nu m-am implicat nici eu nici el,au fost momente cand confundam sentimentele dar mi le-am lamurit,si nu mi-as dori sa devin sotia lui,nu cred ca mi-ar placea nici nu imi doresc altceva mai mult de la el,decat a petrece 4 ore la saptamana impreuna,nici macar in wekendu-ri nu ne gasim..asta este bine…mai rarut ca e mai dragut!! iar eu nu-mi doresc sa o cunosc,el nu vorbeste de ea eu nu il intreb si uite asa..

    Apreciază

  13. Stie ce are la usa de aceeia ,si tine in ea mi-e mila de ea sincer,uneori dar asta este nu consider ca fac nimic rau nu imi doresc sa destram familia,nu il vreau de sot sau de iubit vreau doar distractie cu el atat..altele..nu cred ca ar gandi ca mine..

    Apreciază

  14. Si din pacate fiecare sotie crede ca e singura femeie din viata sotului sau,iar da noi amantele suntem mai speciale pentru ca daca nu am fi ei ar sta cu sotioarelor lor si..nesatisfacuti!!

    Apreciază

    1. ar da noi amantele suntem mai speciale pentru ca daca nu am fi ei ar sta cu sotioarelor lor si..nesatisfacuti!!

      mare ajutor de familie 😉 multumim cu plecaciuni (fara ironie) Mai, fetelor, nu va mai ganditi atata la sotii. Viata voastra cand o s-o traiti ? Nu vreti si voi o familie, o ograda cu flori, copii ? Neaparat trebuie sa deserviti barbatii insurati? 🙂 Timpul, tineretea, sanatatea trec atat de repede… Eu din solidaritate femeiasca scriu, dac ceva, nu teama de concurenta 🙂

      Apreciază

  15. Ador postarea ta! Eu am avut un caz mai special si mai complicat… Ex-ul meu e un caz clinic, pervers narcisic. Referitor la aceste vietati, francezii au scris multa literatura. Eticheta de ” batuta, f tuta si la nunta nedusa+incornorata” nu s-a lipit de mine. Cand a inceput sa ma trateze de „nebuna” am zis stop, se ingroasa gluma. Mi-am luat copilul subtioara, valiza si hulubii si am aterizat in drum, a urmat mare tambalau, politie, justitie, azi sunt bine merci. Referitor la adulter, am avut probe indirecte, dar nu-mi mai pasa. Acum dezghioc nodul in patru si incerc sa inteleg ce a fost putred in mine, cum de mi-a fost adormita vigilenta, alterata judecata. Dintr-o femeie frumoasa, m-am trezit una supraponderala, neinteleasa, care se scuza mereu si era in prag de depresie. Mi-am revenit repede.
    Ma regasesc mai degraba in tabara nevestelor. Nu inteleg logica roz bonbon a femelelor in caduri, care se autoamagesc dulceag, facand virtute din asa-zisa unicitate???? Oameni buni, noi toti suntem foarte diferiti, unici, irepetabili. Feminitatea, autenticitatea feminitatii nu consta in sex. Daca ele cred ca au doua sexe intre picioare se inseala. Nu m-au tentat niciodata barbatii insurati, nu le-am inteles mecanismul de auto -multi- distrugere.
    Ma fascineaza femeile puternice, cu picioarele bine infipte in pamant, autentice. Ele sunt si sexy, si seducatoare sunt complexe… Pe cand, cele din tabara amantelor sunt eterne victime, victima lipsei de timp a amantului, victima a destinului, victima sotiei etc si convingerea mea e ca se complac in rolul de victima.
    Dragostea, pentru cele carteziene afectiune, empatie nu se rezuma la cracanatul picioarelor, asta o putem face toate. Suntem umani si asta e marea diferenta si inafara de instictul primar mai cunoastem notiunea de respect pentru familie, copii, banii si bunurile castigati impreuna grija etc. or, viata de familie si mai ales cand exista si copii e foarte complicat sa mentii o stare a lucrurilor sanatoasa, facand escapade. In fine, aceasta afectiune responsabilizata si bazata pe respect, in viziunea mea e ca o reteta preferata, revazuta, condimentata si experimentata poate la nesfarsit.

    In Occident, tentatile sunt mai numeroase, pentru ambele sexe, caci aici barbatii si femeile au drepturi practic egale (atat o soata, cat si un sot poate sa-si traga un „plan cul”, mentalitati diferite, sotia nu este numai mama, dar si femeie!) toate culorile, asiatici, de culoare. Totul e relativ, nimic nu e vesnic, poti sa-ti schimbi orientarea sexuale etc. Din fericire un occidental pana a-si trage o amanta calculeaza bine, banii, copiii si toate riscurile, apoi in caz de separare, un barbat nu este absolvit de responsabilitatile parentale.

    Din pacate, moldovencele noastre sunt usoare de musca si ni s-o dus vestea ca de popa tuns… In Occident, multe devin amantele romanilor. Nu stiu daca e atat de confortabila postura de tiitoare, un inel, un parfum … femeile sunt capabile sa si-l cumpere si singure.

    Cunosc cateva amante, care legate de un inel de logodna si convingerea de femeie fatala si promisiunea de dragoste eterna au devenit fete batrane.

    Apreciază

    1. Cunosc cateva amante, care legate de un inel de logodna si convingerea de femeie fatala si promisiunea de dragoste eterna au devenit fete batrane.

      Singure in fata dragostei… o dragoste nascocita. Dar, de fapt, cine poate spune care e dragostea adevarata.

      Apreciază

  16. Cand va veni momentul sa imi fac o familie mi-o voi face,nici acum nu impodobesc bradul singurica, asa cum se crede despre amante si eu nu mi-as dori sa imi intaresc relatia cu sotul altei femei dar nu fac nimic rau sau sa ii stric fericirea linistea, niciodata erau momente cand el avea mintea in bocanci dar eu nu o am,si nu ar trebui sa fim judecate voi sotiile puneti-va un semn al intrebarii,si ganditi-va la voi,la sotul vostru acordati-va mult timp vacante etc..nu am stricat casa nimanui nici nu imi doresc dar sincer treziti-va la realitate,si da il poti numi ajutor familial si o femeie fatala in opinia mea inseamna o femeie care se adora pe ea insasi iar eu o fac din plin, si el ma adora si uite asa fiecarefemeie trebuie sa se puna mai presus decat barbatul o femeie sigura pe ea darama lumea, si sa stii ca nu toate amantele raman fete batrane lilith ptr ca au atat de multe planuri incat nici o sotie nu i le poate darama nimeni asa ca eu nu am remuscari de constiinta voi de ce le-ati avea?Ca uitati sa fiti femeile sotilor vostri?

    Apreciază

    1. tu indemni sotiile sa nu judece si singura judeci si faci reprosuri 🙂 orice amanta pana cand nu devine nevasta e tare cuvantareata, libera, independenta, fatala si mega-desteapta 🙂 pe urma devine sotie si incepe a tremura la fiecare apel suspect si intarziere a sotului (caci ea cunoaste deja toate subtilitatile si marsaveniile unei vieti intime clandestine)

      Apreciază

  17. O sa vina momentul acela si poate voi vedea atunci,dar pana atunci mai este,si voi sti marsaviile barbatului ce imi va fi sot,dar pana atunci crede-ma el vrea sa petreaca mult timp cu mine,wekendurile inclusiv care le petrece cu familia,si eu mereu ii spun:Hai ca este tarziu te asteapta acasa,si el imi spune ca nu e problema dar eu nu cred ptr ca incerc sa ma pun in locul sotiei lui,e o sotie minunata asa o descrie mereu,noi avem reguli bine stabilite ne vedem 1 data pe saptamana ceea ce este foarte bine,si nu am asteptari de la aceasta relatie nici macar financiara ptr ca sunt independenta,nu il iubesc nu imi doresc sa se desparta de sotia lui pentru a fi cu mine,ptr ca nu imi doresc sa tina enorm la mine,si atunci vazandul cum se ataseaza de mine am rarit vorbitul zi de zi si altele.Si ma intreaba ce sa faca iar eu ii dau solutii aleg cu el vacantele care sa le petreaca cu sotia si copii,cadourile de ziua ei care i-au placut enorm,pentru ca respect familia lui,atata timp cat nu ranesc pe nimeni..si ma stimez pe mine,si ma apreciez sunt impacata cu mine ceea ce este de maxima importanta,si nu-mi pasa de lumea din jurul meu.Altele poate nu gandesc ca mine dar eu asa gandesc..love is for free!!

    Apreciază

    1. Altele poate nu gandesc ca mine dar eu asa gandesc..love is for free!!

      Mon Dieu, toate gandesc la fel, insa le pare ca traiesc o poveste diferita. Discursul tau l-am citit de mii de ori pe forumuri, piesa cu piesa, cuvant cu cuvant, virgula cu virgula…doar izmana de barbat diferita. Scrise tot de mii de femei care se cred ca gandesc special in calitate de amanta 🙂 E atat de plictisitor… lipsit de fantezie, grotesc si banal. Plictisitor de citit, d’apoi de trait in asa o realitate. Intr-o zi poate si singura ai sa te ingrozesti ca faci parte din mii de femei cu o poveste absolut identica. Umilitor de banala 🙂 dar e alegerea ta, nu-i asa? esti nevoita sa-ti asumi pierderea asta de timp 🙂 si sa te justifici, justifici…

      Apreciază

    2. Atitea „Nu vreau” ca imi apare impresia unei dorinte refulate… Ceea ce afisezi tu e: femeia independenta, care nu vrea la moment o relatie serioasa, si care isi traieste viata pentru sine, si are un barbat cu care traieste adrenalina, aventura, orgasme. Ceea ce e in realitate: O femeie care nu a cunoscut o relatie suficient de profunda, pentru a lasa garda emotionala jos, si care se minte in ideea ca poate fi just sex… la femei nu e niciodata just sex…

      Apreciază

      1. Maya din punctul meu de vedere relatia cu amantul reprezinta Just sex si mai presus o prietenie care atata timp cat nu raneste pe nimeni este foarte bine,, cand l-am cunoscut iesisem dintr-o relatie de 7 ani ,iar de un an de zile pot spune ca nu mi-as dori sa fiu mai mult pentru el si poate sunt dar el stie ca nu este pentru mine,ca nu am cum sa fiu doar cu el pentru ca sunt constienta ca odata ce inseala asa va fi mereu si mereu i-am dat sfaturi bune si apreciaza faptul ca mai presus de toate suntem doi oameni si nu e vorba de sentimente intre noi,ci doar prietenie si contacte sexuale si sincer nu m-am gandit ca mi-as dori ceva mai mult de la el.iti doresc o zi frumoasa!

        Apreciază

  18. In primul rand..am o viata super activa,calatoresc,cumparaturi si altele si stii ceva?nu stiu ce este mai plictisitor:sa fii o sotie blazata sa citesti pe site-uri povesti sau sa iti traiesti viata cu emotii calatorii…etc…poate viata de sotie este plictisitoare dar a mea nu si asta este important prejudecatile voastre sunt frustrante si sarbatorile voastre banale nimic iesit din comun,noptile petrecute cu sotul tau nepicante triste cand el doarme langa tine si si ii ceri mangaieri ca o confirmare a faptului ca este bine..ceea ce mi se pare mult mai trist ca ai putea sa te implici mai mult in viata sotului tau aranjata etc..surprinzand-ul mereu aratandu-i ca esti inca femeie ca traiesti ca simti ca sotie orgasmul nu e asa de placut cu lumina stinsa si in pijamale eventual cu un coc in mijlocul capului,niciodata nu o sa fim noi amantele singure ci vom avea mereu pe cineva si vom sti cum sa ne tinem sotii fara a suferi prea mult dar voi…viata merita traita alaturi de familie de prieteni de a cunoaste ceea ce cand te casatoresti nu cunosti,ceea ce inseamna sa ai un orgasm cu lumina aprinsa sa iti spuna sotul tau cat esti de buna..din inima ci o va spune ca o confirmare..pentru tine,trista viata pentru o sotie,consulta alte sotii care stiu sa fie tot pentru sotii lor si nu toate sotiile sunt la fel,asa si aici nu toate amantele sunt la fel..o zi frumoasa!!

    Apreciază

    1. Puteam jura ca exact asta era sa-mi scrii. ma indispun oamenii fara fantezie. ne oprim aici 🙂 daca nu, te blochez. nu din rautate, dimpotriva; ca sa nu te fac sa-ti pierzi timpul cu mine, ci sa-ti traiesti viata asa cum pretinzi ca o traiesti: activ si implinit.

      Apreciază

      1. pai te supara realitatea?nu imi pierd timpul cu tine ador sa citesc si parerile altcuiva si cred ca ar trebui sa faci si tu acelasi lucru,nu ai
        trait cu teama ca sotul tau va avea sau are o amanta?

        Apreciază

  19. Acum cativa ani, am auzit si eu o poveste de genul asta….. sotia era o femeie super ok financiar,aranjata,linistita, aveau un copil impreuna de care cel mai mult tot ea se ocupa…
    Iar el……… avea de 8 ani pe altcineva:-)) no serios, va dati seama ce inseamna asta? 8 ani?! ca sotie mi se pare josnic sa stii ce face sotul pe ascuns si sa judeci cealalta femeie..majoritatea avem suflet..si orgoliu..
    Din punctul meu de vedere, daca as avea o banuiala ca sotul m-ar insela, as incerca sa port o discutie cu el, sa stiu exact ce isi doreste sa fac si sa imi dau seama ce nu mai pot sa fac…sa ii amintesc de copil… in niciun caz nu m-as simti intr-o competitie cu cealalta, doar pt ca am un alt statut..si mai ales sa o chinui pe ea,pt ca eu sunt puternica si am totul.. poate ca „amanta” este o persoana nesigura pe ea,care si-a pierdut respectul fata de sine, din cauza unui esec, ceva ..
    Oricum, nu faceti greseala sa renuntati, din orgoliu, la familia voastra… cred ca este cel mai frumos lucru pe care ni-l poate oferi viata..
    Si nu judecati in necunostinta de cauza. Viata e plina de surprize.

    Apreciază

  20. Amalia nu mi-am dorit niciodata sa stric casa cuiva sau ceva de genul pentru ca nu as face asa ceva si de fiecare data el isi doreste sa petreaca timpul cu mine iar eu refuz tocmai ptr a nu isi face probleme acasa si sincer tipul se intelege super bine cu sotia lui o vorbeste de bine si mai presus de toate suntem prieteni iar amantele de obicei au un respect de sine foarte mare din moment ce se complac si sunt femei si femei atat amantele cat si sotiile si sincer dupa un an de zile cu el tot nu am ajuns la sentimente ci la o prietenie foarte stransa mai presus de orice contacte fizice(sexuale)si nu ma consider amanta ci pur si simplu prieteni cu „beneficii” si imi place si nu plang sotiile nici amantele.

    Apreciază

  21. Pe dracu. Barbatii sunt mitocani. Eu n.am vanat amanta ptr care m.a lasat cu doi copiii jigodia de barbat. Il urasc pe el ptr ceea ce a facut. Nu amantele sunt vinovate ci caracterul jegosului. Nu pe ea tre sa o vanati ci pe el care e un pizdist….

    Apreciază

  22. Carmen ai mare dreptate,pentru ca daca el nu ridica coada femeia nu are acces la el.dar am observat dc inseala barbatii sotiie..pentru ca nu stiu sa le aprecieze,corect si cand trebuie,iar a doua femeie are mustrari de constiinta dar nu foarte mari e riscant ca sa iti lasi familia, pentru alta femeie nasol dar meriti ceva mai bun un sfat de la mine,amanta unui babat insurat care a renuntat la iubirea ei in favoarea familiei,care cand am vazut ca se indragosteste mam retras,fiind impacata cu mine si dandumi seama ca asa va face cu toate si cu sotia si cu mine si cu alta,copii cresc si inteleg dar el e un idiot care va realiza mai tarziu ce a pierdut sau..nu dar oricum tot va avea regrete

    Apreciază

  23. Eu sunt copil care a crescut intr-o familie (bine, familie e mult spus, ca parinti care m-au iubit, si ma iubesc am, dar familie nu am avut) in care barbatul a inselat 27 ani, cu tot Chisinaul, cu femei maritate, cu femei indecente, cu amante de ani de zile, de tot felul, pana acum cateva luni, cand mama a plecat de acasa. Si cert e faptul ca nu se merita. Nu merita sa taci si sa stai intr-o asa casnicie pentru copii, pentru ca cresti copii diformi. Cel putin asa am crescut eu si sora mea, satule de certuri, de lacrimile mamei, de indiferenta tatalui, de atmosfera nefericita ce era in casa. Si cat de putina incredere avem in barbati nici nu va pot reda.
    Si eu, care inca nu sunt sotie, nici mama, dar la cata durere am vazut pe chipul mamei mele as fi dispusa sa distrug orice tarfa care o intilnesc in calea mea, orice diva care se crede mai buna prin simplul fapt ca pielea ei e mai proaspata. Pentru ca nu faci altora ce nu-ti doresti tie. Pentru ca nu distrugi camine pentru niste banuti, si pentru ca nu nu poti creste si educa copii, tu, cea care candva ai distrus caminul altor copii. Desigur ca barbatul nu e ispasit de pacate, dar daca totusi femeile ar fi mai decente, mai mandre, atunci ar exista mai putine neveste nefericite. Pentru ca mama mea e o femeie minunata, si totusi de cata suferinta a avut parte.

    Apreciază

    1. Desigur ca barbatul nu e ispasit de pacate, dar daca totusi femeile ar fi mai decente, mai mandre, atunci ar exista mai putine neveste nefericite.

      Eu intotdeauna am zis ca n-ar strica ca femeile sa fie mai solidare intre ele, cand e vorba de familii si copii straini si tocmai asta le-ar face mai fericite.

      Apreciază

  24. Dar eu ce sa fac, cand ne iubeste pe amandoua (eu sotie). Pe mine stiu, simt ca ma iubeste, cu ea este de aprope 5 ani. A trecut mai bine de un an de cand am aflat de relatia lor si in acest timp de trei ori a rupt relatia cu ea si tot de atatea ori au reluat-o. Inainte de afla eu, zice el ca tot au incercat sa se opreasca, dar nu au reusit. Si amanta e casatorita dar plictisita si nesatisfacuta de sotul ei… Nu vor nici unul dintre ei sa se desparta, vor sa continue asa (sotul ei nu stie nimic).
    Avem doi copii care adora tatal, un credit pentru casa iar eu, ca o proasta, imi iubesc sotul, si nu stiu ce sa fac… Am tot sperat ca se va termina, dar acum mi-am pierdut speranta.

    Apreciază

      1. Am discutat si ras-discutat. Ne iubeste pe amandoua si poate renunta la nici una dintre noi :-(. Ma implora sa-l inteleg si sa accept situatia. Dar asta nu cred ca pot s-o fac…

        Apreciază

      2. Se iubeste doar pe sine. Asta trebuie de explicat lui. Iti doresc sa ai puteri si curajul sa depasesti situatia si sa incepi o viata noua, langa un barbat pentru care tu sa fii femeia unica si iubita cu adevarat !

        Apreciază

  25. scumpe sotii””cate o data mi se face mila de voii.nu amantele sunt de vina ci chiar voii sotile”’mai exact toate stiti sa vorbiti despre dragoste dar majoritatea dintre voici nici nu a cunoscut acest sentiment si eu am fost sotie si legal si religios si on acelasi timp mama on momentul un care fostu sot ma parasit pentru o fosta buna prietena eram de aceasi parere ca si voii.dar viata ma invatat ca gresesc atunci cand am cunoscut pe cineva pe care l_am iubit si pot spune ca_l iubesc mai presus de car propria mea viata la inceput mi_a sp ca sotia lui este moarta intrun accident ca a iubito ffff multe etc dar surpriza dupa 4any mortu a inviat e on carne si oase si are chiar si cont pe FB””exact acolo am dar de ia.am simtit ca nu mai am putere simteam ca viata nu mai are rost.dar m_am inselat…..sotiile sunt de vina ca aleg sa ramana langa un barbat care nu le mai iubesc doar de dragul sa nu rada lumea din cauza la o casa construita impreuna etc…….dar uita un lucru fericirea orice femeie are dreptul la dragoste la fericire etc dar majoritatea confundati dragostea cu obijnuinta va este frica de viata de viata singura va este frica de voici insusii.de acea i_mi este mila de voii.succes un continuare un casniciile voastre perfecte la suprafata.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s