Publicat în C'est la vie

Scrisoare de mână

În tinerețe verificam cu nerăbdare cutia poștală. Când zăream fâșia albă a plicului, printre zăbrele cutiei verzi și dărăpănate, îmi sălta inima de bucurie. Primeam multe scrisori. De trei ori pe săptămână. 

Azi nu-mi mai tresare sufletul când mă apropii de cutia poștală. În plicurile trimise pe numele meu încap numai facturi. Tipărite, firește. Nu mai vin răvașe scrise de o mână dragă, rotunjind litere calde, albastre.

Ieri am primit o scrisoare scrisă de mână și soarele răsări din nou în inima mea. Ca în tinerețe.

Am desfăcut-o cu emoție și m-am apucat s-o devorez cu ochii, încercând să ghicesc de a cui mână era scrisă.

Era mâna unei menajere ce căuta disperat de lucru, în cartierul nostru. Îmi promitea să-mi spele și să-mi calce frumos chiloții.

Autor:

destinul unui blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s