Publicat în Recomandare de carte

Ion Druță și izvorul copilăriei mele

20181214_130921

Ori de câte ori citesc vreun articol denigrator la adresa lui Ion Druță, semnat de vreun scriitor sau critic literar, prima mea reacție e să… caut. „Măi, ia să vedem ce urme importante a lăsat autorul acesta viteaz în literatură?” Îi caut cărțile prin librăriile din MD (eu citesc mai mult decât afișez pe FB), în simpla și legala curiozitate de cititor harnic și om care citește, gândește, scrie. Să vă zic cu ce păreri m-am ales? Hai mai bine să le păstrez pentru mine. Chiar dacă m-aș limita la 6 cuvinte (le-am numărat, căci le am pe limbă) aș tăia în carne vie (cuvântul este instrumentul meu de lucru și n-aș vrea să fac bărdiță din el).

Nu sunt avocata lui Ion Druță, dar sunt avocata literaturii. Și cu cât mai mult citesc (în cele trei mari limbi în care s-a scris cea mai bună literatură a omenirii), mă întorc la Druță, îi re-re-recitesc nuvelele și greu îmi vine să cred că pământul nostru a rodit un Maestru ca el. Mă mir că a rezistat, că a scris în pofida tuturor criticilor (și a avut atâtea, de la ai săi, în primul rând, timp de mai bine de 60 de ani!) după care oricine s-ar fi lăsat de scris și apucat măcar de băut. Druță a plecat și a continuat să creeze în Casa (lui) Mare, cu busuioc, cu icoane, cu tot ce are omul mai sfânt și mai luminos.

Stăteam la sfat cu tata, într-o zi, și dintr-odată îl întreb:

-Tata, oare mai exista izvorul cela de la intrarea din sat? (Tătărești, Strășeni)

-Nu l-am mai văzut. A secat matincă.

-Dar ții minte de câte ori ne opream la el, când mergeam la bunei? Cum ne mai răcorea, după un drum lung, prin colb și zăpușeală… După el, parcă prindeam viață, iar drumul până la poarta buneilor ne părea un zbor de rândunică. Parcă curgea apă vie din izvorul cela…

Ce trist e să afli că au secat, rând pe rând, izvoarele din copilărie.  

Și Druță e un izvor pe care mulți au încercat (și mai încearcă) să-l sece. Pentru că prea vie îi este apa. Pentru că prea lung curge, prea mult îl caută călătorii, prea… și prea… Și au încercat să-l sece tocmai cei care se cred(eau) izvoare, dar pe care puțini îi căută. Oare n-ar fi mai cumpătat ca fiecare izvor să-și caute de apa lui?

Druță tace și curge.

Druță e izvorul care nu va seca curând.

Vor seca cei care, dimineața îl fac pe Ion Druță trădător, pentru că a plecat la Moscova, iar seara vorbesc cu copiii și nepoții lor, plecați peste hotare, pe skype, într-o altă limbă, decât cea română (ironia sorții, nici măcar „moldovenească”). 

Vor seca și cei care și-au irosit o viață întreagă pe cititul și scrisul cărților, fără să înțeleagă că Druță face parte din cei mai mari nuveliști ai lumii.

Se vor mai găsi autori noi, geniali, care nu se vor jena și vor arunca în el cu bolovanii uitării (știți fabula cu leul bătrân?), căci fiecare azi are dreptul la o părere publică. În consecință, fiecare are dreptul la partea sa de ridicol.

***

(replici spicuite din cartea „Gradina Domnului”, de Ion Druță, apărută în 2017)

 

 Să-mi spuie mie Ion  Druţă, unde are el aici, în „Casa mare”, lampocica lui Ilici?!

                                                                                (Ion  Ciobanu)

 

Ei da, cum să nu…Vine din Moscova odată pe an, să vadă de nu i s-a pus monument alături de Ştefan cel Mare şi, negăsindu-l, urcă în tren şi pleacă  înapoi.

                                                                               (Observator de Chișinău)

 

Druţă este unicul caz, când, şi de plecat a plecat, şi de rămas a rămas.

                                                                               (Haralampie  Corbu)

 

Câştigă milioane, şi umblă într-o pălărie de cinci ruble.

                                                                             (Observator  de Chișinău)

 

Druţă e mult mai periculos decât Soljeniţân. Dacă mi-l aduceţi din Moscova în componenţa delegaţiei ruse, am să-l  spânzur pe primul stâlp de telegraf, acolo lângă gară, cum numai va coborî din tren.

                                                                      (I. Bodiul)

                                                         (Din convorbirea lui Ivan Bodiul, primului  Secretar al CC al PC din Moldova cu Valentin Cataev, curatorul literaturii moldoveneşti la Moscova)

 

Dacă nu plecai din Moldova, te-ar fi mâncat, bade Ioane, că nu-ţi rămâneau nici tălpile de la încălţăminte.

                                                                                                 (Nicolae Sulac)

 

JOS CU DRUŢĂ!

 

                                                                                CHIȘINĂU,                                               

                                     Urlete în  Piaţa Marii Adunări Naţionale

 

***

Cartea „Căsuța de la răscruce” (2018) e un izvor cu apă limpede, cristalină, răcoritoare. Nu veți găsi în apa aceasta bule cu gaze, edulcoranți, adaosuri exotice (gust de banane, ananas, rodii etc). E apa noastră din copilărie. Așa cum a fost ea, pe vremuri: curată, modestă, vie și sănătoasă. Depinde acum de voi, ce pofte vă bântuie.

Voi mai reveni la ea.  

Reclame

Autor:

destinul unui blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s