Nu mi-aş fi dorit să scriu vreodată acest post. Oare nu spune mai multe o tăcere respectuoasă decât oricare cuvânt slobozit?
A trecut o săptămână încheiată şi eu tot încă nu pot să-mi arhivez gândurile negre. Orice şoc puternic naşte revelaţii. Orice moarte e o lecţie pentru cei vii, nu pentru cei morţi.
Scriam cândva „dacă ar şti unii oameni cât de mult mă gândesc la ei, s-ar speria”. Şi tot zilele recente, pe acest fir logic, tras prin roiul paranoic de gânduri negre, am ajuns la convingerea că nimeni nu e cu adevărat singur pe lumea asta. E doar o impresie amarnic de greşită. În orice clipă cineva trage cu gândul la tine, din orice parte a globului, în orice ceas al zilei: când dormi, beai ceaiul sau eşti în agonie. Între oameni există legături mult mai intense decât ar putea ei să-şi imagineze.
Scriu acum în memoria unei persoane pe care n-am văzut-o vie, în carne şi oase. Noi am comunicat doar prin gânduri. Pe cale virtuală. Şi totuşi pentru mine ea a fost mai reală şi mai vie decât vecina de la etajul trei, căreia i-am dorit aseară Bonne année!
Noi suntem mult mai apropiaţi unul de altul decât am vrea sau am putea să recunoaştem. Geografia nu mai contează. Graniţele se şterg. Ne desparte doar timpul, viteza şi gândul.
Scriu acest post ca să fac şi o confidenţă legată de apariţia acestui blog. Blogul de faţă are la bază o conversaţie cu Dirty Martini. Câteva replici de-ale ei m-au făcut să chibzuiesc mai mult la nişte lucruri ca într-un final să apară blogdevineri. Soarta lui a depins şi de ea.
Deseori am obiceiul să spun: atât timp cât ştiu că măcar un singur om aşteaptă să citească ce scriu, eu am să scriu. Multe texte le-am scris având-o în faţă pe ea, ca cititor, aşa cum ar evolua un actor în faţa unui spectator. Nu ştiu dacă ea a simţit asta citind.
Pentru un autor (de articole, texte, cărţi) e o mare bucurie să constate că e citit de oameni deştepţi. Uneori mai deştepţi decât el însuşi. Descoperirea asta tot lui Dirty Martini i-o datorez.
Eu nu vreau să scriu acum fraze de serviciu care oficializează moartea unui om. Destinul n-a vrut să ne întâlnim faţă în faţă pe pământ, dar povestea poate continua pe alt tărâm, stea sau planetă. Eu zic pe curând. Timpul se scurge dramatic de repede pentru muritori. Ceea ce pentru noi reprezintă 20-30-50 de ani, într-o altă dimensiune ar însemna chiar mâine…
Blog de vineri 
Tacerea e aur dar si prin relatarea ta ai adus un omagiu si ai facut cunoscuta farama ce a dat nastere blogului tau si, ca urmare, ai reusit prin asta sa fericesti si pe altii care citesc cu placere si asteapta cu nerbdare cele scrise de tine.
ApreciazăApreciază
Multumesc ca asteptati.
ApreciazăApreciază
eu n-am blog, dar de multe ori am fost inspirată să-mi fac datorită vouă amândouă 🙂 dar m-am potolit de fiecare dată, fiind conștientă că fac parte dintr-un alt domeniu – exact, unde cuvintele nu prea au valoare.
apropos, faptul că cineva se gândește la tine, nu știu cât e de relevant atâta timp cât nu ți-o spune direct sau indirect, comunicăm noi prin căi paranormale, dar asta de multe ori nu-i suficient 😉
ApreciazăApreciază
Despre unii nu vom afla niciodata, asta nu inseamna ca nu au existat sau ca a fost mai putin intens, ca aici de ex. https://blogdevineri.wordpress.com/2012/10/05/din-umbra/
Eu nu stiu de ce e asa construita lumea asta. Trebuie sa fie totusi o logica in spate, pe care noi nu o intelegem:)
ApreciazăApreciază
Ferice de americanii din Hollywood si de cei ce cred ca EA de acolo de sus vede totul si se bucura…
ce durere poate fi mai mare pe pamant decat cea care desparte o mama de copilul sau? mai ales sa-i dai timp, o gramada de timp sa-si pregateasca plecarea si despartirea…
Ai dreptate, Lilia, tare-s de prisos cuvintele, desi i-au placut atat de mult si le-a manuit cu multa iscusinta.
ApreciazăApreciază
De prisos, cu adevarat, dar daca nu mai stii sa le alegi, apoi poti rani si mai tare.
ApreciazăApreciază
Tacerea e de aur probabil pentru ca putin stiu cind sa taca, putin stiu sa taca din respect.
Citeodata doar sa te gindesti nu e de ajuns, trebuie sa articulezi cuvintele ca oamenii sa stie ca te gindesti la ei, ca ii astepti. Eu cred ca prin a spune, a transmite emotiile pozitive (chiar si cele negative daca sunt constructive) nu vei schimba lumea dar vei schimba un om, care inseamna cit o lume.
Eu astept in fiecare vineri si orice postare a ta ma face sa gindesc, sa am o parere, dar nu o exprim aici, dar tu nu stii ca eu astept, ca ma gindesc. Am sa fiu mai buna la acest capitol.
Nu am cunoscut-o pe Ina personal, doar de pe blogul ei, dar m-am gindit la ea de atitea ori si tot de atitea ori am zis ca e nedtrept…
Ea m-a schimbat intr-un fel cu fiecare cuvint pe care l-a scris, acesti oameni sunt adevarati. Ei nu pleaca din vetile noastre pur si simplu. odata ce au intrat in suflet tu stii ca ei sunt undeva….
ApreciazăApreciază
De azi am sa stiu. Multumesc.
Si foarte putini 😦
ApreciazăApreciază
La capitolul confesiuni pot face și eu una, care să sperăm, nu e misogină. Cum vezi tu acuma soacra care a scris: „Nu vă însurați cu moldovence” (pentru necunoscători, sau e cazul să zic necunoscătoare, link : http://unimedia.info/stiri/-12538.html ) și „Liduță, tu știi că ai cur frumos?” ?
Te mai regăsești în ironia și sarcasmul de pe blogspot (http://soacra-mica.blogspot.com/ începuturile soacrei în blogging), , ladyclub(aici soacra și-a șters complet blogul dar eu am fost șmecher și l-am reconstituit acest blog din memoria google, link(și e alt link ,dăm clic): http://soacramica.blogspot.com 14 texte ca aurul, dar cam incomplete, al căror mîndru administrator sînt).
Crezi că te-ai schimbat și dacă da , ai și tu senzația că ai abandonat agerimea limbii în favoarea stilului, bunului gust, un tîrg inevitabil pe care l-ai făcut tu cu realitatea? O consecință a ieșirii din anonimat?
Ții minte, întrebai cine sunt idolii moldovenilor, de la care învață citate, cum făceai tu în timpul facultății?
„Noi să fim sănătoși, restul om fura”.De la tine draga mea.
Ți-aș fi scris pe facebook dar am senzația că aș fi ajuns iarăși la cheremul a 30 de liduțe,zinuțe ,snejane și svetlane care-și etalează inteligența fin șlefuită de trusa de machiaj (Apropo , cum de s-a ajuns la absența de facto a băieților din rîndul cititorilor tăi ?În ultimele cîteva luni , mă deranjează mult această întrebare)
Oricum, deși nu ți-ai da seama de la început,aceasta este declarația mea de dragoste către soacra mică(anume soacra mică).Cu drag de la ocolul silvic Strășeni.
ApreciazăApreciază
Desigur ca a fost un targ la care am mers cu constiinta treaza. Am fost criticata si manjita de noroi, dar eram foarte populara. Acum nu mai sunt (nici manjita, nici populara), pentru ca nu mai ating obrazul nimanui. Nu deatata ca s-a curatat… E chiar mai murdar, dar vreau sa incerc si alte lucruri in viata asta. Ma apuca des niste revolte inerioare, dar nu din frica nu scriu, ci din sentimentul inutilitatii. Oamenii baga like, zic waaaaw, discuta si …se intorc in mocirla lor. Pentru ca e mai moale si comod unde sunt. Resemnarea e comoda. „hai să şim mai buni şi să închidem ochii”
E simplu. Femeile sincere si rele intriga barbatii, cele blande nu. Pentru ca, in mare parte, se prefac. Ai vazut si pe facebook ce plictiseala e.
Mai poti gasi niste ramasite de ea pe facebook. Merci.
Il mai visez, si inca tare des. Straseniul.
ApreciazăApreciază
Eu astept sa citesc ce scrii Lilia! :*
ApreciazăApreciază
Profund pina la lacrimi….. Deseori ma gandesc la acest pe curand, si pe cat de greu l-am acceptat si am spus fiintei iubite- pe curand draga mea – pe atat de mult imi doresc sa vina momentul si sa-i pot spune- buna….
ApreciazăApreciază
… Si eu tot astept sa vina vineri.. In calendar e zi de citit ….
ApreciazăApreciază