Publicat în Lumi paralele

Din umbră

2002. Berlin. Ceas tihnit în miez de noapte. Somnul e un pic mai aproape de mine ca urşii polari de piramidele egiptene. Afară viscoleşte, hotelul doarme harnic, eu îmi plimb paşii moi pe culoarele cu lumini automate. Cobor la restaurantul din spatele recepţiei. Pustiu şi linişte încremenită. Doar un ceas cu pendul taie timpul în felii simetrice.

Aleg o masuţă dosită, lângă fereastră. Privesc fulguiala oranj de sub felinare. O euforie mută pune stăpânire pe mine. De neînchipuit e cum te poţi simţi împăcat fără să-ţi încărci inima cu doruri nocturne. E un mare lux să-ţi aparţii doar ție, în miez de noapte, în miez de iarnă, în miez de ninsoare abundentă….

Un scârţâit de uşă sparge liniştea şi mă face să tresar. Dintr-un colţ apare o umbră lungă de bărbat. Nu se grăbeşte să aprindă lumina. Aud paşi încetiniţi, dar fermi. O siluetă înaltă se opreşte în dreptul meu. O voce domoală  îmi spune:

-Dacă mai zăboviţi, vă aduc ceaiul. Bănuiesc că doriţi unul cu lămâi şi miere.

-Doresc, şoptesc sec. Desluşesc în întuneric un profil ceţos, vag luminat de razele portocalii ale felinarului. Plete negre, lucioase, trase peste cap şi două sclipiri în întuneric, acolo unde trebuiau să fie ochii.

-Ştiu că nu vă simtiţi bine. La micul dejun v-am văzut palidă şi tristă. Iar seara n-aţi coborât la cină.

A făcut stânga-mprejur şi a dispărut în umbră.

În două minute îmi sorbeam ceaiul. De două zile aveam angină.

N-a mai revenit. Nici după 15, nici după 30 de minute. N-am cutezat să forţez ușa după care dispăruse.

Nu i-am văzut niciodată faţa la lumină.

***

Mi-a revenit în minte ceaiul de la Berlin, când am început să privesc şi eu atent lumea din umbră. Când vine toamna cu serile ei umede şi sombre, sting lumina în salon şi privesc pe geam. Urmăresc emoţiile, obiceiurile şi preocupările oamenilor care îşi consumă viaţa după zidurile din faţă. Mă plimb prin vieţile lor, fără invitaţie, fără ceremonii.

Într-o seară iau cina cu un cuplu de bărbaţi îndrăgostiţi. La aceeaşi oră. Discută binedispuşi, sorbind alene vin bun, apoi strâng masa împreună, spală vasele, sting lumina…

În altă seară privesc geamurle ce adăpostesc o iubire clandestină. O femeie de vreo 40 de ani așteaptă cu neastâmpăr un barbat. El nu găseşte drumul spre ea chiar în fiecare seară. Atunci o văd cum stă ore întregi la telefon cu aer trist. O aud, prin două geamuri, cum sopteşte ceva. Neîntrerupt. În serile când el totuşi vine, îi sare în gât ca un copil şi i se cuibăreşte în braţe. El are vreo 60 de ani.

Într-o dimineaţă întunecată de duminică stăteam cu telefonul în mâini şi cu inima încremenită, gata să sun la 112. O doamnă în etate, îmbrăcată elegant şi în papuci cu toc, spăla voios geamurile. Când am văzut-o în ce hal şi-a căţărat gambele pe pervaz, nu știam cum să respir. Îşi închipuia probabil că e indestructibilă de la înălţimea vârstei sale de 80 de ani şi etajul 4. De fiecare dată când se apleca spre lighean, o vedeam deja ametiţă, zburată şi turtită pe asfalt. N-o să ştie niciodată, distinsa lady, că cineva, după o fereastră din faţă, se ruga la toate icoanele din casă să nu lunece…

***

Respirăm, gândim, trăim unii lăngă alţii… Şi uneori constat cu tristeţe : ce păcat că n-o să cunoaştem poate niciodată la faţă oamenii care s-au gândit la noi. Câteva clipe. Sau o oră. Poate o noapte ? Sau o viaţă întreagă.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

13 gânduri despre „Din umbră

  1. Da,.. pacat ca uneori nu o sa cunoastem niciodata la fata oamenii care s-au gandit la noi sau cei spre care se indreapta gandurile noastre bune n-o sa stie de unde vine energia pozitiva 😀 😀
    Apropo, in postul de mai sus ai folosit multe figuri de stil originale 😉 Mi-a placut tare asta: „Doar un ceas cu pendul taie timpul în felii simetrice.”

    Apreciază

    1. De acord cu Tury… Astept cu nerbadare sa citesc totate acele stari melancolice produse de Toamna care se intrevede. Nu demult meditam si eu la ce ai scris tu aici cu un oarecare sentiment de tristete si putina disperare… Ma trezesc de multe ori stand cu ceasca de ceai in mana in spatele perdelei imaginandu-mi ce se petrece in spatelele celorlalte perdele ce se vad de la mine. Una din vecine mi-a spus ca face acelasi lucru privind dincolo de perdeaua livingului meu… Cred ca suntem in unele privinte foarte asemanatori noi oamenii… toti curiosi si dornici de conexiuni…

      Apreciază

      1. Ma trezesc de multe ori stand cu ceasca de ceai in mana in spatele perdelei imaginandu-mi ce se petrece in spatelele celorlalte perdele ce se vad de la mine.

        Eu am noroc ca oamenii de pe aici nu prea agata perdele la ferstre (eu la fel) 🙂 pot vedea foarte bine detaliile din odaie. Daca faci rost de binoclu, poti descifra chiar si titlurile de carte din biblioteca 🙂 si lucrul asta tot poate spune multe despre locatar.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s