Respectul pentru alegerea celorlalți
Am trecut pragul de patruzeci de ani și și nu m-am plâns niciodată că aș avea probleme de sănătate. Nici n-am clamat cu fervoare că îmi doresc copii și sunt nefericită că nu i-am avut. Sunt ceea ce se cheamă caz « misterios ». Nu vorbesc niciodată de bunăvoie despre acest lucru, dar nici nu resping conversațiile despre copii, educație. Ascult cu plăcere despre și împărtășesc bucuria aducerii pe lume a unor copii. Și citesc în ochii unor doamne curiozitatea legată de acest subiect: Oare nu pot? Sau nu vreau copii? Mă străduiesc să-i am? sau mă protejez să nu-i capăt?Am avut vreo problemă cronică de sănătate, sau am motive din acelea meschine legate de deteriorarea corpului, de evit o sarcină? Am primit cele mai voalate și mai frontale dintre întrebări legate de acest subiect. Le-am ocolit și în interviurile de presă. Nu pentru că aș avea ceva de ascuns, ci pentru că asemenea întrebări sunt deplasate, indiferent de gamă de răspunsuri pe care le-ar genera. Pur și simplu e nelalocul ei orice întrebare de tipul :
Tu de ce nu ai copii, n-ai vrut sau nu poți ?
Ai divorțat ?
De ce ai divorțat ?
Ai o relație, sau ești singură ?
Tu nu-ți dorești să te măriți, sau nu vrea el ?
Cum te descurci singură cu banii ?
Cum trebuie să fie cel cu care ți-ar plăcea să te căsătorești ?
Fostul tău iubit s-a căsătorit ?
Te mai vezi cu fostul soț?
Îți plac persoanele de același sex ?
Orice întrebare care tinde să deschidă ușă dormitorului este deplasată. Ca și curiozitatea legată de relații sentimentale, orientare sexuală sau statut. Acestea sunt chestiuni care se discută și tranșează exclusiv în doi, între cei ce formează sau nu mai formează un cuplu.
Întrebările de acest tip merită amendate cu o tăcere care să-l stânjenească didactic pe cel ce le-a adresat. Sau cu un răspuns ferm care reașează lucrurile în matca lor de bun-simț : « Sunt lucruri personale, pe care nu le discut niciodată ».
Extras din cartea „Cu mănuși”, de Mihaela Nicola.
O recomand cu drag, mai ales că poate fi găsită și la Chișinău 🙂
Blog de vineri 
Punctul pe „i”!
Aceste întrebări îşi mai au vreun rost atunci când sunt discutate cu oameni (aceşti oameni trebuie să fie cei care te cunosc într-o măsură) care aceptă nişte răspunsuri directe şi reale şi nu cu oameni care caută adevărul printre rândurile răspunsurilor (fiind siguri că răspunsurile tale sunt doar un cover up la realitate)!
ApreciazăApreciază
Rodica, mai sunt inca multe capitole extrem de utile pentru oricare dintre noi. Felul corect de a comunica si reactiona ne scuteste de multe neplaceri, emotii si energie negativa. Cand esti in armonie cu tine si cu altii (despre asta e cartea), viata devine mai plina de sens si mai frumoasa 🙂
ApreciazăApreciază
încă o bifă în lista de cărţi. merci 🙂
ApreciazăApreciază
Cu drag 🙂
ApreciazăApreciază
Super! O are şefa mea şi mi-a promis că-mi va da cartea săptămâna viitoare. „Pe tocuri” o are draga de mama, am s-o „uşurez” de carte 😀 Am cerut-o mamei dar m-a-ntrebat pentru ce am nevoie eu de aşa ceva. 😆 I-am răspuns: „-Mămică, apăi vreu să văd cum funcţionează procesoarele concurenţei”(procesoare feminine vs bărbăteşti). 😆
ApreciazăApreciază
Am si cartea „Pe tocuri” 🙂 O cumparasem acum doi ani la Bucuresti. Bunisoara si ea. Imi place mult ca autoarea e in pas cu timpul. Are in cartile sale si capitole destinate virtualului. In cartea „Pe tocuri” scrie si despre bloguri. Dar mai mult ca toate imi place stilul ei aparte de a scrie: proaspat, lejer si clar 🙂
ApreciazăApreciază
Fetelor, cit adevar! 😀 am un record de doua casnicii ratate, nu stiu daca aveti idee cit de penibil e sa te intrebe toti (desi aproape 1 an a trecut de cind mam separat de ultimul) unde e, de ce nu sunteti impreuna, ce zice fiul (din prima casnicie), cu cine esti acum, daca – esti de ce, daca nu esti – tot de ce, de ce nu faci alti copii etc etc etc 😀 Lumea parca e nebuna, cauta senzatii tari si incearca sa si le faca pe socoteala altora. Nu pot decit sa le zic: GET A LIFE!
Multam pt carte, presupun ca e din seria MUST READ! 🙂
ApreciazăApreciază
N-ai sa ma crezi daca iti spun ca o citesc cu parcimonie, o consum ca un desert pretios, cate putin la fiecare masa. Nu toata odata, cum fac eu de obcei cu alte lecturi. Imi lungesc placerea cat pot si cand ma gandesc ca imi raman cateva capitole de sfarsit ma apuca o tristete usoara 🙂
ApreciazăApreciază