Publicat în Copilărie sovietică

La şcoală cu spini

-Să-ţi trimit o uniformă şcolărească din Moldova pentru fată ? mă chestionează mama la telefon în seara de 1 septembrie. Straşnic de frumoase, adaugă mama. Fetiţele parcă-s păpuşele într-însele. Toată ziulica nu-mi puteam dezlipi ochii de la ele.

Mama lucrează la biblioteca unui liceu din capitală. Reporterul meu de pe teren, carevasăzică.

-Trimite, mama. Cu invazia locală de Hello Kitty sunt bucuroasă de orice petic de haină pe care nu e imprimat personajul. Nu mai pot cumpăra o pereche de chiloţi fără motana cu fundiţă roz.

După tradiţia noastră familială, orice discuţie legată de 1 sectembrie, se cotileşte inevitabil la un buchet de spini înfloriţi. Chestiunea în sine nu mă deranjează, deşi eu am fost protagonista. Nici până azi nu înţeleg elementul criminal din poveste, dar se pare că pentru mama a fost o traumă psihologică cu sechele adânci pe viaţă. Aşa că eu ascult, ascult, dau din cap, da, mama… O înţeleg. La noi se întâmplă exact ca în vorba ceea pentru bunici: aşteptaţi un pic şi nepoţii o să se răzbune pentru voi. Mama poate să se mândrească cu nepoată-sa. Procesul a început. Rodnic proces, trebuie de spus.

Aşadar se făcea că eu treceam în clasa a V-a B (de Berbeci, aşa cum ne porecleau limbile rele din clasa a V-a A (Animale cu majusculă) şi C (Ciobeni cu caş la gură)) la o şcoală sovietică din capitală. Aşa cum mama lucra în incinta aceleaşi şcoli, la bibliotecă adică, şi trebuia să primească manualele pentru toată şcoala în ziua de 1 septembrie, evident că prezenţa ei era solicitată mai devreme acolo. Mi-a lăsat bani pe masă şi a plecat de acasă la al treilea cântat de cucoşi.

Eu rar când mă grăbesc undeva, ceea ce nu înseamnă că întârzii. Mie îmi trebuie timp pentru mine, să mă ascult din interior, detaliu care într-o şcoală sovietică aducea mai degrabă încurcături, pentru că se solda, de regulă, cu apucături rebele. Deci în dimineaţa ceea am avut timp pentru vreo trei rotocoale împrejurul babetelor gălăgioase cu flori de vânzare: gherghine, trandafiri, romaniţe, gladiole… La al treilea cerc de bondar nehotărât, am început să le enervez cu pasul meu de şcolăriţă relaxată. Până când ei, paşii, m-au adus în faţa unei bătrâne. Smerită, obosită, încovoiată de ani ca o buburuză gigantică sub o cochilie găurită. În căldăruşa de la picioare avea nişte flori… ce fel de flori ?

-Da cum se numesc florile neatale ? am întrebat eu gospodăreşte, ca la iarmaroc.

-Blablabla, răspunde mătuşica în limba ei botanico-bătrânească.

-Da cât costă ?

-Două rublişoare, copilă.

« Ia te uită ce ieftin».

-O rublişoară, copilă, s-a speriat bătrânica că mă răzgândesc.

-Dacă-s două ruble, apoi două să fie! M-am umflat în piept ca Dănilă Prepeleac. Îl iau!

Florile aveau ceva ademenitor. Unu, că nu erau ca celelalte. Adică nimeni n-o sa fie ca mine. Doi, ce culoare aveau! Un mov dulce, puhav, gingaş. Într-un cuvânt, aveai la ce te uita. Asta dacă nu te grăbeai nicăieri, desigur. Şi le priveai atent.

***

Când auzea de la uşa bibliotecii Mariachimovna (Maria Iachimovna), da fiica dumneavoastră… mama îngheţa pe loc. În principiu, orice mamă în locul ei, trebuia să leşine în gând, de cel puţin trei ori, având ca antecedente fraze de genul :

-Mariachimovna, da Lilia dumneavoastră stă întinsă în cabinetul directorului, cu capul plin de sânge şi aşteaptă salvarea ! Dar situaţia e sub control. Descărcaţi cărţile mai departe.

-Mariachimovna, da Lilia dumneavoastră nu poate scoate cotul din calorifer. Fără panică ! Noi am chemat tâmplarul!

-Mariachimovna, da Lilia dumneavoastră joacă cărţi pe pervazul de după bustul lui Lenin. Ţî-ţî-ţî, pionieră se numeşte. Şi da, să nu uit ! Şi-a uitat cravata azi !

-Mariachimovna, da Lilia dumneavoastră e în cabinetul infirmierei cu toate degetele sparte, lipit fiecare cu pansament aparte. Şi le-a ros coborând neregulamentar canatul din sala sportivă!

-Mariachimovna, da Lilia dumneavoastră a întors cu copitele în sus capra din sala sportivă. Mai n-o turtit-o pe Rodica !

-Mariachimovna, da Lilia dumneavoastră a fugit din cabinetul dentistului. Nu a vrut să deschidă gura ! Luaţi măsuri!

-Mariachimovna, da Lilia dumneavoastră a fugit de la cor. Refuză categoric să cânte în vocea a treia « Lia, lia, lia, lia, frumos cântă ciocârlia ». Zice că are vocaţie pentru vocea întâi.

***

-Mariachimovna, da Lilia dumneavoastră…

-Ce-a mai făcut ?

-Da nica n-o făcut ! Chestiunea-i ce o adus ! Nu-i frumos, Mariachimovna, să trimiteţi copilul cu spini înfloriţi la şcoală. Suntem pedagogi, Mariachimovna, trebuie să ne stimăm, să tragem unul la altul, ia uitaţi-vă ce flori frumoase aţi primit în bibliotecă dis-de-dimineată, şi nu… te miri ce acolo, ci tran-da-firi !

-Unde-i ?! (dumnezeii mamei lor de spini)

-Apoi, aşteaptă dirigintele în faţa cabinetului.

Stăteam cu fetele în coridor şi ne măsuram cu pantofii, cu ghiozdanele, cu gâţele.

Mama m-o tras de-o mânecă în bibliotecă, mi-a sechestrat bunul material în valoarea de două ruble cinstite şi mi-a împins în locul lui un buchet stufos de roze.

Cu buchetul ăsta am şi închis gura tuturor.

Trebuia ea închisă cu ceva, nu-i aşa ? Mai cu seamă de 1 septembrie.

Păcat de spini. Frumoşi mai erau. Dar parcă are cineva timp pentru a vedea frumuseţea lor. Ia o băbuţă necăjită acolo şi o şcolăriţă. Ca toate celelalte.

***

Mai târziu, prin clasa a şaptea, zărisem în biblioteca mamei nişte flori albe, mărunţele, puturoase, bătute în tufă, culese de şcolari de pe tufele din dosul şcolii.

-Văleu ce putoare în sala de lectură, de ce nu le arunci, mamă ?

-Da cum să le arunc dacă copii mi le-au adus ?

A puţit biblioteca vreo trei zile. Rezistente zarazele. Dar dacă le-o adus copiii…

***

Să aibă vreun strop de morală povestea asta? Poate da, deşi nu se vede. Bănuiesc însă că anume din ziua ceea am luat startul unei atitudini greşite faţă de flori. Roza a devenit regina florilor, restul, hai să nu ne prefacem, buruiene colorate şi ieftine. Şi asta nu e totul. Atitudinea mea snoabă faţă de flori s-a răspândit şi asupra oamenilor. Este roză, este înseamnă că… şi respect, şi dragoste… probabil.

Numai că Lilia a lu’ Mariachimovna a reluat recent obiceiul de a nu se mai grăbi nicăieri. Rozele au fost detronate de tot soiul de buruiene exotice, iar când se întâmplă să vadă un spin înflorit pe dealul Ciocanei, neapărat se opreşte, face vreo trei cercuri împrejurul lui şi se prăpădeşte mai întâi de râs, apoi de admiraţie :

-Uite, mamă, încoace ! Uite ce culoare delicată, uite ce corola majestuoasă, ce tulpină plină de nobleţe, de verticalitate… iar după numărul de spini ţi-o întrece pe cea mai falnică roză din toată Moldova suverană şi independentă. Bref, floare rară, numai bună de pus pe o stemă, acurat ca lilia regală !

Mama râde. Era şi timpul. Demult nu mai intră nimeni în bibliotecă cu :

-Mariachimovna, dar Lilia dumneavoastră…

***

Vedeta ascunsă a unui 1 septembrie.

Cynara cardunculus (cardon)

P.S. La 20 septembrie, ora 14.30, am aflat ca spinul meu e simbolul national al Scotiei.

Sursa in franceza

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

22 de gânduri despre „La şcoală cu spini

  1. îmi plac copii rebeli, unici așa , cu o coadă de năzbâtii în spate 🙂
    mie mami îmi luase un buchet de crini albi și eu copil cuminte, l-am desfăcut și l-am completat cu niște liliac și pe la poalele buchetului am trântit niște troscot :)). Arăta atât de frumos, până mă văzuse mama și mi-l spulberase.

    Apreciază

    1. Si eu as zice ca-mi plac copii rebeli, dar…khe-khe, cate dureri de cap iti provoaca :)) pentru asta trebuie nervi buni, lapte cald si un job relaxant.

      Mi-a placut combinarea ta de flori. Troscotul, in genere, e slabiciunea mea. Mi se asociaza mereu in cap cu danteluta verde 🙂

      Apreciază

      1. Era așa de un verde … nu mă uita (nu mă neglija) :), nu puteam să nu-l folosesc la buchetul de flori.
        Cât despre copii, tu trebuie să știi mai bine, care și cum, eu încă nu îi am, dar sunt sigură că „trebuie” aista are multe aspecte 😉

        Apreciază

  2. Simpatică povestea!

    Eu, din pacate sau fericire, la capitolul ăsta am fost copchil serios şi fără încercări să ies din turmă (părinţii îmi erau profesori în şcoala în care eram elevă). Aşa că buchetul meu de 1 septembrie, de cele mai multe ori, era compus din astre colorate. Şi pentru vreun profesor special apărea şi un trandafir firav :-).

    În schimb pentru ce se auzea „Mariachimovna” în cazul meu este că eram tare impulsivă şi fără prea multă jenă mai utilizam câte un „cuvânt de legătură” la adresa dragilor colegi. Totul era bine până ajungea la urechile vreunui dascăl :-D. Urma discursul cu ce e frumos şi ce nu este pentru o fată să facă. Eu ascultam atentă şi chiar ţineam cont…până la următoarea situaţie în care îmi era pusă la încercare răbdarea :-).

    Apreciază

    1. Eu, apropo, la scoala nu aveam dreptul sa strig pe vreun coridor sau chiar in biblioteca: „Mama!” 🙂
      „Eu acasa ti-s mama. La scoala, Maria Iachimovna, ca pentru toti elevii”

      Apreciază

  3. aproape intamplator am dat ieri de noua ta casuta, mai degraba datorita pozei de profil a blogului 🙂 ma bucur sa te regasesc, mai ales ca acus ma intorc la serviciu si-mi va fi mai dulce cafeau de dimineata 😉

    stii ca aici nu se prea dau flori invatatorilor da eu am zis ca macar la sf de an sa ii zic un multumesc invatatoarei lui fiu-meu si sa ii daruim macar o floare. Stii ce a ales fecioru-meu, o floarea soarelui in ghiveci 🙂 Chiar daca e mult mai ieftina decat o orhidee (standard local) cred ca provoaca emotii mai speciale, mai ales daruita intr-o zi ploioasa 🙂

    Apreciază

    1. Da, e noua casuta 🙂 nici varul de pe pereti nu a apucat bine sa se usuce :mrgreen:
      Flacaul tau are gusturi frumoase, asa cum ii sta bine unui barbat. Floarea soarelui in ghiveci – poveste, da nu floare! 🙂

      Apreciază

  4. 😆 😆 😆 „da Lilia dumneavoastră nu poate scoate cotul din calorifer. Fără panică ! Noi am chemat tâmplarul!” 😆 😆 😆 Apăi ai fostă prăpădită-n șcólă magna cum laude. 😆 Ce-ai cótat tu la calorfieriú ‘cela?? Vai ce-am râs Socriță, mulțumesc pentru starea veselă ce-ai creat-o. Faine amintiri, frumos ai-ncheiat textul. Eh, acum vor fi probabil telefoane: „-Doamna Calancea fiica dvs…”. 😆 😆 să sperăm că nu din cauza unor evenimente tari ca ale tale. Felicitări și succes școlăriței!

    Apreciază

    1. Cum ce-am cautat la calorifer? 🙄 Il incercam probabil de rezistenta 🙂 daca sincer, nu mai stiu ce aveam atunci in cap. Dar fara tamplar povestea nu era sa aiba happy end, asta-i clar 🙂
      Multumim p-u succese scolaritei 🙂 Iaca amus plec la scoala la adunare parinteasca. Tremur din toate incheieturile :mrgreen: De parca m-as simti cu musca pe caciula.

      Apreciază

      1. La adunare? 😆 😆 Să-mi povestești! 😆
        Vai câte emoțiii am retrăit cu cei 2 ficiori când i-am dus în primele zile de școală. N-am avut ptobleme cu nici unul, cuminți ca niște mielușei (cel mare are acum 21 iar cel mic 17, Tudor-Arthur cel mare iar cel mic Alexandru-Bogdan).

        Apreciază

  5. amintiri frumoase si dor de povestirile tale din copilarie! de cind ma apuc sa scriu si eu nazbitiile fiicei mele si nu gasesc timp dar se merita! numai bine si o copilarie frumoasa scumpei tale 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s