(poveste)
-Plictiseală! a exclamat Dumnezeu cu un oftat curmat în barbă. Ce plictiseală cruntă mă încearcă și nici măcar nu pot spune « Of, Doamne, ce plictiseală!». Ridicol, trist e să te chemi pe tine însuți când ai nevoie o picătură de inspirație. Înțelegi, Petre, cât de infinită și adâncă e plictiseala mea?
Sfântul Petru începea să înțeleagă. Trase călimara într-o parte, cu aerul unui muritor, care vrea să zică «iar se înceeeepe» (s-a molipsit de la oameni, cică îl inspiră pentru romanul la care lucra în momentul dat, «Iadul nu există»). Avea și pentru ce anula călimara. Discuția se anunța lungă, monotonă, cu văicăreli neomenești. Același refren auzea în fiecare toamnă. Acurat când copiii încep să găurească bostani copți pentru a face năzbâtii. „Un Dumnezeu în depresie” sună deosebit de îngrijorător. Se cerea, așadar, o abordare ieșită din extraordinar.
-Ce ai zice, Doamne, să urmărești în toamna asta cum se îndrăgostesc oamenii. Ceva nemaipomenit. Nemaipomenit de comic, te asigur …
-Eh, Petrică… demult nu-mi mai pare comic felul lor de a iubi. Și să nu-mi mai pronunți numele dacă izbutești să găsești azi o dragoste autentică la un million de perechi. Nu ascund că mă îngrijorează faptul în sine, iubirea fiind esența proiectului meu « Lumea ». Fără ea, o turtesc și o arunc la gunoiştea neantului. N-are sens. Parcă își mai aduce azi cineva aminte că am lăsat iubirea pe Pământ nu doar pentru a procrea, dar a crea ?
-Dar a crea, Doamne, înseamnă și a … țese intrigi, rostise Sfântul Petru îngândurat. Sfârșitul gândului îl duse pe paginile de lângă călimară. Ce ai zice să te apuci să citești vreun roman de Agatha Christie?
-Petrișor, a zâmbit blând Creatorul, cum să nu fi citit până acum opera fascinantă a acestei femei. Mă gândesc serios s-o mai nasc o dată. Aleg țara și parinţii…
-Poate îți faci, Doamne, un cont pe facebook. Iati un pseudonim, să zicem, lampa lui Aladin …
Blog de vineri 