Aseara cand scriam textul despre masca, m-am oprit de vreo doua ori din scris din cauza galagiei ce venea dupa fereastra din curte. Era vorba de un croncanit salbatic de ciori. Zic : „Ia uite mai, cred ca se sfadesc pentru o nuca, mai stii”. Croncanitul devenea din ce in ce mai disperat si rasunator. La noi in curte seara e o liniste bucolica, asa ca orice vorba sau miscare rezoneaza ca intr-un teatru grecesc montat in blocuri de marmura.
Pe la jumate de text n-am mai rezistat si am iesit la balcon. Caut cu ochii de unde vine croncanitul. De jos. Doua ciori, una in pin, alta pe gard croncaneau din rasputeri spre un motan. Ce mai e cu zarva asta ? Ce au de impartit ciorile cu motanul ?
Una din ele, chiar a sarit pe asfalt, tot croncanind si apropiindu-se sfidator de motan.
-A capiat, ii zic sotului. Prima data vad asa spectacol. Nu motanul ci corbul sa-i sara in cap. Uite ca motanul, cred ca numai asta si asteapta. II ramane doar sa-si faca vant…
-Nu, zice sotul. Nu-si va face. Nu are pozitia de atac. E prea calm si plin de sine.
Intr-adevar, motanul parca casca a lehamite.
-Poate e o strategie motaneasca?
-Nu. Era sa aiba cu totul alta pozitie. Mult mai incordata, cu o laba intinsa inainte si cu urechile ciulite pe spate. El pur si simplu asteapta ceva. E prea relaxat pentru atac.
Hmmm.
Concertul devenea din ce in ce mai galagios. Doua ciori iesite din minti (va jur ca asa ceva nu mai vazusem) croncaneau intr-una, ca cateii dezlantuiti, la motan.
-Bun, zic. Cobor. Eu trebuie sa inteleg.
Las textul la o parte, trag o pereche de pantaloni mai curati pe mine (mai, de cand am aflat ca traiesc intr-o casa cu o celebritate, mi-e jena sa umblu ca peppi cioraplung) si ma duc sa vad care-i treaba cu partile beligerante. Practic paseam intr-o aventura. In lumea pasarilor si a animalelor de oras.
Cand m-au vazut ciorile ca ma apropii de motan, si-au croncanit una alteia niste vorbe si au zbughit dupa acoperisul casei. Motanul sta.
Eu zic « pshhhh » ce astepti ?
Nimic. Sta ca sfinxul.
-Ieu papucul, nu ma crezi ?
M-a crezut. S-a dat la o parte. Ma apropii sa vad ce pazeste pe gratii (o sa vedeti pe poza de mai jos niste gratii care acopera o adancitura cu tavi, e o groapa de 2 metri la intrarea intr-un edificiu).
Ma uit in groapa si ce vad ?
Mai intai nimic. De la o vreme am descoperit ca-s chioara si-mi zic, Lilia uite-te bine, ca nu sta motanoiul pe gratii de mere albastre. Paaac ! Pe o teava, stateau zgribuliti unul in anul 3 puisori de … cioara. La adancime de un metru. Stateau fara suflare. Nu se miscau nici c-un milimetru ! Inghetati !
Ma uit la motan si zic : „Iaca ce pazesti”. Logic ! Deci, parintii tripletilor (cele doua ciori) vroiau sa-ti scoata ochii. Normal. Hai fugi de-aici.
Ii fac semn sotului spre balcon.
-Trei pui ! Nicio sansa sa iasa. Gratiile fixate in beton. Daca nu stiu sa zboare…
-Cu natura nu te pui … Cred ca asa le-a fost…
***
Toata seara parintii-ciori au planat asupra casei. Toaaaata seara ! Croncaneau intre ei si parca… spuneau ceva puilor.
Eu am avut o seara intreaga sa ma gandesc la tot taraboiul asta si mi-au revenit in minte fantasmele din copilarie. Visam mereu la pasari vorbitoare. Personajele mele iubite din carti erau ciori care vorbeau. Mai tarziu la scoala am aflat ca nu exista nici macar comunicare intre pasari, doar…instincte. Chiar m-am bagat intr-o dezbatere cu profesoara, eu ziceam ca nimeni nu poate sti. Nici chiar cercetatorii.
-Lilia, zambea profesoara cu rabdare, degeaba te opui, cercetatorii stiu mai bine ca mine si ca tine.
***
Mie nu-mi dadea pace un gand. Eu vedeam cum ciorile « vorbeau » intre ele. Cioc la cioc. Eu auzeam cum croncaneau intre ele cand ma apropiam de motan. De parca strigau puilor « stati piatra, nu rasuflati, prefaceti-va morti, ca vine o umanoida. Poate ca e mai periculoasa ca motanul. Mama si tata o sa revina, nu sunteti singuri ». Halucinatii ? Presupuneri ?
Azi dimineata stiti ce-am facut, da ? Am fugit repede la gratii sa vad daca puii mai erau acolo. Reaminteasc, pui cazuti la adancime de un metru, pe teava, in subsol.
Aseara, dupa logica umana, le-am pus cruce.
Azi, dupa logica naturii puii… au zburat. Nu era niciunul.
M-am bucurat.
Am ramas cu mainile in cruce si mirata.
Noi nu stim mare lucru despre natura. Umblam doar cu presupusul.
Si ramanem cu mirarea…
***
Poza. Gratii in subsol, cu rosu.
Blog de vineri 
Chiar sa fi zburat? Poate i-o papat vre-un sobolan? Sper sa fi zburat…
ApreciazăApreciază
m-am uitat atent, cat am putut, nici urma de pana, tot curatel. eu sper ca au zburat.
ApreciazăApreciază
ca sa vezi animalele si pasarile chiar comunica…imi inchipui ce spectacol cu ciorile tipatoare…cosmaruri nu ai avut?
p.s. ma bucur si eu ca s-au salvat!
ApreciazăApreciază
Nu am avut cosmaruri, dar am adormit impresionata 🙂
ApreciazăApreciază
Poate e bine că, noi umanii, nu cunoaştem o mare parte din legile naturii, căci cu darul nostru de a distruge sigur n-ar ieşi nimic dacă am şti mult mai mult. 🙂
P.S. sper din tot sufletul că s-au salvat tripleţii
ApreciazăApreciază
asa e 🙂 poate ca nu ne este dat sa stim prea multe despre cei care nu cuvanta ca noi, anume pentru ca sa putem pastra armonia, dintre natura si noi.
ApreciazăApreciază
Da eu is suparata pe ciori mici sau mari nu are importanta…:( si-au facut cuib in hogeac al doilea an…tot kkk si o galagie grozava, au cazut pina la cazan intro zi …..offf! Plus in brazii din fata casei era cuib de mierla, avea oua….aha, in doua zile au reperat-o mincat, alungat pe cea mica….nii greu de ele! Sint obraznice. Dar asta e natura asa-i?
ApreciazăApreciază
da poate depinde de nationalitate/educatie/mentalitate? :)) ca la oameni. ahah. glumesc.
ApreciazăApreciază
Hehe poate e asa cum zici tu. Dar acum doua saptamini, o persoana ce o stim in comun, mi-a afirmat ca le-ar impusca pe toate ciorile si cotofenile ca ii sperie niste paserele mai mici din curte, am ris cu pofta. La mone si din copilarie este repulsia asta, cind bunica ma forta sa stau cu bobocii, puii, ratustele mai mici ca erau furati de cotofene…..caput cu joaca, vroiam sa le string de git cond le vedeam hehe. Cu natura nu te pui, cineva e prada cineva e predator…
ApreciazăApreciază
Avem si cotofene 🙂 dar ciorile (locale) au alt caracter, mai aristocrat nu stiu cum, ele observa atent si rar cand intervin. Pe cand cotofenele… valeu ce galagie sunt in stare sa starneasca, ca babetele la piata 🙂 si mai ales nu intelegi din ce cauza.
ApreciazăApreciază
Am o cioara si doi pisici.
Cum ii vede in preajma cum se duce sa le dea un cioc in coada.
Ei cum o vad se aseaza pe coada sa nu fie surprinsi de vreun cioc:
ApreciazăApreciază