Publicat în C'est la vie

Mariachimovna, la mulţi ani !

Mă sună mama dimineaţă şi mă muştruluieşte:„ M-au sunat de la livrare. Nu ţi-am zis să nu-mi trimiţi flori? Cheltuială fără rost. Cât se poate?”

-Mamăi, zic, de data asta precis că nu eu. E drept că pentru a doua oară, în 34 de ani, te-am ascultat. Poate că de asta nu-ţi vine a crede, şi chicotesc în barbă.

Acum sor-mea (dacă e mânuţa ei) încă nu ştie ce o aşteaptă, căci mama stă cu o mână pe telefon şi îşi ascute glasul pentru un discurs oficial. Ca de la mamă la fiică.

Azi e vineri, 2 martie şi ziua mamei. Mama citeşte blogul să vadă cum răsuflă copchilul ? Cu ce răsuflă copchilul ? Mai răsuflă copchilul ? Drept sau strâmb ? Şi nu contează dacă copchilul are 34 de anişori, e măritat bocnă şi are una bucată de copchil en charge. Ea are socotelile ei de mamă.

Dacă mama visează ceva tulbure, hop-ţop! mă sună să vadă dacă nu cumva visul ei straşnic de tulbure a ajuns la poarta copchilului din Bruxelles. Eu tot am prins a visa de la o vreme. Frumos, mustos şi colorat. După gustul mamei, ce? Seara pun mâna pe receptoraş şi se începe „hora cea mare” vorba lui taică-meu. „Apoi aşa, mama, după cum îţi  spuneam, se facea în vis că nana Valea o venit la mine şi eu o întreb:

-Nana, îi zic, unde să-ţi fac patul? Aici sau dincolo? Îi arăt carevasăzică cu braţul… aici pe canapea sau dincolo în odaia fetei?

-Of, se sperie mama, sprijinită de o fereastră de la Ciocana. Da ce te-o apucat chiar aşa … să-i propui patul?

-D’apoi cum, s-o dau afară?

– Ei… ezită mama, da chiar să propui asta unui mort?”

Dacă s-ar găsi cineva să înregistreze dialogurile noastre şi să le transmită unui specialist de cap, apoi verdictul ar suna cam în următorii termeni neoficiali: cordonul ombilical se întinde de la Chişinău la Bruxelles ca o sârmă pe stâlpii de electricitate observate pe dealurile Moldovei. Tratament imposibil.

Circulă o vorbă că oamenii cu aer serios sau oficial, mă rog, după caz, ascund secrete straşnice de familie. Într-o seară de confidenţe, am respirat adânc şi am hotărât să-i spun soţului taina vieţii mele:

-Îţi închipui, dar şttt, la nimeni, când eram studentă, mama venea de dimineaţă cu băncuţa de borş în apartamentul meu. Mi-o aranja frumos pe prima poliţă din frigider şi numai după asta pleca la lucru.

-Şi? ridică soţul o sprânceană a mirare. Păi mama mea e capabilă să-mi trimită un ceaun de sarmale prin vreun pilot de la Olympic Air. Şi tu crezi că un pilot e capabil să înfrunte o mamă grecoaică?

Am stat noi şi am socotit: cum se face ca două mame să aibă aceleaşi apucături? Am găsit doar o explicaţie populară: ambele sunt născute în zodia Peştilor.

Mai în scurt, eu m-am resemnat cu norocul meu şi tare mă tem că peste vreo zece ani să nu şantajez şi eu vreun pilot de navă cosmică cu pachet pentru fiică-mea. Pentru că surcica nu sare tare departe de trunchi şi, mai ales, cu ce sunt mai prejos ca soacra-mea?

Mama, la mulţi ani! Mulţimesc pentru borcanele de borş de dimineaţă şi pentru stomac sănătos. Tfu de trei ori în sân. Restul, e floare la ureche 🙂 Dacă este poftă de mâncare, a fi şi poftă de viată! Eu am înţeles stratagema matale 🙂