Publicat în Autopsia cuplului, Monoloage

Nuca şi miezul ascuns

???????????????Nu toată nuca are miez bun, vorba ceea…

Ca şi postul ăsta.

***

Un avantaj pe care ţi-l oferă anii e că începi să pricepi cu cine să-ţi pierzi timpul şi cu cine nu.

Două priviri laser sunt suficiente ca să constaţi dacă e bună sau nu nucuşoara pentru prăjitură. Prăjiturica ta.

***

Există o categorie de oameni care dacă nu-şi plimbă miezul pe dinafară, indiferent în faţa cui, li se ridică dramatic tensiunea arterială. Apropo, a mea e atât de scăzută, încât ultima dată (măsurată în glumă) mama a rămas blocată cu tonometrul în mâini.

-Lilia, unde ţi-i pulsul…

-Mama, încerc s-o liniştesc, lasă că nu-i straşnic. Dacă n-am puls, înseamnă ca n-am inimă.

-Dar … ia stai olecuţică…d’ap’… cum te simţi? mă priveşte derutat.

-Ex-ce-lent!

Eu sunt şarpe după zodiac. Deci o reptilă rece, cu răsuflarea abia simţită. Pot sta nemişcată ca o stană ore în şir, scanând cu jumate de ochi mişcările din jur. Uneori, din cauza respiraţiei, pe care nici eu n-o aud, mi se trage o fobie, plantată de învăţătoarea mea de clasele primare, care ne povestea (în clasa a II-a) despre somnul letargic şi cazuri din satul ei când oamenii erau duşi la groapă adormiţi.

-Să duceţi mortului o oglinjorară la nas sau gură. Dacă se abureşte, apoi nu e mort cu totul.

M-am frămîntat eu câteva zile şi am hotarât cu mintea mea de copil că oglinjoara mie n-o să-mi ajute. Eu nici vie n-o prea aburesc.

Cu timpul, fobia mea s-a copt şi rotunjit până când într-o zi i-am spus soţului (el adoră poveştile moldoveneşti, aşa că mă ascultă mereu cu amândouă urechile):

-Înainte de autopsie, să-mi treci pe la nas un ceaun cu borş cu sfeclă şi fasole albe. Dacă nici la borş nu reacţionez (mor şi învii de pofta lui) apoi gata, poţi găti liniştit coliva cu nuci.

Aşadar, despre nuci…

Citește în continuare „Nuca şi miezul ascuns”