Publicat în carte, Creatie proprie, Recomandare de carte

Interviu în Suplimentul de cultură: „Inocența are un preț. Sângele nu uită nimic”

Sunt oare un călău? – radiografia unui roman

275475248_10223736910403491_1020594711110068870_n

O TEMĂ DELOC MINORĂ. Pentru noul dumneavoastră roman, Sunt oare un călău? (Polirom, 2022), ați ales ca temă una dintre marile tragedii ale secolului XX, atât de ofertantă pentru literatura mondială a ultimelor decenii, însă totuși rar abordată în literatura de limbă română – genocidul împotriva evreilor (și romilor) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, malefic implementat de regimul nazist. Suntem mai degrabă obișnuiți în literatura de la noi, de azi, cu teme centrate în jurul detaliului minor, ce v-a determinat să alegeți un subiect cu o astfel de greutate, cum a apărut ideea romanului?

Alegerea subiectului m-a surprins, în primul rând, pe mine, de unde afirmația că nu ne cunoaștem niciodată suficient. Uneori nu suntem deloc ceea ce credem. Într-o zi apare un declanșator puternic și totul se schimbă. În cazul meu, revelația s-a produs în 2020. Povestea care a precedat apariția romanului poate e mai tulburătoare decât însuși romanul. E legată de identitatea mea. Tot ce pot dezvălui e că, într-o zi de martie, o femeie din Bruxelles a deschis o carte, într-o bibliotecă publică, și a găsit o poveste legată de un nu­me din arborele ei genealogic. Acest nume (foarte rar) a făcut să curgă multă cerneală în procesele verbale de la Nürnberg. Fiindcă lucrase la elaborarea unui gaz toxic și la experimentarea lui pe femei gravide dintr-un lagăr de concentrare (fapt negat de inculpat), a fost condamnat la opt ani de închisoare. Paradoxal și cinic a fost tot ce a urmat. După ispășirea termenului de detenție, chiar în ziua eliberării, la poarta închisorii îl așteptau câțiva reprezentanți ale celor mai mari companii farmaceutice din lume. Era un geniu în chimie. Era căutat și apreciat.

Dar nici măcar această poveste, cu toate tulburările lăuntrice pe care mi le-a produs, n-ar fi avut puterea să mă facă să scriu o carte. Lovitura de grație a venit odată cu alt aspect al identității mele – niciodată nu știi ce-ți rezervă trecutul! – legat la fel de Holocaust, dar, de data asta, și de sângele meu ucrainean. Or, eu sunt o ucrainofilă (nu știu dacă există cuvântul, dar sentimentul este). Nu sunt doar româncă, ci și ucraineancă. Semăn mult cu bunicul meu ucrainean și sunt unica nepoată care i-a moștenit ochii (un element care apare deseori în roman și în versurile lui Kalinka). Momentul decisiv în care mi-am spus „trebuie să scriu, altfel mă îmbolnăvesc“ a fost când am aflat că în lagărul de exterminare din Treblinka 90% dintre călăi erau ucraineni. Am toată lista. Am studiat-o obsesiv, recunosc. Nu puteam înțelege un lucru elementar și monstruos: cum aceste nume de familie, din copilăria mea, printre care și numele profesoarei mele iubite de literatură rusă (și ăsta poate a fost cel mai răvă­șitor moment) au ajuns să ucidă femei, copii și bătrâni, în cantități industriale? Circa 900.000 de suflete (cifrele se schimbă în funcție de sursă) în doar 13 luni. Așadar, oameni cu aceeași moștenire spirituală ca mine, același sânge… Oare sângele lor curge prin mine? Sunt oare un călău? De la aceste întrebări a pornit ideea romanului.

Citește în continuare „Interviu în Suplimentul de cultură: „Inocența are un preț. Sângele nu uită nimic””

Publicat în Regina nopții, roman

În vacanța de creație

sakura copyAdie a primăvară. A hormoni ce prind a foșni prin sânge ca spuma de șampanie cobâlțâită. Încolțesc mugurii viguroși, meaună motani înfierbântați sub balcoane, iar blogul se retrage într-o vacanță de creație.

În zorii primăverii, unii oameni abia așteaptă să dea buzna pe toloaca dragostei, alții preferă să mai rămână încă pe paginile unui roman de dragoste, curioși să mai afle ce le mai trece altor oameni prin minte și prin inimă. Pentru că pe stradă nu poți citi sufletul omului, dar în cărți, da.

Primăvara e perioada cadourilor. Un cadou apropie oamenii, îi face mai atenți, mai deschiși, mai senini. Un cadou e un mesaj. O carte-cadou e cel mai romantic mesaj oferit unei persoane. Uneori, un mesaj intim.

Faceți cadouri : zambile, mărțișoare, scrisori, spectacole, plimbări, timp, cărți.

Voi lipsi o perioadă, deci nu voi putea răspunde la întrebarea : unde pot găsi romanul dvs ?

Așadar vă reamintesc aici că puteți găsi cartea la orice librărie LIBRARIUSla Librăria din Centru sau Librăria Făt-Frumos.

Romanul Regina nopții are pagină pe facebook care e actualizată periodic. Pentru a o urmări puneți like.

Vă doresc o primăvară radioasă, parfumată, voluptuoasă !

Rămâneți îndrăgostiți !

Publicat în Despre mine, Regina nopții

Interviu: „Dacă dorești să nu fii un autor banal, caută să te inspiri din bibliotecă, nu din internet.”

IMG_7176– În anul 2014 vi s-a împlinit dorința de a publica o carte – „Regina nopții”. Cum a început acest an în calitate de scriitoare? Savurez ecourile primei cărți publicate. Culeg ceea ce am semănat, de fapt. Judecând după reacția majoritară a cititorului, romanul „Regina nopții” e o poveste care reușește să deconecteze de la rutină și poate că tocmai de asta e căutată. Cel puțin, la două luni de la lansare. Să vedem cât se va menține interesul față de carte, or valoarea unei cărți se măsoară prin timp. – Unii scriu de mici, alții moștenesc de la părinți această artă. În cazul Dvs. de unde a venit imboldul de a intra în lumea scrisului? Nu-aș putea spune că am moștenit pasiunea pentru scris. Tata și mama n-au scris texte literare. Buneii mei nu au știut nici a citi, nici a scrie. Eu am început a scrie datorită internetului care intrase furtunos în viața mea după 30 de ani. Obișnuiam să citesc bloguri rușesti până când într-o zi mi-am zis să încerc și eu să încheg niște gânduri. Primele texte au fost scrise în rusă. Am avut reacții surprinzător de încântate de la cititorii ocazionali și anonimi ca și mine. M-au încurajat. Am continuat. Dar în română. Am scris pe un blog anonim care după vreun an devenise cel mai bun din blogosfera moldovenească (câștigase Blogovăț 2008). Cu timpul am trecut de la simple notițe la texte literare: schițe, nouvele, povești, povestiri. Practic mi-au trebuit vreo 7 ani în care am scris 3 cărți virtuale ca să mă las, în sfârșit, convinsă de cititorii mei fideli (oameni străini, deci obiectivi) să public și un roman pe hârtie. Eu greu mă las convinsă, pentru că țin mult la calitate. Or, calitatea necesită timp. Mai ales, în literatură. În general, nu cred în literatura care se scrie în două sau trei luni. Continuare pe site-ul zugo.md

Publicat în Recomandare de carte, Regina nopții, roman

Laudă cărților proaste

collage-2015-01-29 (1)Nu există cărți morale sau amorale, există doar cărți bine scrise sau prost scrise. (Oscar Wilde)

Din propria experiență am înțeles că nu există cărți proaste sau bune. Există cărți care mie îmi plac, dar altor nu ; și cărți care mie nu-mi plac, dar altor da.

Aș mai formula și așa : cărțile de pe noptiera mea nu sunt neapărat câștigatoare ale premiului Nobel în literatură, dar ele fac parte din universul meu de gânduri și simțuri, iar cărțile cu mențiuni literare internaționale sau studiate la facultatea de litere fac parte din bibliotecile oamenilor cu care eu poate n-am să mă întâlnesc niciodată. Pentru că vedem și simțim lumea diferit.

Orice dezbatere la tema „e bună sau e proastă cartea lui cutare ?” e o pierdere superbă de timp. Însă până a ajunge la revelația asta deșteaptă, înveți pe propriile greșeli. Adică pierzi mult timp. Uneori și prieteni.

Bunăoară, acum câțiva ani, dacă nu-mi plăcea o carte, eu repejor săream cu o reacție de „critic literar”. Până când, într-o zi, făcând găluște, într-o după amiază de duminică, a pogorât pe capul meu o revelație jenantă. Pe CD-ul ce răsuna în bucătăria mea, printre romanțele Olgăi Ciolacu și a lui Ion Suruceanu, iată că apare subit vocea pițigăiată a lui Anatol Dumitraș cu „hopa-țupa, moșneagul cu băbuța, hopa-țupa, hai cu căruța”. Mai întâi m-am încrețit a nedumerire. Ce-i cu maneaua asta, bre ? De unde ? Culmea e că nu puteam sări peste piesă, mâinile îmi erau pline de orez și unsoare. Tac și rabd. Ascult textul. Fârnâi în gând : Ce idioțenie neinspirată !

Citește în continuare „Laudă cărților proaste”