În librării

Toate trei cărți pot fi găsite în următoarele librării.

PRO NOI (Chișinău, Bălți, Fălești, Ungheni)

LIBRARIUS (Chișinău, Bălți, Ungheni, Soroca, Orhei, Hâncești, Ialoveni, Călărași)

Librăria Cărturești Chișinău

Libraria Făt-Frumos Chișinău

Cu livrare internațională și autograf: la Galerie Moldave à Paris

În vacanța de creație

Adie a primăvară. A hormoni ce prind a foșni prin sânge ca spuma de șampanie cobâlțâită. Încolțesc mugurii viguroși, meaună motani înfierbântați sub balcoane, iar blogul se retrage într-o vacanță de creație.

În zorii primăverii, unii oameni abia așteaptă să dea buzna pe toloaca dragostei, alții preferă să mai rămână încă pe paginile unui roman de dragoste, curioși să mai afle ce le mai trece altor oameni prin minte și prin inimă. Pentru că pe stradă nu poți citi sufletul omului, dar în cărți, da.

Primăvara e perioada cadourilor. Un cadou apropie oamenii, îi face mai atenți, mai deschiși, mai senini. Un cadou e un mesaj. O carte-cadou e cel mai romantic mesaj oferit unei persoane. Uneori, un mesaj intim.

Faceți cadouri : zambile, mărțișoare, scrisori, spectacole, plimbări, timp, cărți.

Voi lipsi o perioadă, deci nu voi putea răspunde la întrebarea : unde pot găsi romanul dvs ?

Așadar vă reamintesc aici că puteți găsi cartea la orice librărie LIBRARIUS, la Librăria din Centru sau Librăria Făt-Frumos.

Romanul Regina nopții are pagină pe facebook care e actualizată periodic. Pentru a o urmări puneți like.

Vă doresc o primăvară radioasă, parfumată, voluptuoasă !

Rămâneți îndrăgostiți !

Cum sa iubesti o regina

Am adus-o din Grecia in august. Mama soacra mi-o aduse din gradina in ajunul plecarii. A infasurat-o in panza umeda si mi-a pus-o in valiza.

La aerogara imi faceam griji. Era prea multa lume, prea multe valize. Grecii americanizati se intorc din vacanta din Grecia cu surplus de valize. O parte de valize a fost amanata pentru zborurile urmatoare.

-Fa ce vrei, ii spun cumnatei care gestioneaza aeroportul, dar la Bruxelles eu trebuie sa aterizez cu puiul de Regina noptii.

Peste cateva zile aud la telefon vocea cumnatei :

-Ai avut noroc.

-De ce ?

-C-ai ajuns acasa odata cu floarea. Stii ca ai zburat cu o mireasa in acelasi avion. Apoi iata ca ea a ajuns in SUA, dar valiza cu rochia ei de mireasa, inca nu. Nu se stie inca prin ce aeroport se plimba.

Mi-am plantat norocul in ghiveci si m-am pus sa astept. Imi imaginam cum va inflori, iar in casa va pluti aroma de noapte greceasca.

Numai ca, sub soarele umed si chior de la Bruxelles, regina a inceput sa tanjeasca. Ii lipsea lumina generoasa si sidefie a soarelui grecesc, suflarea marii, corul cicadelor, noptile instelate, pamantul parfumat al Greciei.

A cedat treptat. Elegant. Ca o regina. A lepadat mai intai o frunza, apoi alta… celelalte, pana cand a ramas doar tulpina. M-am oprit intr-o zi in fata ei, cu mainile incrucisate la piept si am oftat. Iata si sfarsitul visului meu grecesc.

-N-o aruncam, imi zice sotul. Poate-si vine in fire.

Octombrie, noiembrie, decembrie…

Inainte de a pleca la Chisinau pentru lansarea romanului « Regina noptii » i-am spus sotului :

-Sa nu uiti s-o uzi, auzi ?

Interviu: „Dacă dorești să nu fii un autor banal, caută să te inspiri din bibliotecă, nu din internet.”

– În anul 2014 vi s-a împlinit dorința de a publica o carte – „Regina nopții”. Cum a început acest an în calitate de scriitoare? Savurez ecourile primei cărți publicate. Culeg ceea ce am semănat, de fapt. Judecând după reacția majoritară a cititorului, romanul „Regina nopții” e o poveste care reușește să deconecteze de la rutină și poate că tocmai de asta e căutată. Cel puțin, la două luni de la lansare. Să vedem cât se va menține interesul față de carte, or valoarea unei cărți se măsoară prin timp. – Unii scriu de mici, alții moștenesc de la părinți această artă. În cazul Dvs. de unde a venit imboldul de a intra în lumea scrisului? Nu-aș putea spune că am moștenit pasiunea pentru scris. Tata și mama n-au scris texte literare. Buneii mei nu au știut nici a citi, nici a scrie. Eu am început a scrie datorită internetului care intrase furtunos în viața mea după 30 de ani. Obișnuiam să citesc bloguri rușesti până când într-o zi mi-am zis să încerc și eu să încheg niște gânduri. Primele texte au fost scrise în rusă. Am avut reacții surprinzător de încântate de la cititorii ocazionali și anonimi ca și mine. M-au încurajat. Am continuat. Dar în română. Am scris pe un blog anonim care după vreun an devenise cel mai bun din blogosfera moldovenească (câștigase Blogovăț 2008). Cu timpul am trecut de la simple notițe la texte literare: schițe, nouvele, povești, povestiri. Practic mi-au trebuit vreo 7 ani în care am scris 3 cărți virtuale ca să mă las, în sfârșit, convinsă de cititorii mei fideli (oameni străini, deci obiectivi) să public și un roman pe hârtie. Eu greu mă las convinsă, pentru că țin mult la calitate. Or, calitatea necesită timp. Mai ales, în literatură. În general, nu cred în literatura care se scrie în două sau trei luni. Continuare pe site-ul zugo.md

Laudă cărților proaste

Nu există cărți morale sau amorale, există doar cărți bine scrise sau prost scrise. (Oscar Wilde)

Din propria experiență am înțeles că nu există cărți proaste sau bune. Există cărți care mie îmi plac, dar altor nu ; și cărți care mie nu-mi plac, dar altor da.

Aș mai formula și așa : cărțile de pe noptiera mea nu sunt neapărat câștigatoare ale premiului Nobel în literatură, dar ele fac parte din universul meu de gânduri și simțuri, iar cărțile cu mențiuni literare internaționale sau studiate la facultatea de litere fac parte din bibliotecile oamenilor cu care eu poate n-am să mă întâlnesc niciodată. Pentru că vedem și simțim lumea diferit.

Orice dezbatere la tema „e bună sau e proastă cartea lui cutare ?” e o pierdere superbă de timp. Însă până a ajunge la revelația asta deșteaptă, înveți pe propriile greșeli. Adică pierzi mult timp. Uneori și prieteni.

Bunăoară, acum câțiva ani, dacă nu-mi plăcea o carte, eu repejor săream cu o reacție de „critic literar”. Până când, într-o zi, făcând găluște, într-o după amiază de duminică, a pogorât pe capul meu o revelație jenantă. Pe CD-ul ce răsuna în bucătăria mea, printre romanțele Olgăi Ciolacu și a lui Ion Suruceanu, iată că apare subit vocea pițigăiată a lui Anatol Dumitraș cu „hopa-țupa, moșneagul cu băbuța, hopa-țupa, hai cu căruța”. Mai întâi m-am încrețit a nedumerire. Ce-i cu maneaua asta, bre ? De unde ? Culmea e că nu puteam sări peste piesă, mâinile îmi erau pline de orez și unsoare. Tac și rabd. Ascult textul. Fârnâi în gând : Ce idioțenie neinspirată !