Publicat în Povestea de vineri, Recomandare de carte

Gura lumii

Kinderfüsse im GrasLa marginea unui drum creștea o Romaniță frumoasă. O coroană din petale albe îi împodobea căpșorul auriu, stropit cu raze de soare. Era firavă și slăbuță, dar plină de grație, și holteiului vânt îi plăcea să se joace cu petalele ei, legănând-o dintr-o parte în alta.

-Ești atât de gingașă, îi șoptea acela, și meriți să trăiești într-o grădină de flori.

Romanița tăcea modestă și nu dădea nicio atenție vorbelor vântului, deoarece îl știa de flăcău zbenguit, căruia îi trec numai nebunii prin cap.

Alături de ea mai creșteau doi măcieși rătăciți nu se știe de unde, o păpădie, o familie de brusturi și niște ciulini. Fiecare dintre ei se gândea în sine că veni-va o zi când lumea își va da seama de eroarea comisă și-i va invita să trăiască în florăria ce se vedea după gardul de peste drum. Erau ei îngâmfați cu toții și se uitau cu aere de superioritate unul la altul, ba chiar și la Romaniță, care era de felul ei o floare veselă, zâmbăreață și viața îi părea o sărbătoare chiar și aici, la marginea drumului.

Într-o zi a poposit prin părțile celea un Sticlete, care și-a făcut cuib într-o grădină. I-a plăcut și lui coronița albă a Romaniței, modestia de fată și, mai ales, zâmbetul galeș. Sticletele s-a îndrăgostit de Romaniță.

„E rudă cu soarele, își zicea el, și eu am s-o iau în grădina de flori să trăiască alături de mine”.

Romanița tocmai s-a îmbujorat de bucurie: i-a plăcut și ei penetul Sticletelui. „Iată că și frumusețea mea a fost observată, își zicea dânsa. Se prea poate că avea dreptate vântul”.

Citește în continuare „Gura lumii”