Lansarea de carte

Vă aștept ! 🙂

Interviu: „O scenă erotică rar se scrie făcând borș cu leuștean…”

Într-o zi, voi face cu Țărăncuța Veselă și o poză ca asta, dar până atunci vă poftesc să citiți un interviu cu întrebări incandescente și răspunsuri la limita decenței. Ca între două femei cu imaginație neastâmpărată.

***

Ești născută în Moldova. Locuiești în Belgia. Vacanțele le petreci în Grecia. Cartea o lansezi…în Moldova. Unde ești „acasă”?

„Acasă” e acolo unde sunt așteptată.

În cartea ta descrii tare senzual și fierbinte scenele erotice. Cum ești TU(autoarea) în pat? Cine vine cu inițiativa și cine este dominatorul? (Special îți adresez aceste întrebări pentru a înțelege dacă autoarea este la fel de deschisă ca personajele sale)

(Special răspund la speciala întrebare:) ) Într-un interviu recent spuneam că personajul trebuie să fie foarte sincer, nu și autorul. Cel din urmă poate fi un mincinos sau un prefăcut. Treaba lui. Nu autorul, ci personajul creat de el trebuie să fie carismatic, autentic. Inclusiv în pat. Așadar, personajul nu trebuiește confundat cu scriitorul.

Scenele erotice. Cum le-ai scris? Ți le-ai imaginat sau ai descris o scenă din dormitorul tău?

Pe unele le-am scris la plimbare, călcând pe frunze moarte și molfăind un sandwish cu carne crudă, pe altele, cu ochii în largul mării, sorbind dintr-un pahar de vin roșu de „după”. Scenele erotice nu sunt scoase din dormitorul meu. În romanul „Regina nopții” nu  e vorba de mine și de soțul meu, ci de personaje diferite, cu caractere diferite, temperamente diferite, preferințe și context psihologic diferit.

Când îți imaginezi…scrii…scenele erotice…cât de intensiv le trăiești? Cum îți dai seama dacă scena erotică este una reușită sau dacă mai este nevoie de lucrat la ea?

În timpul scrierii (prima scriere, nu redactare) intru în pielea personajului și trăiesc emoția exact cum o trăiește el. Cu respirația precipitată, puls zvâcnind în buze, obrajii aprinși. O scenă erotică reușită este cea care se amplifică în crescendo, cu verbe puternice, stimulând cele cinci simțuri. La redactare (la cea de-a zecea sau douăzecea), intensitatea scade, desigur, dar tot nu trebuie să treacă în lectură mecanică. Dacă trece, e semn rău.

Cartea „Regina nopții” e o declarație de dragoste…

Vă invit să citiți un interviu publicat în revista „15 minute”

***

Ești unul dintre cele mai populare personaje ale blogosferei din Moldova. Chiar dacă ai ieșit din anonimat și te-ai expus destul de mult în ultima vreme, ești, în continuare, o sursă de enigme și controverse, mai mult sau mai puțin controlate chiar de tine. Acum, a venit timpul să ne oferi chiar tu povestea unor personaje. Nu este un debut literar propriu-zis, pentru că scrii de câțiva ani, dar este prima ta experiență clasică, scrisă, tipărită. Cartea ta va avea miros de cerneală și, evident, o poveste. De-abia așteptăm să o aflăm.

Ai avut până acum câteva experiențe literare. Ai scris nuvele și chiar un roman, dar nu ai tipărit până acum nimic. Care a fost traseul spre prima ta carte reală, adevărată?

N-am avut niciodată ambiția să devin scriitoare. „Hai să fim serioși, care scriitoare ?” ar spune mulți care m-au cunoscut acum 5-10 ani. Nici acum nu-mi vine să cred că discut despre o carte pe care o public. Am început să scriu texte scurte pe blog, ca mulți alți bloggeri. Texte despre mine, despre observațiile mele, despre familia mea, despre amintirile mele din copilărie. Când am văzut că în afară de mine mai sunt oameni care îmi citesc însemnările, am încercat să scriu texte mai serioase: povești, schițe, nuvele în care lăsam imaginația să zburde pe colinele albe ale ecranului. Când au apărut primii cititori cu îndemnul: ” Lilia, scrie o carte ! ” Am răspuns în glumă cu mini-romanul “Comoara verișoarelor” , publicat în fragmente, pe blog.  A avut succes. Nu succesul cela de care huruie facebook-ul cu mii de aprecieri. A avut succes printre cititorii mei fideli. Romanul “Regina nopții” era deja scris, dar eu încă nu eram hotărâtă să-l public pe hârtie. Am ezitat mult. Aveam de gând să-l public pe blog. Într-o zi totuși mi-am spus că ar trebui să încerc și experiența romanului tipărit. O ocazie rară să-mi văd cititorul la față.

 Ai început să scrii pe blogul tău, alegând anonimatul și pseudonimul Soacra Mică. Cum a fost trecerea la numele tău, Lilia Calancea, cu care semnezi și prima ta carte? Nu ți-e dor de perioada de anonimat?

Pseudonimul Soacra Mică rima pe vremuri foarte bine cu textele mele provocatoare, pipărate, pline de nerv și de critică. Trei ani pentru anonimat e foarte mult. Era firesc să cresc și să depășesc o anumită etapă. Recent, soră mea m-a întrebat : De ce nu semnezi romanul cu pseudonimul Soacra Mică ?  I-am spus ca „Regina nopții” e alt nivel de scriitură. Aș putea semna ca personaj folcloric o culegere de povești sau peripeții, expusă într-un limbaj arhaic, umoristic, dar nu un roman, care îmi pare mai elaborat decat tot ce-am scris până acum. Deci îl semnez cu numele meu real.

De anonimat mi-e dor din ce în ce mai rar, așa cum ți-e dor de copilăria din clasele primare. De copilul cela, un pic naiv, cu mult timp de pierdut, căutând peripeții și încredințat că poate schimba lumea.

O carte pentru Crăciun

În serile umede și reci de toamnă mă încălzește un singur gând : degrabă ajungem în vacanța de iarnă ! Pentru mine ea înseamnă tihnă, pat cald și cărți. De fiecare dată, chiar în miezul forfotei sărbătorilor de Crăciun, când cei apropiați se găteau să plece în ospeție sau să primească oaspeți, pofta mea de evadare se acutiza și mai mult.

Eu aveam doar un singur dor : să fug de toți și să mă retrag măcar pentru câteva ore, cu o carte îndrăgită, într-un colțisor al meu, unde să nu mă deranjeze nimeni. Să mă cuibăresc într-un fotoliu tras lângă radiatorul cald de sub fereastră, să privesc îngândurată ninsoarea de afară și să citesc, citesc, citesc…

Starea asta de deconectare temporară era mereu atât de delicioasă, atât de magică, atât de odihnitoare. Autorii cărților îndrăgite îmi păreau niște zei, creatori de lumi. Deseori regretam că niciunul nu mai era în viață. Cât mi-aș fi dorit să fie contemporanii mei, să trăiască în același oraș cu mine, să mă duc la ei cu cartea îndrăgită, să iau un autograf și să respir aerul lor viu, a celor care crează universurile în care eu fug ca să mă mut temporar ; să le pot pune întrebări : cum scrieți ? ce simțiți când scrieți ? cum e să te simți creator de lumi ? Azi am ajuns să pot răspunde chiar eu la aceste întrebări.

De câțiva ani se înșurubase un vis în capul meu. Să dăruiesc același sentiment delicios de evadare în carte, pe care mi l-au dăruit, în atâtea vacanțe de iarnă, scriitorii mei îndrăgiți.

M-am apucat să scriu o poveste de iubire care se termină de Crăciun, când toți oamenii ar trebui să fie fericiți. Împreună.

Povestea e gata. Povestea are deja copertă și degrabă va fi tipărită. E vorba de romanul Regina nopții.

Mie nu-mi rămâne decât să vă doresc o vacanță de Crăciun delicioasă, pentru că, știu bine, pentru mulți dintre voi, o carte bună e cel mai frumos cadou de Crăciun. Un cadou-evadare pe care îl puteți oferi vouă sau prietenilor voștri. Eu voi veni în decembrie la Chișinău. Cu povestea mea de Crăciun.

Puteți deja citi primul INTERVIU în care vorbesc despre carte.

Dantelă și ciocolată

Partea 1

(Continuare)

Fata de la recepția bibliotecii, o stagieră energică, m-a anunțat cu zâmbet îndulcit că, de câteva ore, mă așteaptă cartea comandată. I-am mulțumit și i-am zis că o las pentru altă dată. « Azi am alte priorități ».

-Unde pot găsi literatură erotică, domnișoară ?

Rămase blocată pentru o clipă, apoi se dezmorți :

-Vin cu dumneavoastră să vă arăt!

Am poftit-o în fața mea și am urmat-o. Pășea cochet, mișcându-și legănat coapsele late. Blujii îi dezavantajau linia feselor. « Mai bine purta o fustă ».

M-a adus într-un colț dosit. Lângă stilajele de carți nu era nimeni. Într-un fotoliu de catifea roșie cineva lăsase o carte cu o femeie despuiată pe copertă : « Éloge des femmes mûres» de Stephen Vizinczey. Fata se repezi s-o pună la loc pe raft.

-Nu, încerc s-o opresc. Lăsați-o s-o răsfoiesc. Locul ei e în mâinile mele, îi rânjesc parșiv.

-Bine, nu s-a pierdut fata, zâmbindu-mi sugestiv. Aici, atinse cu gest lasciv cărțile de pe un raft, găsiți toată literatura erotică. Mai aveți nevoie de mine ?

De ce-aș fi fost sincer ?

***

N-am dormit câteva nopți la rând. Devoram nervos cărțile împrumutate. O vedeam pretutindeni pe Louanne. În fiecare rând, pe fiecare pagină, în toate capitolele. Louanne întreabă « Comment ça va, Daniel ? Louane zâmbește, Louanne mă cheamă, Louanne mă trage spre ea. Louanne îmi caută privirea în timp ce mâinile îi lunecă spre bluză, își atinge nasturii, îi mângâie unul câte unul. Nu-i deschide. Îi rupe ! Mă lasă să-i privesc sânii dezgoliți, calzi și moi, care se întăresc sub ochii mei și tresaltă sub privirea mea alunecoasă. Louanne îmi ia palmele, le sarută rând pe rând și mi le pune pe gâtul ei fierbinte. Dorința mea atinge apogeul. Louanne își abandonează corpul în palmele mele …

Oare ce mângâieri îi plac ? Ce pofte are ? La ce atingeri geme mai tare ?  Oh, Louanne. Draga mea Lou…

Cât mi-aș fi dorit ca să se gândească și ea acum la mine. Dar de ce ar face-o ? Poate că nici măcar nu e singură în patul ei.