Publicat în Recomandare de carte

Cât trăiește o cicadă?

la_cigale_et_la_fourmi

Nothing in the voice of the cicada intimates how soon it will die.

(Bashô)

– Într-o iarnă, furnicile își uscau grânele înmuiate de ploile reci de toamnă. Trecu pe alături o cicada flămândă și le ceru câteva grâne. Furnicile au întrebat-o: „De ce nu-ți faci și tu provizii ca noi, în timpul verii?” „N-am avut timp, răspunse sincer cicada, toată vara am cântat melodios.” Furnicile i-au râs în nas: „Daca ai cântat vara, nu-ți rămâne decât să dansezi iarna”.  

– Această fabulă arată că în orice lucru, nu trebuie să fim neglijenți, dacă dorim să evităm durerea și pericolul.

– Ai un talent remarcabil de povestitor, îl lăudă Sappho. Dar nu-mi place morala. Știi de ce? Pentru că și eu sunt o cicadă.

– Adevărat, dar, judecând după casa ta, nu ești o cicadă care ar trebui să-și facă griji pentru iarnă.

– Spune-mi, Esop, cunoști bine viața cicadelor?

– Ca toată lumea.

– Nu toată lumea știe cum se nasc și mor cicadele.

– Dacă știi tu mai bine, povestește.

– Mai întâi are loc fecundarea și depunerea ouălor. Din ouă se nasc larvele care se împrăștie și se ascund cât mai profund posibil în pământ. Uneori, ajung până la doisprezece metri adâncime, rămânând doisprezece ani sub pământ.

– Doisprezece ani?! exclamă Esop. Adică trei olimpiade! Și, apoi?

Citește în continuare „Cât trăiește o cicadă?”

Reclame
Publicat în Despre mine, Regina nopții

Interviu: „Dacă dorești să nu fii un autor banal, caută să te inspiri din bibliotecă, nu din internet.”

IMG_7176– În anul 2014 vi s-a împlinit dorința de a publica o carte – „Regina nopții”. Cum a început acest an în calitate de scriitoare? Savurez ecourile primei cărți publicate. Culeg ceea ce am semănat, de fapt. Judecând după reacția majoritară a cititorului, romanul „Regina nopții” e o poveste care reușește să deconecteze de la rutină și poate că tocmai de asta e căutată. Cel puțin, la două luni de la lansare. Să vedem cât se va menține interesul față de carte, or valoarea unei cărți se măsoară prin timp. – Unii scriu de mici, alții moștenesc de la părinți această artă. În cazul Dvs. de unde a venit imboldul de a intra în lumea scrisului? Nu-aș putea spune că am moștenit pasiunea pentru scris. Tata și mama n-au scris texte literare. Buneii mei nu au știut nici a citi, nici a scrie. Eu am început a scrie datorită internetului care intrase furtunos în viața mea după 30 de ani. Obișnuiam să citesc bloguri rușesti până când într-o zi mi-am zis să încerc și eu să încheg niște gânduri. Primele texte au fost scrise în rusă. Am avut reacții surprinzător de încântate de la cititorii ocazionali și anonimi ca și mine. M-au încurajat. Am continuat. Dar în română. Am scris pe un blog anonim care după vreun an devenise cel mai bun din blogosfera moldovenească (câștigase Blogovăț 2008). Cu timpul am trecut de la simple notițe la texte literare: schițe, nouvele, povești, povestiri. Practic mi-au trebuit vreo 7 ani în care am scris 3 cărți virtuale ca să mă las, în sfârșit, convinsă de cititorii mei fideli (oameni străini, deci obiectivi) să public și un roman pe hârtie. Eu greu mă las convinsă, pentru că țin mult la calitate. Or, calitatea necesită timp. Mai ales, în literatură. În general, nu cred în literatura care se scrie în două sau trei luni. Continuare pe site-ul zugo.md

Publicat în Interviuri, Regina nopții, roman

Interviu: „O scenă erotică rar se scrie făcând borș cu leuștean…”

Într-o zi, voi face cu Țărăncuța Veselă și o poză ca asta, dar până atunci vă poftesc să citiți un interviu cu întrebări incandescente și răspunsuri la limita decenței. Ca între două femei cu imaginație neastâmpărată.

scalret-11

***

Ești născută în Moldova. Locuiești în Belgia. Vacanțele le petreci în Grecia. Cartea o lansezi…în Moldova. Unde ești „acasă”?

„Acasă” e acolo unde sunt așteptată.

În cartea ta descrii tare senzual și fierbinte scenele erotice. Cum ești TU(autoarea) în pat? Cine vine cu inițiativa și cine este dominatorul? (Special îți adresez aceste întrebări pentru a înțelege dacă autoarea este la fel de deschisă ca personajele sale)

(Special răspund la speciala întrebare:) ) Într-un interviu recent spuneam că personajul trebuie să fie foarte sincer, nu și autorul. Cel din urmă poate fi un mincinos sau un prefăcut. Treaba lui. Nu autorul, ci personajul creat de el trebuie să fie carismatic, autentic. Inclusiv în pat. Așadar, personajul nu trebuiește confundat cu scriitorul.

Scenele erotice. Cum le-ai scris? Ți le-ai imaginat sau ai descris o scenă din dormitorul tău?

Pe unele le-am scris la plimbare, călcând pe frunze moarte și molfăind un sandwish cu carne crudă, pe altele, cu ochii în largul mării, sorbind dintr-un pahar de vin roșu de „după”. Scenele erotice nu sunt scoase din dormitorul meu. În romanul „Regina nopții” nu  e vorba de mine și de soțul meu, ci de personaje diferite, cu caractere diferite, temperamente diferite, preferințe și context psihologic diferit.

Când îți imaginezi…scrii…scenele erotice…cât de intensiv le trăiești? Cum îți dai seama dacă scena erotică este una reușită sau dacă mai este nevoie de lucrat la ea?

În timpul scrierii (prima scriere, nu redactare) intru în pielea personajului și trăiesc emoția exact cum o trăiește el. Cu respirația precipitată, puls zvâcnind în buze, obrajii aprinși. O scenă erotică reușită este cea care se amplifică în crescendo, cu verbe puternice, stimulând cele cinci simțuri. La redactare (la cea de-a zecea sau douăzecea), intensitatea scade, desigur, dar tot nu trebuie să treacă în lectură mecanică. Dacă trece, e semn rău.

Citește în continuare „Interviu: „O scenă erotică rar se scrie făcând borș cu leuștean…””

Publicat în Interviuri, Regina nopții

Cartea „Regina nopții” e o declarație de dragoste…

Vă invit să citiți un interviu publicat în revista „15 minute”

***

1Ești unul dintre cele mai populare personaje ale blogosferei din Moldova. Chiar dacă ai ieșit din anonimat și te-ai expus destul de mult în ultima vreme, ești, în continuare, o sursă de enigme și controverse, mai mult sau mai puțin controlate chiar de tine. Acum, a venit timpul să ne oferi chiar tu povestea unor personaje. Nu este un debut literar propriu-zis, pentru că scrii de câțiva ani, dar este prima ta experiență clasică, scrisă, tipărită. Cartea ta va avea miros de cerneală și, evident, o poveste. De-abia așteptăm să o aflăm.

Ai avut până acum câteva experiențe literare. Ai scris nuvele și chiar un roman, dar nu ai tipărit până acum nimic. Care a fost traseul spre prima ta carte reală, adevărată?

N-am avut niciodată ambiția să devin scriitoare. „Hai să fim serioși, care scriitoare ?” ar spune mulți care m-au cunoscut acum 5-10 ani. Nici acum nu-mi vine să cred că discut despre o carte pe care o public. Am început să scriu texte scurte pe blog, ca mulți alți bloggeri. Texte despre mine, despre observațiile mele, despre familia mea, despre amintirile mele din copilărie. Când am văzut că în afară de mine mai sunt oameni care îmi citesc însemnările, am încercat să scriu texte mai serioase: povești, schițe, nuvele în care lăsam imaginația să zburde pe colinele albe ale ecranului. Când au apărut primii cititori cu îndemnul: ” Lilia, scrie o carte ! ” Am răspuns în glumă cu mini-romanul “Comoara verișoarelor” , publicat în fragmente, pe blog.  A avut succes. Nu succesul cela de care huruie facebook-ul cu mii de aprecieri. A avut succes printre cititorii mei fideli. Romanul “Regina nopții” era deja scris, dar eu încă nu eram hotărâtă să-l public pe hârtie. Am ezitat mult. Aveam de gând să-l public pe blog. Într-o zi totuși mi-am spus că ar trebui să încerc și experiența romanului tipărit. O ocazie rară să-mi văd cititorul la față.

 Ai început să scrii pe blogul tău, alegând anonimatul și pseudonimul Soacra Mică. Cum a fost trecerea la numele tău, Lilia Calancea, cu care semnezi și prima ta carte? Nu ți-e dor de perioada de anonimat?

Pseudonimul Soacra Mică rima pe vremuri foarte bine cu textele mele provocatoare, pipărate, pline de nerv și de critică. Trei ani pentru anonimat e foarte mult. Era firesc să cresc și să depășesc o anumită etapă. Recent, soră mea m-a întrebat : De ce nu semnezi romanul cu pseudonimul Soacra Mică ?  I-am spus ca „Regina nopții” e alt nivel de scriitură. Aș putea semna ca personaj folcloric o culegere de povești sau peripeții, expusă într-un limbaj arhaic, umoristic, dar nu un roman, care îmi pare mai elaborat decat tot ce-am scris până acum. Deci îl semnez cu numele meu real.

De anonimat mi-e dor din ce în ce mai rar, așa cum ți-e dor de copilăria din clasele primare. De copilul cela, un pic naiv, cu mult timp de pierdut, căutând peripeții și încredințat că poate schimba lumea.

Citește în continuare „Cartea „Regina nopții” e o declarație de dragoste…”