Publicat în Copilărie sovietică

Bocete de nuntă

„Cu cât ne apropiam de nuntă, cu atât ograda devenea mai străină. Ograda mea, pe care o știam ca pe propriul buzunar, sărac și plin de tot felul de nimicuri, acum era bogată și plină de lucruri scumpe, împrumutate, curățate, călcate, brodate… Plină de forfotă și vorbe, de oale și de batiste colorate, de măsele de aur și de mâini unsuroase. Nici în târgul de la Soroca nu m-aș fi simțit mai străină ca în ograda copilăriei mele.”

În curând!

26

 

Publicat în Recomandare de carte

Cât trăiește o cicadă?

la_cigale_et_la_fourmi

Nothing in the voice of the cicada intimates how soon it will die.

(Bashô)

– Într-o iarnă, furnicile își uscau grânele înmuiate de ploile reci de toamnă. Trecu pe alături o cicada flămândă și le ceru câteva grâne. Furnicile au întrebat-o: „De ce nu-ți faci și tu provizii ca noi, în timpul verii?” „N-am avut timp, răspunse sincer cicada, toată vara am cântat melodios.” Furnicile i-au râs în nas: „Daca ai cântat vara, nu-ți rămâne decât să dansezi iarna”.  

– Această fabulă arată că în orice lucru, nu trebuie să fim neglijenți, dacă dorim să evităm durerea și pericolul.

– Ai un talent remarcabil de povestitor, îl lăudă Sappho. Dar nu-mi place morala. Știi de ce? Pentru că și eu sunt o cicadă.

– Adevărat, dar, judecând după casa ta, nu ești o cicadă care ar trebui să-și facă griji pentru iarnă.

– Spune-mi, Esop, cunoști bine viața cicadelor?

– Ca toată lumea.

– Nu toată lumea știe cum se nasc și mor cicadele.

– Dacă știi tu mai bine, povestește.

– Mai întâi are loc fecundarea și depunerea ouălor. Din ouă se nasc larvele care se împrăștie și se ascund cât mai profund posibil în pământ. Uneori, ajung până la doisprezece metri adâncime, rămânând doisprezece ani sub pământ.

– Doisprezece ani?! exclamă Esop. Adică trei olimpiade! Și, apoi?

Citește în continuare „Cât trăiește o cicadă?”

Publicat în Despre mine, Regina nopții

Interviu: „Dacă dorești să nu fii un autor banal, caută să te inspiri din bibliotecă, nu din internet.”

IMG_7176– În anul 2014 vi s-a împlinit dorința de a publica o carte – „Regina nopții”. Cum a început acest an în calitate de scriitoare? Savurez ecourile primei cărți publicate. Culeg ceea ce am semănat, de fapt. Judecând după reacția majoritară a cititorului, romanul „Regina nopții” e o poveste care reușește să deconecteze de la rutină și poate că tocmai de asta e căutată. Cel puțin, la două luni de la lansare. Să vedem cât se va menține interesul față de carte, or valoarea unei cărți se măsoară prin timp. – Unii scriu de mici, alții moștenesc de la părinți această artă. În cazul Dvs. de unde a venit imboldul de a intra în lumea scrisului? Nu-aș putea spune că am moștenit pasiunea pentru scris. Tata și mama n-au scris texte literare. Buneii mei nu au știut nici a citi, nici a scrie. Eu am început a scrie datorită internetului care intrase furtunos în viața mea după 30 de ani. Obișnuiam să citesc bloguri rușesti până când într-o zi mi-am zis să încerc și eu să încheg niște gânduri. Primele texte au fost scrise în rusă. Am avut reacții surprinzător de încântate de la cititorii ocazionali și anonimi ca și mine. M-au încurajat. Am continuat. Dar în română. Am scris pe un blog anonim care după vreun an devenise cel mai bun din blogosfera moldovenească (câștigase Blogovăț 2008). Cu timpul am trecut de la simple notițe la texte literare: schițe, nouvele, povești, povestiri. Practic mi-au trebuit vreo 7 ani în care am scris 3 cărți virtuale ca să mă las, în sfârșit, convinsă de cititorii mei fideli (oameni străini, deci obiectivi) să public și un roman pe hârtie. Eu greu mă las convinsă, pentru că țin mult la calitate. Or, calitatea necesită timp. Mai ales, în literatură. În general, nu cred în literatura care se scrie în două sau trei luni. Continuare pe site-ul zugo.md