Publicat în Fotografii

Grasse, oraşul cu istorie parfumată

Se trezeşte fata mea într-o dimineaţă senină, săptămâna trecută, şi oftează de plăcere. „Mamă, zice cu glăscioru-i cristalin de 6 ani ş 6 luni, numai priveşte pe fereastră ! Ce zi minunată…” (eram la o vilă, inundaţi până peste cap în verdeaţă şi arome edenice)

„Maică precistă !” mă înduioşez eu din creştet până la tălpi. „Ce copil sensibil am ! Câtă atenţie, cât freamăt  în faţa naturii ! Hotârât, de la tat-su i se trage. Numai el, umbla de mic cu salvatul broaştelor ţestoase în perioada fertilităţii şi după”.

Toate astea le-am gândit repejor, înainte să aud partea a doua a frazei.

–  … numai bună de prins insecte ! termină fata gândul şi o zbugheşte pe scări afară. Aud  în descreştere. « Mă duc să caut lupa şi instrumentele. Pornesc la vânătoare ! »

– Apucăturile sadice … hmmm, fără a ne ascunde după deget, de la mine le-a luat.

Ca să vedeţi că nu ne limităm la insecte, poftim o poză cu performanţele noastre vânătoreşti. Pe cei de la Greenpeace mă grăbesc să-i asigur că şopârla a fost returnată naturii. Vie, nevătămată, dar… mă rog, totuşi cu nişte sechele psihologice (secundare). După câteva ore de captivitate a înhăţat sindromul Stockholm. Nu vroia să ne lepede benevol şi să-şi caute de treabă. Am scos-o cu de-a sila din cuşcă şi sub bocetul lui fiic-mea. S-a lăsat gâdilită sub barbă o vreme şi mai aştepta ceva. Habar n-am ce. Probabil scuze.

Dar să închidem paranteza asta delicioasă şi să trecem la subiectul promis în titlu.

„Le venin et le parfum sont toujours dans de petits flacons. ” (Luis Sepulveda)

Îmi place să duc o viaţă frumoasă. Nu cu orice preţ, dar rar las să treacă pe lângă mine vreo ocazie trandafirie. Dacă m-ar fi întrebat cineva, acum o săptămână : „Lilia, ce oraş preferi să vizitezi, Grasse sau New York ?” (unde n-am fost  şi nu mă trag deloc ca juma de planetă) eu aş răspunde şi în vis : „Grasse, se înţelege”. „Ce să faci acolo, femeie ? Ia să văd cum se extrage sufletul din cele mai aromate flori din lume”.

Am apucături sadice, am mai spus, dar arătaţi-mi o femeie care refuză un parfum franţuzesc. Că habar n-are cum ajunge licoarea în cutiuţă scumpă de Crăciun sau 8 martie, n-o face mai blajină decât mine. Eu măcar tind să vad şi să înţeleg. Şi mare bucurie pe capul meu a fost să aflu, de exemplu, că…  există flori rebele, ca şi unele femei. Nu toate îşi lasă sufletul (aroma) pentru parfum. Nici cele mai performante metode de extragere nu sunt capabile să le oblige. Dar, să le luăm pe rând.

Citește în continuare „Grasse, oraşul cu istorie parfumată”