Publicat în Amintiri din Grecia

Veșnicia s-a născut sub măslini

Lângă o mâță care alăptează.

Lângă o livadă de mandarini, cu trunchiul văruit.

Lângă un nucar.

Lângă mușcate.

Oriunde sufletul ajunge să se odihnească de măștile lumii.

Regiunea Cambos, insula Chios, Grecia.

^3B660F8FE7BEA3A433427155242AB57CCDFF2F28544F9A7E27^pimgpsh_fullsize_distr

Cambos3

Citește în continuare „Veșnicia s-a născut sub măslini”

Publicat în roman

Nimfele si furculitele

DSC_0407

Mama soacra are multe lucrari brodate in casa. Atat de fascinante si fine, incat m-au inspirat pentru cateva pagini din romanul Sub constelatia Lyrei.

Intr-o zi, am gasit un magazinas de broderii, in portul Chios. Mi-am ales o panza cu nimfe si mi-am zis: „A venit timpul sa-mi incerc dibacia mainilor. De ce n-as broda si eu, macar o lucrare?” Cand i-am aratat mamei soacre nimfele mele, ochiul ei expert a mijit de cateva ori si a zis: „Nu e usoara lucrarea pentru o debutanta, dar am sa te ajut.”

Cat a stat  in martie la mine, toate serile ne-am buchisit amandoua de-asupra lucrarii. Mai mult ea, eu cu cascatul gurii.

Si mi-o inchipui de pe acum atat de frumoasa, atat de vie, atat de fascinanta lucrarea asta… Chiar daca nu e gata. Pana atunci mai este, dar eu de pe acum ii croiesc destinul:

-Maria, o vom pune intr-un cadru si tu vei avea amintire de la mama si bunica. Sa nu-ti treaca cumva prin cap s-o vinzi la iarmaroc.

Citește în continuare „Nimfele si furculitele”

Publicat în Recomandare de carte

Cât trăiește o cicadă?

la_cigale_et_la_fourmi

Nothing in the voice of the cicada intimates how soon it will die.

(Bashô)

– Într-o iarnă, furnicile își uscau grânele înmuiate de ploile reci de toamnă. Trecu pe alături o cicada flămândă și le ceru câteva grâne. Furnicile au întrebat-o: „De ce nu-ți faci și tu provizii ca noi, în timpul verii?” „N-am avut timp, răspunse sincer cicada, toată vara am cântat melodios.” Furnicile i-au râs în nas: „Daca ai cântat vara, nu-ți rămâne decât să dansezi iarna”.  

– Această fabulă arată că în orice lucru, nu trebuie să fim neglijenți, dacă dorim să evităm durerea și pericolul.

– Ai un talent remarcabil de povestitor, îl lăudă Sappho. Dar nu-mi place morala. Știi de ce? Pentru că și eu sunt o cicadă.

– Adevărat, dar, judecând după casa ta, nu ești o cicadă care ar trebui să-și facă griji pentru iarnă.

– Spune-mi, Esop, cunoști bine viața cicadelor?

– Ca toată lumea.

– Nu toată lumea știe cum se nasc și mor cicadele.

– Dacă știi tu mai bine, povestește.

– Mai întâi are loc fecundarea și depunerea ouălor. Din ouă se nasc larvele care se împrăștie și se ascund cât mai profund posibil în pământ. Uneori, ajung până la doisprezece metri adâncime, rămânând doisprezece ani sub pământ.

– Doisprezece ani?! exclamă Esop. Adică trei olimpiade! Și, apoi?

Citește în continuare „Cât trăiește o cicadă?”

Publicat în Amintiri din Grecia

Cu veşnicia în faţă

Omul… este o creatură a mediului său. Privirea sa asupra vieţii va fi colorată de decorul în care trăieşte.

(Robert Louis Stevenson)

Când bunica soţului a văzut prima dată poza mea (prezentată de soţ), a exclamat :

-Dragul mâcăi, păi e leit sor-ta !

Privită dintr-un anumit colţ al ogrăzii, eu într-adevăr seamăn cu cumnată-mea. Dacă nu aveam metrică verde, în care e scris cu cerneala violet pe gri, în chirilică, că-s zamâslită în RSSM, iar cumnată-mea nu era botezată cu alai şi popă grec în Grecia, juram acum că unul dintre părinţii nostri au păcătuit în tinereţe.

Coincidenţa merge mai departe. Avem aceleaşi studii, gusturi, apucături. Numai că, cumnată-mea e versiunea mea îmbunătăţită. Pentru că eu, chiar şi în zilele mele senine, mai mult îs posomorâtă. După care mai sunt şi o fire solitară. Una-două şi repejor te concediez cu : „Ia lasa-mă, nu-mi respira aerul”. Viaţa lângă mine nu-i picnic la iarbă verde. Lângă cumnată-mea, dimpotrivă, îţi vine să te apuci să umfli baloane colorate. Totul în preajma ei respiră a vacanţă, a viaţă, a bucurie.

În a doua seară cu lună plină de august, am rămas amândouă acasă.

-Hai să dregem o masă în verandă, zic eu.

-Şi să privim o comedie veche grecească, continuă ea.

-Cu salată grecească …propun eu.

-Cu vin roşu…adaugă ea.

-Cu pâine cu unt şi sare…

– … Cu citronadă sau portocaladă?

Vântul flutura perdeaua din verandă ca pe-un văl de mireasă, ţârâiecii îşi ieşeau muzical din minţi, luna ne supraveghea din culisele albastre ale infinitului, noi mâncam cu poftă şi râdeam la episoadele cu carismatica actriţă greacă, Rena Vlahopoulou (nu găsesc un analog de măiestrie nici în filmele vechi sovietice).

-Iaca aşa vreu să îmbătrânesc…, oftez între două muşcături de pâine cu unt.

Citește în continuare „Cu veşnicia în faţă”

Publicat în Amintiri din Grecia

Fără mască

2153166_originalSe pare că am intrat în perioada anti-adolescență. Adică, spre deosebire de adolescenți care ar purta și o pereche de chiloți fosforescenți pe cap, barem ca cineva să-i remarce (chiar și în întuneric), eu aleg să ma mișc în lumea asta ca o umbră (chiar și în întuneric). Un lux fără de preț. Pentru cei care înțeleg.

În fiecare zi iau o mască neutră din cui. Cea mai banală, una care nu stârnește o iotă de curiozitate. Interesul oamenilor străini mă obosește. Iar când cineva mă obosește, devin agresivă. Eu nu-i învinuiesc.Uneori mă port și eu excesiv cu omul care mă intriga peste măsură. Chiar dacă se ascunde. Îl detectez prin canalele subconștientului meu. Bine, asta se întâmplă rar de tot. Unu, că n-am timp. Doi, rar cine mă mai intrigă. Trăiesc într-o lume pestriță, într-un caleidoscop de mentalități fistichii și limbi stâlcite. Imaginea colorată se schimbă la fiecare oră a zilei. Un uzor sau o situație care pentru cineva e o ciudățenie sau minunea-minunilor, pentru mine e rutina-rutinelor.

Să vă povestesc cum mă văd unii oameni când îmi cade masca. Pentru că uneori cade. Sunt o muritoare de rând, știți, se întâmplă să dau eroare la principiul « stăpânește-te și vei stăpâni lumea ».

Într-o zi cu cer senin de august îmi zice mama soacră:

-Lilia, hai să ne suim pe acoperișul casei.

Mi-a apărut îndată un flash în minte cu fața soțului și clasica lui glumă : „Când nu sunt lângă tine, nu uita că mama mea e soacra ta. Fii prudentă !”

-Pàme ! îi răspund vioi în greacă. Adică « hai ! ».

Citește în continuare „Fără mască”