Ai scris într-o postare că îți ia 3-4 ore să citești „Bocete de nuntă”. Mie mi-a luat două zile, căci îmi place să rugum orice cuvânt, orice expresie. Cât ți-a luat s-o scrii?
„Bocete de nuntă” e cea mai subțire carte din cele trei publicate până acum și, după prima apreciere vizuală, cred că mulți vor spune: ei, o citesc repejor. Faptul ca ți-a luat două zile e un semn bun pentru mine. Îndrăznesc să cred că timpul de reculegere între povestioare se datorează efectului narațiunii. Dar multe depind de cititor.
În ianuarie încă lucram la jurnalul grecesc și era o lucrare aproape bună de trimis la editură, dar… m-am trezit într-o dimineață convinsă că trebuie s-o pun pe pauză. Avea formă, avea culoare și chiar miros. Dar nu era coaptă. Aducea mai mult a fruct de seră.
Tot în acest răstimp au început să mă bântuie morții din copilăria mea nistreană. Pare straniu ce spun acum, dar eu rămân într-o legătură intimă cu ei, așa cum poți fi numai cu oamenii lângă care ai dormit, mâncat, plimbat și ai vegheat la sicriul lor o noapte. Am scris toată luna februarie. Excepție face povestirea „Bocete de nuntă”, începută acum un an și „Prima noapte” începută, acum doi ani. Prima lucrare a cunoscut nouă variante până la cea finală. Nu e vorba de redactare, dar anume de nouă haine artistice, cu stil diferit, intrigă diferită și deznodământ diferit. A doua se numea „O noapte de mai pe malul Nistrului”, care avea deja vreo 30 de pagini, pe care le-am redus și rescris până s-a născut „Prima noapte”.
Mai mult citiți AICI
