La varsta pubertatii mi-am ratat rolul vietii.
Eram la un pas de a o incarna pe Zoya Kosmodemianskaya, in parada eroilor, desfasurata cu mare fast, in luna mai, luna victoriei, pe o strada lunga din Chisinau.
Scolile organizau o festivitate in cinstea partizanilor si eroilor care au pierit in cel de-al doilea razboi mondial. Elevii, cei mai buni, incercau pielea martirilor. Zeci de masini mari, decapotabile, se miscau incet in cortegiu, fiecare reprezentand cate o scena din viata partizanilor sovietici. Dupa scenariu, Zoya trebuia sa stea desculta, in camasa alba zdrentuita, cu capul trist, dar demn, in fata unui streang ce balansa langa spanzuratoarea infipta in ceafa cabinei.
Aproape trecusem castingul, cu doi asi in maneca: eminenta si nascuta pe 13 septembrie, ca si Zoya Kosmodemianskaya. Donc, je suis Zoya!
Ghinion cu o zi inainte. Organizatoarea m-a inlaturat de la spanzuratoare, cu argumentul penibil ca Zoia n-avea par lung, ca al meu. Urgent au gasit o alta candidata, cu par scurt, baietesc. Nici eminenta, nici nascuta pe 13.
Citește în continuare „Parada martirilor”