Publicat în Uncategorized

Dragostea ta e o creveta

7965

Eu traiesc intr-un imobil plin de celibatari cu animale. De toate varstele. Si celibatarii, si animalele. In fiecare seara, fiecare isi aprinde veioza (sau lumanarelele parfumate), langa animala multpretuita.

Ne impacam bine, ptiu de trei ori, desi uneori simt pe mine priviri condescendente. Priviri din cele pe care le arunca femeile de afaceri peste femeile casnice, care nu fac nicio branza toata ziua acasa si nu stiu sa deosebeasca un android de iOS.

Deci, ei celibatari, eu maritata (in minoritate absolut rusinoasa).

Deci, ei cu animale, eu cu barbat.

Deci, ei fara copii, eu cu.

Deci, ei cu pisici, eu cu guzgan.

Mai repet o data. Ne impacam bine, ne sfatuim, ne salutam, ne aducem flori, impartim placinte scoase din cuptor, zambete calde. Viata e frumoasa in mahalaua noastra pestrita, paroasa si imbelsugata de pisici, caini si guzgani.

Totul curge armonios pana ajungem la vreo replica, rostita vajnic si superior, de parca ar contine toata intelepciunea de pe fata si fundul pamantului, gen :

-Stiti, eu prefer de o mie de ori sa traiesc cu o animala sub un acoperis, decat cu un om !

Ei nu ma innebuniti ! Zau ?!

Chiar sa te iei in serios in halul asta ? De parca cineva te pune sa te cuplezi cu primul om nimerit in cale! De parca cineva iti da doar 24 de ore pentru a alege omul langa care ai vrea sa te trezesti dimineata !  

Mai, nu stiu… parol. Eu is casnica, gandesc prea ingust !

***

Rodeam azi o aripa intr-un Quick, iar peste cartofii mei prajiti curgea lin prin difuzoare  „Have you ever really loved a woman?” de Adams. La refren, n-am mai rabdat si i-am spus: „Shut up, way! Nu mai ai azi pentru cine canta asa parole”.

Saptamana trecuta, am intrat cu fetele mele (a mea si niste colege de scoala de-a lui fic-mea) intr-un magazin pentru animale. In timp ce ele se zbenguiau dupa pasarele si iepurasi, eu m-am pomenit incremenita, in fata unui acvariu cu creveti.

Pentru ca acvariul era chiar langa tejghea, iar eu teapana bocna, vanzatoarea m-a remarcat repejor si ma intreba cu voce prudenta :

-Pot sa va ajut cu ceva ?

-Desigur, ii raspund ca o somnambula, sub socul revelatiei. Ma intreb cine cumpara creveti…

-Oamenii, se balbai femeia.

-Femei sau barbati ? o iau repezit, ca sa am un raspuns sincer.

-Barbatii si copiii.

„Bingo!”, am exclamat in minte. Ceea ce trebuia de demonstrat.

***

Data viitoare, cand oi mai ajunge sa discut cu vreun celibatar indragostit de animale, mai mult decat de oameni, l-oi bate usurel pe umar si i-oi sopti languros :

-Mai baiete, eu am o varianta ideala pentru tine. Lasa tu… pisicile, cainii, guzganii, iepurii flocosi… Cumpara-ti o creveta ! Cere putina mancare, e muta, nu te aude, nu te vede, nu-ti raspunde, nu striga, nu face isterii. Si, cel mai important, e fara creier!

Cand ai sa te saturi de ea, o apuci de o mustata si o arunci in clozet.

Pentru ca, nu-i asa, tu nu esti dator NIMANUI cu NIMIC.

Iar la batranete, ai sa poti spune cu inima impacata : „Stiti… si eu am iubit nebuneste in viata mea. O creveta nemaipomenita.”   

Publicat în Uncategorized

INTERVIU cu Nina Crulicovschi: „Nina, tu râzi, dar ochii tăi plâng. De ce oare ?”

nina-crulicovschiÎntr-o seară de iulie, după ce încheiasem interviul de mai jos, căutam în parcul Valea Trandafirilor, plin de manele și miros de carne arsă, pe cineva, care să-mi facă o poză lângă cea mai puternică voce din Basarabia.

-Fiți amabil, domnule… Ați putea să ne faceți o poză ?

-D-ap’ cât acolo ? ne răspunde un june rotofei, mutând țigara dintr-o mână în alta.

-Lilia, îmi șoptește Nina Crulicovschi, uite tu mi-ai spus că tinerii nu m-au uitat. Hai să testăm.

-Dragă, se adresează blând Doamna către june, cunoașteți vreun cântec de Nina Crulicoschi ?

-Nu ! Da ce ?

-Stai, nu te grăbi, sar eu. Gândește-te bine.

Și atunci, brusc, în aerul călduț al serii se dezlănțui solemn, că o rugăciune, vocea inconfundabilă a Ninei Crulicovschi :

« Ba-să-ra-bie străveche,

Care n-ai sub cer pereche…

Ba-să-ra-bi-eeeee »

Pentru o clipă, avui impresia că dispăruse toată mizeria din parc. A rămas numai cântecul, Nina Crulicovschi, eu și nucul tânăr sub care am făcut câteva poze.

-Nu! Nu știu eu cântecul ista! râde junele trăgând din țigară.

Îmi veni să-i șterg zâmbetul cu o palmă, dar m-am luat în mâini și i-am zâmbit silit :

-Ascultă încoace !

Trag aer în plămâni, simt că izbucnesc în plâns, dar cânt :

“Ninge, ninge, fulguiește,

Urmele demult s-au șters,

Ninge, ninge, viscolește,

Singură în univers…”

-Ne-a! Nici pe ista nu-l știu.

***

Asfințitul se oglindea rumen în cupolele de la Ciuflea. Dna Crulicovschi începe să-mi povestească cum ajunse să interpreteze piesa « Cu numele tău ». Într-un moment începe să-l fredoneze, dar eu am încremenit. Cineva spunea că unele voci nu îmbătrânesc niciodată. O voce divină, probabil, rămâne în veșnicie, ca și dangătul sfânt al clopotelor mănăstirești.

***

INTERVIU

Citește în continuare „INTERVIU cu Nina Crulicovschi: „Nina, tu râzi, dar ochii tăi plâng. De ce oare ?””