Publicat în Recomandare de film

Țineți-vă pălăriile, domnilor !

melina-Unde ați învățat atâtea limbi ?

-În pat !

(„Niciodată duminica”, 1960)

***

Filmul  « Niciodată Duminica »  (1960) durează 1 oră și 32 minute. Mie mi-a luat vreo 3 ore ca să-l privesc.

De la primul până la ultimul cadru eu am vrut să cercetez TOTUL, dar, mai ales,  profilul personajului principal, jucat de Melina Mercouri, o femeie, considerată de mult o legendă în Grecia. O legendă care în filmul acesta a jucat rolul unei  curve « cu inimă de aur » dintr-un port grecesc. Și iată așa, de vreo câteva săptămâni, încă mă mai aflu sub farmecul unui personaj feminin care m-a făcut să pun pauză după fiecare gest, replică, apariție, privire, cântec, dans sau haină. După ce vezi cât de elegant se îmbracă o curvă în filmul ăsta, expresia « a se îmbrăca ca o curvă » poate fi considerat un compliment.

Câteva cadre din film m-au dus cu gândul la Hitchcock. Nu puteam să înțeleg de ce îmi aduce aminte de tehnici cunoscute. Vrika ! Regizorul filmului a fost asistentul lui Hitchcock. Totul se explică. Dacă lucrezi cu un profesionist n-ai cum să nu te molipsești de la el. Numai dacă ești o mediocritate. Dar Jules Dassin nu e. A făcut un film excelent.

Despre profesioniști. Când o persoană e profesionistă în meseria ei, apoi ți-e dragă s-o privești din toate părțile. Chiar dacă e prostituată. Ilya e o prostituată care cucerește fără strategii, fără tehnici speciale. Ea inspiră și seduce prin pofta ei de viață. Un soi aparte de poftă pe care numai în Grecia o poți întâlni.

Melina Mercouri are 40 de ani când joacă rolul Ilyei și asta explică sursa farmecului ei. O femeie poate fi atât de savuroasă, senzuală, suculentă și delicioasă într-un cadru, numai dacă are un capital experiență de feminitate trăită în toată gama de emoții, de la cele mai parșive la cele mai înălțătoare. E cea mai frumoasă curvă de 40 de ani pe care am văzut-o într-un film.

Cântecul « Ta pedia tou Pirea », interpretat de Ilya în film, a luat Oscarul în 1961.

Puteți viziona filmul pe linkul de mai jos (în rusă).

Publicat în Recomandare de film

Despre ipocrizia strategică între femei

 

Annex - Davis, Bette (All About Eve)_03

 

Cred că orice femeie care a văzut filmul « Totul despre Eva » s-a oprit să reflecteze asupra scenei pe care a trăit-o cel mai intens în viaţă. Una se opreşte la cadrele somptuoase cu rochii, flori şi decor, alta la scenele de gelozie, a treia la monologul lui Margo din maşină (tipic crizei de 40 de ani), a patra la diferenţa de vârstă între femei şi bărbaţi, a cincea la ipocrizie etc. Eu sunt a cincea. Filmul are atâtea straturi şi substraturi, genial expuse, încât scenaristul m-a făcut să mă gândesc la nuvela lui Tolstoi « Sonata lui Kreutzer ». Aşa cum el descrie acolo (superbissim !) gelozia, pas cu pas, gând cu gând, aşa şi filmul « Totul despre Eva » construieşte etapele unei strategii feminine ipocrite. Totul în nuanţe şi note atât de mici, ca pixelii într-o fotografie. Puţini le simt dacă n-au avut de a face în viaţă cu ipocrizie feminină, curată că cristalul. Te farmecă şi te dezgustă în acelaşi timp.

Margo e un personaj cu care m-am identificat cel mai bine. I-am simţit şi trăit gândurile şi indignarea cu toţi porii. Nu pentru că are statut de vedetă, ci pentru că e o femeie care reacţionează la fel că mine la ipocrizie. Mult mai devreme decât toată lumea. În general, sunt o femeie calmă, blanda şi chiar nepermis de indiferentă faţă de o anumită categorie de femei, dar… reacţionez îndată ce adulmec prima notă falsă. Reacția merge în screscendo chiar dacă nu am încă niciun argument şi nu pot formula niciun reproş adecvat (ca în cazul lui Margo) faţă de persoana pe care o suspectez (o persoană blândă, pâinica lui Dumnezeu şi care îi farmecă pe toţi cu aerul de mucenică). Şi când omul nu poate explica, dar simte, începe să devină nervos şi insuportabil. Mai ales, când şi ceilalţi îi pun presiune pe cap: « Cum poţi să fii atât de insensibilă şi răutăcioasă la atâta bunătate, servitudine, respect. Ie-te-n mâini ! Uite cum te admira, te copie, îţi înregistrează fiecare cuvânt ». Şi atunci oamenii au parte de prima mea ieşire isterică, absolut identică cu a lui Margo. Numai că fără lacrimi şi fum de ţigară, dar cu un « ia mai duceţi-vă în mamele voastre de tâmpiţi ce sunteţi ».

Asta nu e o reacţie care rupe ovaţii, dar îmi salvează timp. Foarte mult timp. Cât ceilalţi îşi dădăcesc mucenica blajină, eu realizez alte lucruri în viaţă, cu oameni care merită atenţie. Şi nu deseori s-a întâmplat ca peste ani să mă întâlnesc cu oameni cu care m-am hârâit care să-mi spună, ca printre altele, că « mucenica » şi-a dat în sfârşit arama pe faţă. Cum i-ai simţit şmecheria din prima?

Pentru că sunt femeie ! Uneori, un pic mai diferită ca altele. Vorbesc puţin, observ lung. Pe urmă, în tinereţe vroiam să fiu actriţa şi, să mă iertați pentru sinceritate spontană, mi-am ascuţit măiestria pe unii oameni. Ipocriţi ca mine. Practic, am făcut un schimb de ipocrizii drăguţe și rafinate. Atunci încă nu realizam ce experiență prețioasă trăiam.

Acum evoluez în alt mediu. Sunt doar ceea ce sunt şi rareori când las pe cineva să-mi joace un spectacol sub nas. Am şi mai puţin timp de pierdut ca la prima tinereţe…

Publicat în Recomandare de film

Iubirea ca o rapsodie

Am umblat toata saptamana cu unghii albastru turcoaz. Stau asa si ma uit la ele: mai, parca-i fleac, dar tot iti trebuieste ceva curaj sau nebunie sa umbli asa prin oras cand faci de doua ori varsta de adolescent. Pe urma, ai o senzatie de ticneala delicioasa, desi temporara (o sa ma inteleaga doar femeile care au purtat unghii rosii sau french toata viata lor). M-am gandit la asta mult mancand rasarita, toate unghiile fiind implicate in proces.

M-am gandit la asta si in metrou cand am scos bani din buzunar, in premiera absoluta, pentru niste muzicienii ambulanti romani. Pentru contrabas am contribuit. El m-a apucat de suflet.

M-am gandit la unghii si cand priveam filmul « Rhapsody » cu Elizabeth Taylor. Sa privesti asa un clasic cu unghii albastre e aproape de mauvais ton. Dar eu sunt o perversa sarmanta asa ca am savurat. Bine, sa nu dramatisam, sa va povestesc cate ceva despre film.

Am pus titlul Iubirea ca o rapsodie ca da frumos, pentru ca daca e ca sa fiu sincera, n-am inteles de ce filmul poarta titlul „Rhapsody”. Un student de la conservator poate o sa rada copios de mine, dar eu, recunosc, ca ma pricep in muzica clasica ca delfinul in portocale. Cand nici google-ul nu stie sa ma lamureasca deslusit il strig indata pe sotul meu.

-Auzi ?! Rapsodie e cantec ?!!!

-Nu, striga inapoi. E un fragment. Un fel de capitol recitat din opere vechi, asa ca in Iliada si Odiseea lui Homer.

-Nu inteleg, bolborosesc iritata sub nas. Dar il cred. E firesc sa crezi un om nascut pe aceeasi insula cu Homer.

Filmul are 60 de ani (nascut intr-un an cu mama) asa ca eu nu-mi iau curajul sa-l recomand in stanga si in dreapta, mai ales, generatiei nascute in epoca televiziunii si internetului. E o lumea aparte, un univers cu personaje care evolueaza intr-un mediu cu totul diferit de cel pe care il traim azi. Unicul lucru care ramane neschimbat e … iubirea. Personaje ca Louise Durant (Elizabeth Taylor) puteti intalni usor si azi, unde vreti, cert, imbracate diferit, coafate diferit, in fata TV sau ecranelor digitale, dar cu aceleasi ganduri si sentimente, acelasi fel de a iubi.

Cand un barbat are talent, el nu-l sacrifica de dragul iubirii. Femeile intotdeauna pun dragostea mai presus ca orice talent. Mai presus ca viata, uneori. « Poate ca unicul meu talent este cel de a iubi. » (Rhapsody)

Citește în continuare „Iubirea ca o rapsodie”

Publicat în Recomandare de film

Nu există două iubiri la fel

E curios și tulburător să urmăreşti filme sau să citeşti cărţi cu aceeaşi tematică pe care o descrii în cartea ta. De fapt, mai întâi m-am bătut cu capul de tastatură de ciudă şi am exclamat : „Lilia, ai întârziat ! Cartea ta e scrisă şi deja filmată. Poţi deam să-ţi bagi ideile şi personajele într-un loc! ”

Pe la jumătate de film am prins la curaj. Am apăsat pe pause şi am scos o sticlă de monbazillac din frigider. Am pus paharul asudat pe buric şi am apăsat iar pe play.

Mda, uneori e descurajant să realizezi că s-au găsit alţii înaintea ta să descopere ceea despre ce scrii tu şi te credeai megainspirată. Pe de altă parte, încerci să găseşti partea bună din partea rea. Te bucuri că subiectul e actual şi poate rămâne actual încă mulţi ani înainte. Pentru o carte e important ca subiectul să nu se demodeze într-un an sau doi. Lumea nu se schimbă uşor, yupiii ! Pe urmă, cel mai important coz din mânecă: nicio poveste de iubire nu seamănă leit una cu alta. Al doilea as din manșetă: iubirile internaționale e specialitatea mea. Un autor scrie mai bine despre ceea ce a trăit, respirat, digerat.

Filmul „Sub soarele Toscanei” e o poveste de (spre) iubire care o să va formeze un déjà vu când, dacă poate a da Dumnezeu, veţi ajunge să citiţi istoria de dragoste la care lucrez acum.

Vizionare plăcută!

***

« -Sunteţi o scriitoare bună ?

-Am fost cândva. »

***

« Am moştenit 10 000 de sticle goale, o bobiţă de poamă, o … »

***

« Frica te face prost »

***

« -Doamnă, vă rog, nu fiţi atât de tristă. Dacă continuaţi în halul ăsta, mă văd nevoit să fac dragoste cu dvs, şi eu niciodată nu mi-am înşelat soţia. »

***

Citește în continuare „Nu există două iubiri la fel”