Jurnalul Soacrei Mici

 

Saptamana trecuta am scos de sub zavor textele de pe blogul Jurnalul Soacrei Mici.

Texte care au fost scrise acum 3-4-5 ani.

Prima revelatie, dupa ce am suflat colbul de pe ele (si inca departe nu peste toate), a fost ca multe din ele nu si-au pierdut din actualitate.

A doua revelatie: uitasem ca am avut atat de mult timp ca sa discut cu oameni (necunoscuti si deseori nu cu cele mai bune intentii). Fara a ma lauda, o sa gasiti azi putine bloguri in care textele contin sute de comentarii. Si autorul intr-adevar discuta, se investeste, fara a fi remunerat. Numai naivii si prostii isi mai cheltuie timpul cu oamenii anonimi. Azi o sa gasiti articole cu sute si mii de like-uri, dar oamenii nu mai discuta. Nu vor. N-au timp. N-au cu cine.

A treia revelatie: imi place sa ma simt naiva si proasta. Daca placerea e de partea mea. E o perversitate dulce in chestia asta: sa investesti timp nebun in ceea ce-ti place.

Toate textele de pe blog le gasiti facand click pe butonul rosu din stanga pe care scrie „Jurnalul Soacrei Mici”.

Am selectat pentru azi cateva texte specifice (de unde poza sugestiva la postare) cu link-uri, texte pe care mi le cereau fetele in privat sau in discutii.

Regasire placuta ! 🙂

Cum sa-l scoti din minti

 

Doua prioritati majore imi mistuie trupul in primavara asta mustoasa: avioanele si sexul.

Cu cat ziua se anunta mai senina, cu atat injur mai galagios planul Wathelet. De doua luni ma trezesc fara alarma, pentru ca efectiv nu mai am nevoie de ea. Ma scoala din pat (inclusiv sambata si duminica) primul avion care decoleaza de la aeroportul national Zaventem, incepand cu 06:04. Avionul trece chiar peste casa mea cu o hodorogeala extrema. Au fost schimbate coridoarele aeriene, cu doamneleajuta a unul idiot care se numeste Wathelet. Zici ca stam chiar in buricul aerogarii, desi suntem destul de departe de ea.

Probabil ca pilotii si pasagerii sughita din cauza mea, ori de cate ori survoleaza o casa cu un mesteacan in fata, doi motani in iarba si o tufa de liliac inflorit. Pentru ca la fiecare 5 min blestem amarnic galagia motoarelor. Daca vedeti la breaking news un avion cazut peste mesteacanul meu, sa stiti ca o parte de vina o port eu. Cand ma enervez, pierd pedalele. Eman unde distructive. Wathelet, iti mai dau o sansa.Tampitule !

Asta-i tot despre avioane. Pana maine la 6:04.

V-am mai spus si data trecuta ca mi-i plin capul de scene erotice. Ca sa le mai rafinez, zic, da mai sa ma documentez un pic la capitolul tehnica. Fac un search pe youtube, dau peste un ciclu de master class sex oral, emisiune pentru femei. Instructoarea: o Chirita cu palarie dantelata, bucle galbene ca spicul dat in parg si buze rosii ca visinata. Ma scarpin la ceafa : « Lilia, nu-i serios ». Lilia nu ma asculta si apasa pe play. Asa de gustos povestea Chirita cu banana in mana, ca nu-mi puteam lua ochii : nici de la banana, nici de la buzele visinii. M-am simtit oleaca ca o eleva de clasele primare. Ei si ce daca stiu sa citesc ? Uneori iti face placere sa rasfoiesti abecedarul. Mai gasesti o imagine, o litera, un cuvantel. Te apuca amintirile, una alta. Asa ca eu ascultam cum trebuie de manuit banana, apreciind aerul ascultator si concentrat al elevelor. Intr-un moment ma cheama sotul. Ii strig : „Lasa-ma in pace, eu aici is ocupata tare. Observ tehnici sexuale”. Aud un pufait. Reactie normala. Ultima data  cand i-am spus sa ma lase in pace pentru ca citesc « 208 variante noi de a scoate din minti un barbat… de placere!» m-a gasit peste o ora cu cartea pe piept, fasaind pe-o nara. Adormisem la varianta 7 (daca nu gresesc).

Conversatie cu o femeie proasta

Circula intens zilele trecute pe facebook un text « Conversatie cu o femeie inteligenta ». Desi e vechi de 3 ani, autorul caruia nu e cunoscut, a starnit un val proaspat de interes. Printre femei, desigur.

De ce m-am luat de el ?

Mai, eu demult nu ma mai bag sa discut texte « à la Mihaela Radulescu », scris pentru turme de oite sentimentale care se plimba desculta pe nourasi rozalbi, cu o cununa de fluturi si randunici in cap. Dumnezeu cu dansele ! Am alte prioritati in viata. Pe urma, nu eu sunt cea care va schimba lumea femeilor. O lume, care dupa umila mea parere, se duce de-a pluta.

Uneori totusi imi vine foarte greu sa inchid ochii la prostirea si manipularea femeilor de alte femei.

Eu nu vreau sa schimb pareri, visez doar uneori ca femeile sa inceapa sa gandeasca. Inainte de a pune like la toate cacaturile cu poze frumoase. Inclusiv la textul meu. Aveti grija ce texte raspanditi. Va tradati prostia si contribuiti la formarea mentalitatii viitoarei generatii de femei: ingamfate, puternice, independente si singure. Vedeti ca n-am spus inteligente?

Cand texte ca « Conversatie cu o femeie inteligenta »  impanzesc internetul (cu zeci de mii de like-uri) eu ma ingrozesc. Poate o sa va para exagerat ceea ce spun, dar nu vreau sa nuantez ceea ce mie imi pare o tragedie cu efect intarziat. Femeile moderne au o capacitate atomica de a se autodistruge. Au luat-o aiurea prin papusoi si se mandresc cu asta. Unele au ajuns sa culeaga roada (putreda), dar tot inca nu constientizeaza ca ele au contribuit la asta.

Mie nu-mi plac extremele. Pentru ca ambele sunt rupte de realitate. Eu insa am sa ma folosesc totusi de una ca sa va demonstrez cat de ridicol pari cand sari dintr-o barca in alta. Imi asum tupeul chiar din titlu, ca si autorul necunoscut.

Crai de ghindă

„Un om care scrie despre oameni ar trebui să ştie să comunice cu oameni de tot soiul. De la prim-ministru până la prim băutor din sat ”. Asta e teoria pe care o port de câţiva ani în rucsac.

Şi iată că bate ceasul să-mi trăiesc teoria pe viu la Bucureşti, ora 6:15, într-o cafenea de mâna a şaisprezecea, din Gara de Nord, unde mă trezesc (literal) cu un crai de dobă în faţă care îmi întinde braţul puternic, muşchios şi palma cu unghii negre :

-Bună dimineaţa, domnişoară! Mă cheamă Aurel…. ăăăăm, Aureliu.Dar pe dvs?

Casc ochii. Un bărbat cu ochi roşiori şi păr blond nespălat, aşteaptă zâmbind afumat.

„Iată, Lilia, un personaj din gară. Din viaţa reală. Viu, colorat, autentic. Mai ţine teoria ta?” Volens-nolens, aghiasmus Lilia bibet. Craiul vede că mă codesc și îi dă bătaie cu argumentul:

-Ca să vă zic drept, nu vreau să stau cu ţiganii ceia, îmi arată cu degetul în colţul cafenelei. Prefer compania dvs.

-Lilia mă numesc, îi răspund adormită şi îmi aşez palma în palma lui.

Râde bucuros de apropiere. Trage cu gest gospodăresc un scaun spre mine:

-De unde veniţi?

-De la Chişinău.

Brusc i se aprind ochii (albaştri).

-Ooooou, minunat. Se foieşte. Mă scuzaţi… cam miroase a băutură de la mine. Ştiţi, se mai întâmplă.

-Se întâmplă, zic blând. Eu tot iaca… încă nu m-am spălat pe dinţi.

Mă priveşte lung. Eu mă uit la ceas şi debitez intrând în poveste:

-Mi-i spăl la 6:32. Fix !

Mirele isteric

(o poveste care putea fi de iubire)

Cum i s-a aprins în cap ideea cu însurătoarea, singur nu ştie. Nu era nici primăvară, să zici că l-a tulburat un mugur întredeschis sugestiv, nici vară, să zici că l-a hipnotizat luna (prea) plină.

Era toamnă de-a binelea, luna octombrie cu vânt rece şi o duminică în care lumea, culmea, mergea la miting. S-a gândit brusc să se aerisească şi el, repezindu-se spre antreu. Îşi înhăţă vestonul din cui şi auzi un poc suspect la podele. Îi sări un bumb. Şi nu oricum, dar mai întâi la sol, apoi acurat peste borta de pe colţunul negru din dreptul degetului mare de la piciorul stâng.

Îngândurat, Dl Papărău, profesor de limbă şi literatură romană la un liceu din capitală, a înţeles momentan că … s-a copt. Da, în sfârşit s-a copt, la ai săi 35 de ani, pentru însurătoare. O idee care nu trebuia nicidecum amânată.

Demult avea în capul său, doldora de infinitive şi gerunzii, imaginea unei femei drăgălaşe care se prenumea Viorela. Deja prenumele îl găsea straşnic de original. El,  specialist al limbii, nu putea să nu aprecieze fonetica senzuală a unui prenume feminin care îl transporta … Dar să nu ne abatem de la ideea care nu trebuia amânată. Aşadar, Viorela, era candidata numărul unu. Tinerică, rotunjoară, cu faţa veselă şi proaspătă, îl saluta respectuos ori de câte ori Dl Papărău zăbovea pe lângă cabinetul de chimie, în care mireasa era laborantă, mereu şi graţios învălătucită într-un hălăţel alb imaculat, cu un lejer parfum de… viorele, evident. „Oooh, primăvară, nu femeie!” îşi zise dl Papărău şi ieşi precipitat din casă.