Publicat în Copilărie sovietică

Lapte

Eu cu Olejka trăiam în același cămin, aveam aceeași vârstă și o mamă care alăptează. Mai aveam o zăbavă comună: să urmărim procesul de alăptare. Ba la una. Ba la alta.
Mama mea era tinerică și sfioasă. Sfânta Marie de pe icoană, nu mai puțin. Toți știu că alăptează, dar cine a văzut-o? O pândeam, împreună cu Olejka, ca să nimerim exact… Ne ajuta, ce-i drept, și sora-mea cu oaaa-oaaaaul ei strident și ultimativ. Așa că noi, după semnalul ei, repejor ne strecuram în casa și ne așezam drept în fața mamei.
-Da ce… astăiana… murmura jenată mama, poate vă duceți la joacă?
-Nu, o amenințam eu. Noi vrem să vedem cum sor-mea mănâncă.
Spectacolul era demn de un film cu regizor care a studiat atent biografia lui Dostoievski. Când eroul se zbate în agonie și când, pentru ultima oară, îi revin în mintea răcită cu fiecare minut, cele mai sfinte clipe din copilărie: o dimineață de mai, o fereastră deschisă, o perdea în adiere, o cameră ce miroase a lapte matern…
Pe scurt, v-am descris agonia mea.
Camera în care mama o alăpta pe sor-mea (cel mai durduliu copil de pe scară, de mai mare dragul, ptiu de trei ori, plesnind de sănătate) era inundată de un soare sănătos și un aer proaspăt cu adieri de lapte. Pentru că mama era curățică, răbdătoare, cu lapte gras și abundent, ne pomeneam cu rând la ușă. Veneau prunci flămânzi de prin toată mahalaua și atunci auzeam:
-Hai te rog, Marie…
Mama nu refuza niciun prunc, fapt cu care mă irita cumplit. Eu apăram, la urma urmei, interesele sor-mii. Laptele era al nostru! De ce trebuia să-l dăm, în stânga și în dreapta? Ce e cu generozitatea asta nelalocul ei? Eu atunci nu știam că laptele matern, ca și dragostea, se înmulțește când îl împarți. Așa că mama puțin știa din gândurile rele, cuibărite în căpșorul meu cârlionțat și neliniștit. Până azi mă întreb: oare pe unde-s surorile și frații de lapte ai surorii mele. Adică, și ai mei.

Apoi, Olejka mă lua de mână:
-Hai amu la mama mea.
Mama lui Olejka era relaxată și dezinhibată cum numai o mamă de băieți poate fi. Mereu tolănită pe pat, cu pulpele eliberate de bumbii halatului în floricele și cu pruncul alături, fosăind dulce sub brațul matern. Totuși simțea de fiecare dată când intram, ridica o pleoapă și mârâia ca o motană deranjată:
-Mmmmînchideți mmmușa, că mmmmbate curentul.
Și noi o închideam cu grijă, după care ne așezam să vedem cum suge fratele mai mic a lui Olejka.
Odată, pe când savuram procesul, auzim din coridor:
TPRRRRRRRRRRIUUUUUHAAAAA!
Tprrrrrrraaaaaaaiuhuiiiiiiiii!!!
Fratele lui Olejka scăpă țâța din gură. Mama lui Olejka ridică amândouă pleoapele.
Ușa se deschide. Intră chitara, urmată de brațele lui tata lui Olejka:
Dragă Oteeeeeeie,
Dulce mireaaaaaasmă
La gură femeieeeeee
La mijloc mireasă.
-Mnedzăii mmmmăăăăătii de Oteieee! a scrâșnit tio Anea. Deamu ți-ai umplut ochii? An să-ț stric amuș chitara de cap.
Olejka m-a apucat iar de mână:
-Hai de aici, că mama amuș o să-l umple pe tata de sânge.
Am ieșit din camera lor plină de soare. Apoi, din Strășeniul plin de soare.
Pe Olejka nu l-am revăzut. Sper că a ieșit din închisoare.

Autor:

destinul unui blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s