Publicat în Interviuri

Curând, vor dispărea și ultimii martori

2

De ziua comemorării victimelor Holocaustului, discutăm cu unul dintre puținii scriitori români contemporani care au scris despre paginile negre ale sec. XX., Cătălin MIHULEAC, autorul romanelor „America de peste pogrom” (Cartea Românească, 2014), „Deborah” (Humanitas, 2019) și al cărții de proză scurtă „Ultima țigară a lui Fondane”, Istorii de Holocaust (Cartea Românească, 2016)

Ce v-a făcut să abordați tema Holocaustului în cărțile dvs.?

C.M. Întrucât am căpătat cu timpul o maturitate în scris și o cristalizare a stilului, prin 2012 am socotit că a venit momentul pentru o temă grea, cu impact atât național, cât și internațional. Au rezultat, așadar, trei cărți iubite pătimaș de unii, urâte pătimaș de alții: America de peste pogrom, Ultima țigară a lui Fondane și Deborah.

Cât de importantă este documentarea pentru o ficțiune istorică? Cum alegeți haina artistică?

C.M. Trebuie să cunoști bine epoca despre care vei scrie, începând cu contextul ei istoric, altfel nu poți înțelege mentalitatea personajelor. Pentru asta, e nevoie de o muncă de salahor intelectual.
M-am împrietenit la cataramă cu toate bacteriile de prin arhive. Ca haina artistică să se așeze bine, ai nevoie de trupuri bine clădite.
Abia apoi vine inspirația, cu șepteluri de diavoli și zei, care se combină în cele mai smintite feluri.

Victimele Holocaustului vorbesc puțin sau deloc despre degradarea și umilința la care au fost supuse. Curând, vor dispărea și ultimii martori. Ați avut ocazia să interacționați cu vreunul?

C.M. Am cunoscut supraviețuitori ai Holocaustului. Cu Ioan Gottlieb – fost profesor de fizică la Universitatea din Iași, supraviețuitor al lagărului de la Mauthausen – am fost chiar bun prieten.
Cu alții, relația a fost mai complicată. De pildă, cea care mi-a inspirat-o pe eroina din Deborah, a refuzat să mai discute cu mine, după apariția romanului.

Cu ce ați supărat-o?

C.M. A considerat că am trădat-o, fiindcă nu am scris cum a dorit ea. Dar, dacă i-aș fi făcut pe plac, n-aș fi adunat nici o sută de cititori.
Apoi, a considerat că eroina inspirată de ea a fost prezentat prea libertin… Nu a înțeles că Deborah nu e copia ei, ci are doar câteva trăsături ale sale.
Vedeți, eu doar împrumut una și alta de la unele ființe reale, pentru a-mi plămădi propriul personaj. O ființă reală îmi slujește drept bază de plecare, dar ceea ce rezultă în final e un amestec de realitate și închipuire.

Mie mi s-a părut că Deborah nu e libertină din fire, ci e libertină pentru a
supraviețui, fiindcă nu are de ales.

C.M. Așa e. Și rămâne o ființă fragilă, delicată, charismatică.

Holocaustul fiind un subiect greu și complex, n-am întâlnit decât la Edgar Hilsenrath umorul negru ca ingredient al narațiunii. Nu v-a fost teamă că cititorul va interpreta greșit tonul, într-un context atât de sensibil și tragic?

C.M. Mi-a fost, dar frica scriitorului face parte și ea din concept. Dacă vrei un trai comod, vâră-te în politică.
Și-apoi, am considerat că doar în acest stil – alert și comic uneori, tragic alteori – se cuvine să-ți alunece azi condeiul pe hârtie, dacă vrei să câștigi un public cât mai larg, de toate categoriile de vârstă.

Țineți mult la ideea că un război nu are eroi. Îndrăznesc să adaug, în contextul cărților dumneavoastră, că un război nu poate fi pudic. Ați fost cutremurător de explicit pe unele pagini. Ați descris adevăruri istorice, pentru care scriitorii riscau cândva să facă pușcărie sau să fie trimiși în lagăr.

C.M. Unii scriitori – ca Isaac Babel sau Daniel Harms – au plătit cu viața pentru scrierile lor, nu-i așa? Ce bine că Stalin nu mai e viu!

Totuși, nu vă este teamă de vremurile schimbătoare? Libertățile de azi nu sunt garantate pentru totdeauna.

C.M. Nici carcasa noastră nu ne ține o veșnicie. Îmi aduc aminte de o replică a mamei lui Jorge Luis Borges, când a fost amenințată la telefon cu moartea: ”Vă rog mult să vă grăbiți, fiindcă am deja 90 de ani!”

Apropo, să fie acesta unul din motivele pentru care scriitorii evită să abordeze subiectul? De ce și-ar risca liniștea, confortul, viața? Merită curajul?

C.M. Întotdeauna am visat să duc viața mea pe o orbită superioară, iar literatura mi-a oferit această șansă. Restul nu contează. Toate au un preț.
Vorba lordului Keynes, marele economist: ”Pe termen lung, toți vom fi morți”. Adevărat, numai că unii vor fi mai puțin morți ca alții.

Cercetând tema Holocaustului, am observat asumarea trecutului de către urmașii poporului german. În muzeul lagărului de exterminare din Treblinka, am găsit o broșură realizată de studenți germani. Cu documente, mărturii și imagini din arhive, ei le explicau vizitatorilor ce s-a întâmplat la Treblinka în anii 1942-1943. E posibil să ajungem și noi să ne asumăm astfel pogromul de la Iași, masacrele de la Visterniceni și Ghidighici, deportarea evreilor din ghetoul din Chișinău către Est, în lagărele din Transnistria etc.?

C.M. Asumarea în România e doar așa, de fațadă, ca să fie bifate la nivel oficial comemorările acestor tragedii. Dă bine pe ecranele televizoarelor, impactul internațional e asigurat.

A propos, ați remarcat că toate personalitățile politice își citesc discursurile (pline de platitudini) de pe fițuică? Dacă le-ai confiscat fițuica, rămân niște personaje de film mut.

În cărțile dumneavoastră apar personaje feminine memorabile de toate vârstele: Golda, Suzy, Deborah. Se simte sensibilitatea și afecțiunea scriitorului față de fiecare. De ce ați zăbovit la condiția femeii din timpul războiului?

C.M. Ca fiecare estet, le omagiez și eu cum pot pe femei. Și fiindcă nu-s stilist vestimentar să le îmbrac în ținute șic, nu-mi rămâne decât să le îmbrac în pagini de proză. E mai puțin spectaculos pe termen scurt, dar e spectaculos pe termen lung.

M-am bucurat să aflu că „America de peste Pogrom” (ce urmează să fie reeditată la Humanitas), a fost tradusă în germană și franceză…

C.M. În germană, a apărut cu titlul Oxenberg & Bernstein, iar în franceză cu Les Oxenberg & les Bernstein.

Traducerile au adunat multe cronici excepționale. Cartea a fost selecționată
pentru Prix du Roman Coiffard 2021. Cum explicați interesul cititorilor francezi, germani, elvețieni ori belgieni, mult mai viu decât cel al românilor?

C.M. În țările respective, se citește mai mult.
În țările respective, nu există temă literară tabu.
În țările respective, librarul e prietenul cititorului, nu inamicul lui.
În țările respective, scriitorii de valoare sunt respectați.

În țările respective…

V-ar plăcea să știți că și cărțile dumneavoastră au încurajat autori tineri să scrie pe tema Holocaustului?

C.M. De plăcut, nu mi-ar displăcea. Dar aș prefera ca autorii tineri să se aplece spre tema asta din proprie convingere, fără influența mea.
Știți, sunt lucruri care vin din adâncurile noastre… Și tocmai de aceea au o frumusețe aparte.

Interviu realizat de Lilia CALANCEA
Imagine Shutterstock.com

Autor:

destinul unui blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s