Publicat în C'est la vie

Păsările nu cântă la Treblinka

La 4 dimineața (și la 4 km) de hotelul de lângă Treblinka i-am spus soțului să oprească. Nu făcusem o pauză de vreo două ore și nu mai puteam răbda.-În 3 min suntem la hotel.-Ți-am spus că vreau acum, îi hămăi la ureche.A aprins toate semnalele, deschis ușile.Noapte de sat. Liniște nefirească. PĂDURI cât cuprinde. Mă îndepărtez de mașină (naiba știe de ce). Caut un desiș, pun mâna pe centură și înmărmuresc. Simt că cineva îmi suflă în ceafă, gata-gata să-mi spună ceva. Nu mă întorc. Îmi înghețase sângele. Acel cineva/ceva era o masă deasă, vie, mișcătoare. Pădurea. Un organism viu. Viu! Gata să mă înghită. M-am smuncit și tulea spre mașină. Fug-fug-fug. Un veac!-Atât de repede? N-au trecut nici trei secunde de când ai ieșit din mașină.Pentru prima oară de când mă știu, m-am rătăcit în timp.

În cele câteva ore de aflare în Treblinka, pădurea m-a furat de câteva ori. M-a înghițit. Dar m-a scuipat înapoi. Eu știu deja că există locuri cu care nu se glumește. Locuri care înghit oameni pentru totdeauna.

***

Treblinka nu era un Auschwitz. Treblinka însemna gazare imediată și incinerare pe grilă. În sumă, 30 de minute. Precizie nemțească, organizare impecabilă, mecanism reglat ca un ceas elvețian. Comandantul lagărului, Franz Stangl, se lăuda în fața altor colegi din lagărele învecinate (Sobibor și Belzec) „De la micul dejun până la dejun, lichidăm până la 12 mii de deportați”. Vagoanele sunt curățate, spălate de sânge, fecale, păduchi și trimise înapoi pe liniile ferate poloneze. Nici o urmă de crimă lăsată la voia întâmplării.

Treblinka era un obiect ultrasecret. Despre Treblinka nu trebuia să afle nimeni. NICIODATĂ. Treblinka era un lagăr de exterminare (nu de concentrare). Cei care ajungeau în lagăr nu aveau nicio șansa de a supraviețui. Din cca 800.000 de oameni adulți în vagoane de vite, nicio femeie, copil sau bătrân nu a ieșit viu din stația Treblinka. Excepție au fost cele câteva zeci de prizonieri, selectați pentru munci de triere a hainelor (munți!), de sortare a bijuteriilor și a lucrurilor prețioase. În Treblinka nu doar că se ucidea. Se jefuia la greu. Mii de vagoane cu haine, bijuterii și păr de femeie au plecat spre Germania nazistă (între 1942-1943).

· Cca 800 mii de oameni (unii estimează mai mult, alții mai puțin) au fost lichidați de o echipă de numai 30 ofițeri SS și 100 gardieni ucraineni (printre care câțiva lituanieni, ruși și prizonieri de război). Mulți s-au întrebat cum e posibil așa ceva? Doar câțiva oameni înarmați să ucidă aproape un milion în 13 luni? E posibil (și s-a dovedit în timp, după expertize, mărturii și procese asupra călăilor), atunci când totul e organizat cu cap. Când în fabrica morții lucrează profesioniști. Corecți, incoruptibili, conștiincioși. Patrioți! În Treblinka, ca și în Sobibor și Belzec au lucrat genii.

Câteva repere despre lagărul secret al morții.

· În lagăr au fost aduși evrei (și nu doar) din Polonia, Franța, Olanda, Belgia, Bulgaria, România, Grecia.· 200 de țigani (rromi) din Basarabia (escortați doar de doi oameni cu armă) au fost gazați în Treblinka.

· Pedagogul, pediatrul și scriitorul pentru copii Janusz Korczak a sosit la Treblinka alături de 200 de copii orfani. De multe ori și chiar ultimul moment i s-a propus să se dezică de copii, să-și salveze viața. Nu fără copii! a răspuns naziștilor și a intrat împreună cu copii în camera de gazare.

· Porțile blindate ale camerelor de gazare erau închise de doi ucraineni, Ivan și Nikolai. Ivan era unul dintre cei mai cruzi călăi, fapt pentru care a fost supranumit Ivan cel Groaznic. În realitate se numea Ivan Demianiuk. În 2019, Netflixul a turnat un film despre procesul Demianiuk. The Devil Next Door. Recomand.

· După ce lagărul a fost lichidat (noiembrie 1943), terenul a fost arat și semănat cu flori de lupin. Lupinus Polyphyllus. Azi, cresc ciuperci. Localnicii le culeg și le vând la marginea drumului.

· Pe locul Comandaturii crește zmeură.

· Pe locul barăcilor evreilor-sclavi crește un măr. Am cules două.

· În muzeul de pe teritoriul lagărului am dat de o broșură foarte bine realizată (eu cunoscând aproape tot ce e posibil despre lagăr am apreciat sinteza). M-a mirat și încântat un fapt. Autorii erau studenți germani. Am apreciat. E ca și cum niște studenți moldoveni s-ar apuca să facă o broșura și o expoziție despre atrocitățile din ghetoul din Chișinău, unde la fel, au fost torturați, umiliți și uciși copii, bătrâni și femei. Câteva zeci de mii. În centrul Chișinăului. Pe locul maternității nr. 2. Și la Valea Morilor (salutări celor care aleargă pe oase)

· Comandantul lagărului Franz Stangl s-a stins în închisoare. Infarct. Pe rafturile cu cărți din celulă (după condamnare a cerut să studieze literatura) s-a găsit o carte a scriitorului pentru copii Janusz Korczak.

Autor:

destinul unui blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s