Publicat în Uncategorized

Soacra mică în avion

Cum e să stai, în avion, între doi oameni cu cartea în mână? Tu, evident, ca idiotul, cu telefonul. De parcă treabă n-ai avea cu cărțile.

Fain, vă spun eu.

E ceva drăcesc în senzația asta. Să ai aerul omului care citește doar meniuri, să stai cu nasul în telefon, dar să recapitulezi în minte cartea citită în ajun. Загадка смерти Сталина (Заговор Берия), А. Г. Авторханов.

În dreapta, fic-mea. Cu Romeo et Juliette.

În stânga, un flăcău. Cu altă carte.

Când adolescenta mea, de regulă, calmă și timidă, a prins a se foi pe loc drept, am priceput că flăcăul trebuie să fie frumușel. Mi-am scos oftând privirea din telefon. Candidatura trebuia studiată cu ochi de soacră mică. Zveltuț, educat (mă călcase deja pe degetul mare), curățel, masca drept aranjată pe față, nasul în mască (nu ca alți șmecheri), mâinile-i miros a spirt (mă rog, dezinfectant). Nu rău. Deloc.

Și am zis așa: dacă îmi place ce citește, apoi smelo pot să-i fac borș cu sfeclă, cât oi fi și oi trăi. Scanez câteva rânduri și mă apuc de inimă (adică de logoul cu Moldova pe t-shirt, singurul în care intru cu cele +5 kg din vacanța la mama soacră). Nu! exclam hotărâtă. Nu doar borș cu sfeclă am să-i gătesc! Ba chiar și vtoroi: grecikă cu podlivkă și kompot de suhofructe!

Frumușelul citea din mitologia greco-romană. Ai cu cine grăi. Să-l luăm, de pildă, pe Stalin. Parcă om citit, parcă deștept, parcă memorie fenomenală, simț analitic și strategic, dar… ce înseamnă când începi cu biserica de mititel… tot ajungi într-o zi să caști ochii. Cu dezamăgirile din copilărie nu te pui. Deziluziile nasc monștri. Cu cât ai fost mai sfânt, cu atât… să ne ferească sfinții de tine… și de metamorfozele tale radicale.

Mitologia. Îți deschide mintea, te pregătește de viață, îți descrie pe degete toți demonii și sub-demonii umani și, ce-i mai important, nu-ți vinde iluzii pe băț…La aterizare în Atena te simți ca un colțun în mașina de spălat. Învârtit ca naiba, stors și desperecheat. Singur pe lume. Mi s-a ridicat zațul de cafea grecească în gât și m-am pregătit să vomit în mască. Dar mi-am amintit că am o icoană. Ridic ochii. Într-un buzunăraș din geantă am ascuns o Sfântă Răbdare și câteva fire de busuioc verde, rupt dimineața din grădina soacrei. M-a trăsnit subit gândul că uite așa poți muri, între Shakespeare și Dionysos. Cu telefonul în mână, ca idiotul. Și încearcă să dovedești pe altă lume, că ai fost om citit.

O zdruncinătură frumușică închide toate cărțile.

Încep rugăciunile.

Autor:

destinul unui blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s