Publicat în C'est la vie, Copilărie sovietică

Cu vărul, adevărul.

Stăm amândoi pe mal și privim cum curge Nistrul. Parcă mai ieri alergam desculți prin iarba udă.

-Auzi, văr-mio?, întreb dintr-odată speriată. Tu doar de câțiva ani ai devenit bunel…

-Îhî.

-Asta înseamnă… continui cu voce scăzută, ca să nu ne auda cineva… asta înseamnă că și eu de câțiva ani sunt bunică…

Râde tare și cu poftă, de răsună pădurile de pe celălalt mal.

-Mda…

-Mda…

-Mda… chicotește Nistrul sub alge, cărând amintirile noastre pe spate. Amintiri care, după câteva cotituri, vor dispare pentru totdeauna.

„Ca un brâu de argint e Nistrul, ca o eșarfă, ca o ploaie prelinsă pe geam, ca o cărare în nesfârșit, ca un drum în stele…” (Dumitru Matcovschi)

Reclame

Autor:

destinul unui blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s