Publicat în Cimitirul albastru

Cimitirul albastru 3. Sofia

b1cbd0657f6efa1b084803d8fc30a557--concha-manuel

Când mâca Panaghița era încă vie, eu plecam în sat încă din joia Paștelui. Autobuzul spre Soroca pornea la 5 dimineața, din Chișinău. Și asta era unica dimineață în care mă trezeam fără deșteptător și fără părinți, căci numai gândul că până la amiază voi vedea Nistrul mă făcea să părăsesc fără regret așternutul cald. La gară, cumpăram repejor un Bounty sau Mars și mă cuibăream lângă o fereastră, de dorit în partea stângă a Ikarusului, ca să nu ratez cumva priveliștea de lângă podul lui Bechir.

Până ajungeam să intru pe poarta mâcăi, în mahala cea mai apropiată de Nistru (de la unele case puteai pescui chiar de pe prag), eram deja pătrunsă toată de o liniște, pe care numai în sat o poți găsi. Într-un sat de pe malul Nistrului. Pentru că și liniștele sătești sunt diferite după consistență. Iar stația terminus ai acestei liniști era casa mare a mâcăi, încremenită într-un miros de covrigei și busuioc. Lăsam geanta jos și mă apucam îndată să scot țolurile din casă.

-Ce-i cu tine, fată hai, mai trage-ți sufletul, poate mănânci ceva?

-Nu vreu, mâca.

Eu nu puteam mânca pe țoluri nescuturate, iar mâca era prea bătrâna ca sa le scuture cu puterea pe care o aveam eu.

După ce mă umpleam de colb, căutam alte peripeții:

-Mâc’, da unde-i măluiala ceea albastră?

-În beci, da ce, azi vrei să te duci?

-D’ap când? Trebuie să se usuce până la Blajini.

Și porneam cu căldărușa la deal, spre țintirim, unde mă așteptau câteva cruci. Toate albastre. Numai numele și anii erau albi. La ei zăboveam cel mai mult. Făcusem caligrafia la școala pedagogică și nu puteam suporta nicio pată sau vreo asimetrie cât de mică.

Ultima cruce nu avea nici an, nici nume.

Numai eu și mâca știam unde se află și cine zace sub ea.

Era Sofia. Cea care nu a trăit nicio zi. Primul copil al mâcăi.

 

Reclame

Autor:

destinul unui blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s