Publicat în schite

Poetul

Bon-écrivain-300x200Agapii Profirovici avea doar o singura fobie. Si ea, ca o fata mare, venea sa-l tulbure, in momentele cele mai neinchpuite.

De nimic nu avea teama Agapii Profirovici mai mult ca de gandul sa nu se aleaga cumva cu un ginere poet. Niste „lodari” pletosi, cu  mainile in buzunare, perora el cu ardoare, dupa o cana de vin, descarcata din butoiul lui. Pletosi, pentru ca n-au bani de frizerie o data in luna si „lodari”, pentru ca mai intai nu se barbieresc in fiecare dimineata, apoi… lasa ca stim noi, ii dai un surub si nu stie ce sa faca cu el…

Ilenuta lui, fata rumena la obraz si la minte, merita mai mult decat unul care nu stie ce sa faca cu un surub.  

Si veni ziua in care badea Agapii uita de surub si chiar se inviora. Pentru ca Ilenuta  ii aduse acasa un Iacub, tuns scurt, barbierit si cu diploma de inginer.

Nunta o jucara in aceeasi toamna, cu acelasi vin din butoiasul langa care isi framanta frica cateva ierni. Ei dar… sa lasam jalea. Totul e in trecut. Caci, ia uite ce bine s-au aranjat toate… Inginer! Pacat ca vor trai in oras, dar daca asa vor copiii… Bine ca Ilenuta are deja de lucru in capitala. Iacub, pana una alta, cauta ceva mai bun, dar lasa ca si-a gasi el ceva, dupa capul lui de inginer…

Noroc de Agapii Profirovici ca traia departe de capul lui Iacub. Caci daca-l zarea peste cateva lunisoare, era sa se otareasca la suflet, ca vinul la caldura.

Mai intai, Iacub isi lasa plete si barba, pentru ca iarna se dovedi cam apriga, apoi, parca din gluma, parca din blestem, se trezea in fiecare dimineata cu rime si nerime in cap. Azi asa, maine asa, poimane nu mai rabda si incepe sa toarne cuvintele intr-un carnetel…

-Numai sa nu te vada tata, ofta Ileana.

Iacub nici n-o auzea. Iacub calarea Parnasul. Cobora de pe el numai cand ii ajungea la nari miros de friptura si mamaliga, apoi… se inalta din nou…sus…sus…ehehei…

Trecu un an. Pletelea cresteau, barba se incalcea. Editurile ii refuzau politicos poemele geniale. Mai ales, cand ii vedeau diploma de inginer in CV.

-Mai Iacub, il intreba franc un prieten, tu esti prost? Asa se incepe o cariera de poet?

Apoi il indemna sa intre in cafeneaua Express. Se asezara la o masa slinoasa.

-Fa-ti un cont pe facebook. Cauta profilele poetilor, scriitorilor si criticilor… fa-ti-i „amici”. Publica poezii in fiecare zi. Dar nu astepta aprecieri chiar din prima zi. Ai rabdare. Studiaza atent, abia apoi incepe asaltul. Cum? Baga like-uri, comenteaza frumos la pozele cu cartile proaspat lansate, intereseaza-te unde se face lansarea (nu e neaparat sa mergi, dar baga-te in seama), linguseste-te, nu critica (!), glumeste si baga zambete. Tine minte, nu cumva sa fii pasiv. Trebuie sa-i faci dependenti de tine.

-Cum vine asta? holba ochii poetul.

-Cum-cum… nu poate un om sa te lase fara un like, dupa ce i-ai pus tu zeci si sute. Tot il mustra constiinta. Iti intoarce unul in trei saptamaini si tot inainte… Chestune de psihologie, nene. Dar nu uita de as-ul din manseta – linguseste-te. Stii vorba ceea: pasarea o prinzi cu latul, omul cu vorba.

-Si daca eu nu pot…

-Revizuiete-ti neputinta! Daca omul n-are talent sau bani, e nevoit sa fie lingusitor. Daca nu… ciao si sterge-o in Italia.

Parca o spuse intr-un ceas fericit.

Iacub pleca in Italia. Acurat ca in vorba ceea: la omul cu noroc, fierbe oala fara foc.

Se ivise din senin o oportunitate. Verisoara-sa il convinse sa mearga la Padova ca sa devina insotitorul unui invalid. Un scriitor invalid.

-Iti place Mozart?

-Da, raspunse derutat Iacub.

-Pai uite ca invalidul plateste a naibii de bine, numai ca sa stai langa el sa asculti toate simfoniile…M-as duce eu, dar nu suport nici 5 minute. Daca il asculta pe Fuego, iti dai seama ca nu te sunam sa-ti dau bucatica de turta.

Asadar, Iacub a acceptat. Si-a luat foile cu poezii, pixul, chilotii, iluziile si dus a fost.

Ileana a tanjit pana la prima mie de euro, trimisa dupa prima luna. De bucurie, a scos toata ceapa din fata casei si a sadit flori.

Dupa trei luni Iacub a nechezat de fericie in receptor:

-Ileano, italianul vrea sa-mi publice versurile. La cea mai buna editura!

-Cat iti plateste?

***

Pe Ileana am prins-o acasa singura, intr-o zi de sambata si de vara. Facea curat printre hartiile lui Iacub. Un colt de hartie albea jos, langa fotoliu. M-am aplecat s-o ridic. Am parcurs-o curioasa:

Moartea noastra, cea de toate zilele (titlu)

Multi s-au sinucis in fata mea.

Unii, doar cu un singur cuvant.

Apoi mi-au zambit,

Apoi mi-au vorbit bland,

Apoi au incercat sa ma convinga ca sunt vii…

Dar eu nu vedeam decat cadavre,

Multe,

Pentru ca eu n-am invatat inca,

Sa invii oamenii,

Cu un singur cuvant.

 

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

2 gânduri despre „Poetul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s