Publicat în Amintiri din Grecia

Do

do

Tata socru e muzician si dirijor. Toata lumea de pe insula il cunoaste din fata, din verif, dar, mai ales, din spate. In consecinta, mama soacra, are grija ca el sa arate impecabil, din varful baghetei pana in varful papucului, care bate vartos ritmul pe scena.

Cei trei copii ai lor, evident, au fost dirijati spre muzica, din varful baghetei lui de dirijor.

„Intr-o zi, imi povesteste sotul, sa fi avut pe atunci vreo 7 ani, ma pomenesc cu parintii in ospetie. Gazda tocmai cumparase un pian nou-nout, cu clape orbitoare, ziceai margaritare la soare. Si ce s-au gandit ei? Ia hai sa-l udam. In mentalitatea insulara asta insemna sa-l porneasca cineva, adica sa joace la el. Prima oara. Tata socru, unde tuseste vajnic de trei ori si propune:

-Hai sa-l punem pe mezinul meu sa cante o bucata de Chopin.”  

Toata audienta, cu sufletul incalzit deja de cateva paharele de ouzo, s-a inviorat indata la cuvintele lui si s-a ingramadit in jurul pianului.

Da unde-i mezinul?

Acela, ascuns dupa o coloana, cu nasul in buric, nu indrazneste sa iasa in fata publicului nerabdator.

-Hai treci incoa’ repejor, il indeamna tata socru, mai umflat in piept ca o duzina de pauni. Ca nu degeaba am invatat noi un caiet de piese. Canti o bucata de Chopin si esti liber.

„Mi-au potrivit scaunul, continua sotul, m-au mangaiat pe ciuf, m-au incurajat cu aplauze. Eu… dau sa incep, imi desfac degetele si… simt ca ametesc. Ma inverzesc la fata si-mi vine sa plang.”

Tacere. Asteptare. Nerabdare.

-Hai! Un, doi ,trei… dai bataie, zice tata socru.

-Nu pot, marnaie copilul.

-Hai nu fi asa timid, il imbie gazda. Nu e strasnic daca faci vreo greseala. Te rugam frumos.

Copilul tace incapatanat. Nu misca un deget.

Mama soacra incepe sa se zvarcoleasca pe scaun de indignare, dar se tine in maini. Ii trimite numai niste priviri sulite lui tata socru: Asa stii sa predai tu muzica? Halal. Ma faceti de rusine amandoi!

Intr-un cuvant, degeaba au insistat, incurajat, santajat, amenintat.

Ioc reactii. Copilul refuza incapatanat sa cante la pianul nou.

Seara acasa.

-Auzi? intreaba fratele cel mare. Ce te-a apucat in ospetie? De ce n-ai cantat? Doar canti bine acasa?

-Apoi…, ingana mezinul, la pianul de acasa stiu de unde sa incep.

-Adica?

-Clapa cu nota do e roasa.

-Si?

-In ospetie, la pianul nou, toate clapele erau albe. Nu gaseam nota do. Adica… clapa de la care incep.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

4 gânduri despre „Do

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s