Valentin

wcav16

Prima oara am dat ochii cu el cand am iesit de sub masa. Aveam vreo 5 ani si stateam deseori ascunsa sub masa, langa ligheanele de papanasi cu nuci ale babei Nataska. Ascultam forfota din casa lui nanu Fedea si impleteam cosite din ciucurii fetei de masa de un rosu cardinal, intinse pana la pamant. Imi placea sa stau acolo ascunsa ca in culisele unei scene, ascultand glasurile noi din casa, care se perindau neincetat, caci altfel traiau oamenii in copilaria mea. Isi faceau vizite de dimineata pana seara tarziu. Si deseori ajungeam sa ma joc singura cu mine de-a „a cui e vocea?”

Valentin vorbea putin. Asadar, s-a aflat mult in aceeasi camera cu mine, fara ca eu sa-l banuiesc. Numai cand varul meu, Iura (de la Gagarin, fireste) il intreba ceva si el raspunse „da, multumesc”, eu m-am oprit brusc din impletitul ciucurilor si mi-am scos cretii de sub masa. Si atunci privirile noastre s-au intalnit intr-o mirare reciproca. El mi-a zambit tandru. Eu, nu. Apoi mi-a zambit rusinos, de parca-si cerea scuze. Abia atunci, i-am raspuns la zambetul lui tandru.

Noi n-am vorbit aproape deloc, dar am comunicat mult. Atat de intens a fost contactul nostru ca peste vreo zece ani, cand ne-am revazut, am tresarit de placere.

Pentru ca un om te poate da in scranciob 5 minute si dupa asta nu-l mai uiti toata viata.

Daca va inchipuiti o scena gen: o fetita de 5 ani striga bucurioasa din scranciob, „mai tare!”, „mai sus!” unui adolescent de 15 ani care moare de ras si continua s-o impinga, pana cand o baga in boale de frica, gresiti.

Valentin ma dadea huta in tacere. Nu avea nevoie de indemnurile mele ca sa ma legene exact dupa pofta mea. El simtea cand mi-era frica, el simtea cand voiam sa zbor… Iar cand surprindea un zambet satisfacut pe fata mea, ma invaluia intr-un soi de tandrete, pe care o gustam pentru prima oara din partea unui baiat.

Ne-am revazut peste zece ani. A doua si ultima oara. El era casatorit, eu eram adolescenta. Si din nou, n-am schimbat o vorba, doar o privire, pe care n-am sustinut-o pana la capat. Intrasem in varsta cand cobori ochii cand te priveste un barbat tulburator de frumos. Soiul cela de rusine pudica pe care o simti cand iti dai seama ca barbatul care-ti place neingaduit de mult, te dadea candva huta…

In luna februarie incepusem romanul „O noapte de mai pe malul Nistrului” in care eroul principal se numeste Valentin…

Vara am mers in Moldova. Am fost nanasica, deci am avut ocazia sa-mi revad neamurile. Intr-un moment al ceremoniei, ies din sala afara sa-mi trag sufletul, intr-un peisaj absolut incantator, cu lebede, salcii plangatoare, cupluri imbracate festiv, copii zbantuiti, finul meu, de trei ani, cu o coronita alba pe-o ureche, ciordita de la fete si alergand dupa alte fete… Am zambit multumita… „Imbatranesc… nanasica, finuti… ce repede trec anii”.

O zaresc pe verisoara mea, Valentina, asezata pe o banca, vorbind la telefon, si… imi aduc aminte de Valentin. Imi dau seama ca Valea e unica care imi poate spune cate ceva despre el.

Astept sa-si termine apelul, ma apropii si o intreb fara preludiu:

-Ce mai face varul tau, Valentin?

Ma priveste ciudat. Tace ciudat. Apoi imi face semn cu mana spre banca, ca sa ma asez:

-Valentin s-a spanzurat. In februarie.

 

 

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: