Publicat în Uncategorized

Soacra mare

nicolae-vermont-tarancuta-cu-broboada

Ghinionul sau norocul meu a fost ca ambele mele bunici si-au nascut ultimul copil odata cu primul nepot. Uite asa, fiind printre ultimii nepoti, m-am ales cu o matusica cu doar 6 ani mai rasarita la minte ca mine, desi in tinerete diferenta asta nu se socoate. Plimbam cu succes piticii dintr-un cap in altul, cu doba si lautari, si cred ca va dati seama deja ca un capitol frumusel din copilaria mea inglobeaza peripetii cu matusa mea Marcica – sora tatei.

Marcica pana azi pastreaza silueta de fetiscana zglobie, sanatoasa, cu bujori in obrajori si vaca in ograda (adica hranita bine cu produse biologice: lapte, smantana, unt, branza, chisleag, papanasi, clatite, cozonac…). Spre deosebire de dansa, eu eram copila de oras fara vaca, in consecinta, mai palida la fata, mai amarata si mai serioasa (complexul eminentei). Marcica – raza de lumina. De-i frig, de ninge, ea rasare si lumineaza. Viata-i hram neincetat pentru ea si chiar acum cand scriu imi rasuna in cap hohotul ei rasunator. Eu mai potolita oleaca, ca un nour gata sa arunce umbra peste tot ce-i iese in cale (si daca ma lasi sa mocnesc prea mult, iti gasesc paduchi si in barba lui Mos Jerila). Mai pe scurt, desi aveam structuri diferite, ne completam de minune si nu un singur ulcior de chisleag am baut impreuna, molfaind paine coapta si punand la cale kilometri de peripetii. Si iaca asa am ajuns noi sa fetim impreuna (vorba mamei), adica cand fetele mari merg la hora, se invartesc in dans cu flacaii, au secrete (da el? da tu? da cum voi impreuna?), schimba papucii, fustele…  

Ne-am pomenit noi intr-o sambata cu Marcica, la un hram dintr-un sat de prin raionul Straseni. Veselie, muzica, Zinaida Julea, chioate, Perinita. Si nu stiu cum se face ca prea repede se terminase hramul si muzica in satul cela, iar pe la 2 noaptea am ramas amandoua, ca doua pupaze, in drum. In mod normal, un hram tine pana dimineata, 4-5, iar la 5:30 rasare primul autobuz in statie care scoate oamenii din sat, dar…

Stam in drum si chibzuim: ce sa facem? unde sa tragem? Cand colo, zarim un flacau in dreptul nostru. Unul din cei care a dansat-o pe Marcica de cateva ori.

-N-aveti unde merge? o taie drept in miez flacaul. Daca vreti, va poftesc la mine. Traiesc chiar peste drum.

Ne uitam una la alta, apoi la el. Il cantarim atent. Maruntel, slabanog, glas cuminte si nici macar nu mirosea a bautura sau tigara. Baiet gospodar, intr-un cuvant. Ne mai uitam o data una la alta: doua fete hranite cu chisleag, zdravioare, incalzite de dans „in caz de ceva, sarim amandoua in capul lui si il imobilizam cat ai zice peste…” .

-Mama o sa va astearna in casa mare, continua sfios flacaul.

Ne intalni o femeie subtirica, tocmai trezita din somn, cu salinca aruncat in graba, pe umeri. Avea o fata obosita, de mama cu cativa copii pe laita. Ograda era mare, incapatoare, ingrijita, dar ceva in chipul femeii trada lipsa de barbat in gospodarie. Ne masura din cap pana in picioare, mai intai, uluita. Pe semne ca nu se astepta la doua odata. Apoi, se insenina. Ii placuse ca eram dolofane si curatele. I se aprinse o nadejde in priviri.

Ne conduse fara multa vorba in casa mare, batu cateva perne ca sa infoaie penele, ne facu semn spre un ogheal si disparu cuminte ca o umbra, dorindu-ne noapte buna.

Am ramas sa ne uitam una la alta, apoi sa ne plimbam privirile prin unghere. Icoana, prosoape, covoare inflorate pe pereti varuiti cu sineala, fotografii cu fete straine si un puternic miros de covrigi si busuioc. Pe scurt, am nimerit in casa mare a unei gospodine chinuite de griji, dar cu maini de aur. Cand am stins becul si mi-am lipit obrazul de perna brodata, am oftat:

-Fa Marcica, da poate te mariti cu dansul?

Aceea tresari cu tot cu ogheal.

-Esti nebuna? Sa ma marit pentru un somn de doua ceasuri?

-Ei… nu stiu… Parca nu-i omeneste. Mam-sa crede ca macar una din noi a ramane.

-Ramai tu.

-Faaaaw, am 14 ani! Si nici macar vaca nu stiu a mulge.

-Ghini ca stii sa te invartesti in hora, izbucneste in ras Marcica.

-Tu m-ai invatat. Merci.

-Taci si dormi atunci.

-Tac, oftez in intuneric.

***

La primul cantat de cocosi am sarit amandoua din pat, ca salagii la armata. „Soacra mare” ne astepta deja cu laptele proaspat muls, turnat in cani si cateva felii de cozonac pe cea mai frumoasa taljerica din casa.

-Plecati asa de repede? ingana trist femeia. Hai macar mancati ceva… 

Cum era sa ne intre pe gat mancarea sub privirea ei atat de deznadajduita? Am multumit frumos si am iesit pe poarta.

Inca mult timp m-a bantuit privirea ei de langa poarta. Privirea unei soacre mari, neimplinite.

***

Pictura: „Tarancuta cu broboada” de Nicolae Vermont.

***

Daca mai doriti sa cititi texte proaspete cu amintiri din copilaria mea zburdalnica va poftesc sa treceti pe pagina mea de facebook „Covorul cu amintiri” care va fi actualizat mult mai des decat blogul.

Pentru a urmari actualizarile puneti like la pagina COVORUL CU AMINTIRI

Ne vedem acolo 😀

 

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

4 gânduri despre „Soacra mare

  1. pana mi-am dat seama eram la sfarsit 🙂 curioasa, maritata e Maricica? Cititnd incep si eu sa imi aduc aminte de ‘calatoriile’ in satul de bastina al mamei, cu sora mamei mai mica 🙂 Clubul din sat cu muzica live, nuntile din corturi, calatoriile pe motociclete, la furat mazare … doar ca memoria mea tine doar headline -uri fara detalii ca ale tale 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s