Scriitorul și cititoarea

(exercițiu literar)

Cine s-ar opri să admire o floare de morcov, când dau în floare cireșii ?

Scriitorul : Bună seara.

Cititoarea : Bună seara.

Scriitorul : Nu vă deranjez ?

Cititoarea : Nu (foșnet de cearșaf)

Scriitorul : Sunteți în pat, presupun. Nu dormiți ?

Cititoarea : Încă nu. Citesc. Și dvs ?

Scriitorul : Mai am câteva pagini de redactat, dar … încep să mă plictisesc.

Cititoarea : Și, în loc să lucrați, mă sunați pe mine ?

Scriitorul : Ca să vă spun că v-am zărit azi. În spatele Catedralei.

Cititoarea : Dar nu am fost acolo.

Scriitorul : Erați ascunsă într-o floare de cireș.

Cititoarea : (fredonează ironic) « Pentru ce plângi, tu, măi băiete,

Când pământu-i plin de fete ? »

Scriitorul : Vă inspiră folclorul ?

Cititoarea: Numai în miez de primăvară.

Scriitorul : « Dar eu n-o iubesc pe Mărioara,

Nu ea mi-a pus pe flăcări inimioara ».

Cititoarea : Apropo, de inimioară. N-o căutați unde trebuie.

Scriitorul : Nu sunt cardiolog, ci scriitor. O caut acolo unde altora nici prin cap nu le-ar trece.

Cititoarea: Cu mâinile curate ?

Scriitorul: Puțin contează. Drumul până la ea poate fi plin de noroi, mizerii și spini. Că dacă m-aș teme să-mi murdăresc mâinile…

Cititoarea : Sunteți un cutezător ?

Scriitorul : Nu cu toate inimile.

Cititoarea : Cum sunteți cu celelate?

Scriitorul : Laș. Când nu pot ajunge la o inimă, când n-o pot face să bată mai tare pentru mine, mă apuc de scris. Ca orice autor laș, sublimez. Îi fac pe alții să fantasmeze.

Cititoarea : Foarte bine.

Scriitorul : De ce bine? De ce foarte ?

Cititoarea : Pentru că ați izbutit să transformați frica în muza care vă inspiră. Ea vă face să creați, să scrieți, să atingeți prin cuvinte.

Scriitorul : V-am atins și pe dvs?

Cititoarea : Ați tintit, dar ați ratat. Cel puțin, în cartea pe care o citesc acum.

Scriitorul : Care?

Cititoarea : “Călugărul din vechiul schit”.

Scriitorul : Nu sunt convingător?

Cititoarea : În pat sunteți mai bun.

(tăcere)

Scriitorul : De asta nu ma lași să vin la tine, preferi să petreci timpul cu o carte ce nu-ți place?

Cititoarea : De când ne tutuim ?

Scriitorul : Mă iertați. Credeam că … era timpul?

Cititoarea : Numai pentru că ne culcăm de câteva săptămâni ?

Scriitorul : Nu e suficient, dragă doamnă ?

Cititoarea : Pentru corp da, pentru suflet nu.

Scriitorul : Mă lăsăți să vă tutuiesc corpul în seara asta ?

Cititoarea : Nu.

Scriitorul : Scurt. Clar. Categoric ?

Cititoarea : Spre binele dvs.

Scriitorul : E o mare onoare să vă știu gândindu-vă la binele meu. Dar vă îndemn să nu ne gândim. Deloc. La nimic.

Cititoarea : Pentru că găsiți sănătos că stăm mereu călare unul pe celălat ?

Scriitorul : Călare nu, dar unul în altul…

Cititoarea : Ce fin, subtil și delicat, domnule. Sunteți inspirat, nu glumă !

Scriitorul : De corpul dvs.

Cititoarea : Atunci scrieți mai departe și lăsați-mă să citesc.

Scriitorul : (tăcere, suspin lung) O să să mă răzbun.

Cititoarea : Pentru ce ?

Scriitorul : Pentru distanța pe care o impuneți între noi, doamnă.

Cititoarea : Și cine să scrie în locul dvs, domnule ? Oare e frumos să vă faceti cititorii să aștepte ? Îmi pot eu oare îngădui monopolul peste corpul și mintea unui creator ?

Scriitorul : Aș putea scrie liniștit lângă dvs.

Cititoarea : Liniștit ?! Mie-mi spuneți…

Scriitorul : Ce insinuați ?

Cititoarea : Stiți bine că eu nu voi putea citi, iar dvs nu veți putea scrie. Mai întâi mă veți privi pe furiș cum stau întinsă în pat, cum țin cartea, cum întorc pagina, apoi… ine-vi-ta-bil… veți  începe să gemeți din spatele laptopului : Pot să vă sărut ?

Scriitorul : E o crimă ?

Cititoarea : O premeditare.

Scriitorul : Să-mi exprim dorința de a vă săruta?

Cititoarea : Da. Știm ambii cum sfârșește o ședință comună: de creație și de lectură.

Scriitorul : Iar între ele două…

Cititoarea : Ce cretin delicios ! De câte ori să vă repet că nu-mi place să fiu întreruptă din lectură.

Scriitorul : Nici măcar de autorul cărții pe care o citiți ?

Cititoarea : (oftat)

Scriitorul : Nu ?! Nu v-ar plăcea să mă apropii de pat ? Să mă las în genunchi în fața dvs… să vă sărut degetele, unul câte unul, până vor începe să tremure, lăsând  cartea să cadă… iar eu să-i fac vânt sub pat. Apoi să încep să scriu cu buzele mele fraze noi, moi și rotunde pe pielea încălzită a cititoarei mele neconvinse…

Cititoarea : Am să vă mușc, ca să mă lăsați în pace…

Scriitorul : Iar eu voi continua imperturbabil să vă caut gâtul, coborându-mi torentul de sărutări umede spre umeri, sâni, zăbovind harnic pe burtă…

Cititoarea : … iar în momentul în care îmi voi pune palma pe creștetul dvs, întrebându-mă „să-l ghidez sau să-l trag de plete ?…”

Scriitorul : … eu voi schimba brusc direcția. Supunându-mă legii de aur a prozei : intrigă și suspans. Voi începe să vă mușc acolo unde vă așteptați mai puțin…

Cititoarea : Dar nu violent…

Scriitorul : O, nu. Nu îndată. Voi fi foarte tandru și răbdator până la primele tresăriri imploratoare.

Cititoarea : Deci nu-mi veți mai lăsa nicio alegere…

Scriitorul : Alegere ?

Cititoarea : Să vă opresc. Să ne oprim !

Scriitorul : Ar trebui ?

Cititoarea : Ce șmecheroi ! Ce nătărău !

Scriitorul : Poftim ?

Cititoarea : Nici la distanță nu mă lăsați să citesc în pace. E o răzbunare, nu-i așa ?

Scriitorul : Deloc. Doar o obsesie. Mă îmbolnăvesc când nu vă pot atinge. Caut să vă aud măcar  vocea.

Cititoarea : (foșnet de cearșafuri, suspine) Veniți…

Scriitorul : Poftim ?

Cititoarea : Veniți. Acum !

Scriitorul : Dar mai am trei pagini … Spuneați că…

Cititoarea : (amenințător) Dacă nu veniți, vin eu !

Scriitorul : Ați ieși din pat pentru mine ? Pe frig, prin ploaie ? Ca să mă vedeți ?

Cititoarea : Nu ! Ca să vă omor !

Scriitorul : Ah, ce minunăție. Atunci vin imediat ! Sting luminile! Închid calculatorul. Ies.

Cititoarea : Re-pe-jor !

Scriitorul : Vin ! (fredonând voios pe scări: Să te-alung din suflet? E târziu. Ai, pelinul, floare de pustiu.)