Publicat în Uncategorized

INTERVIU cu Nina Crulicovschi: „Nina, tu râzi, dar ochii tăi plâng. De ce oare ?”

nina-crulicovschiÎntr-o seară de iulie, după ce încheiasem interviul de mai jos, căutam în parcul Valea Trandafirilor, plin de manele și miros de carne arsă, pe cineva, care să-mi facă o poză lângă cea mai puternică voce din Basarabia.

-Fiți amabil, domnule… Ați putea să ne faceți o poză ?

-D-ap’ cât acolo ? ne răspunde un june rotofei, mutând țigara dintr-o mână în alta.

-Lilia, îmi șoptește Nina Crulicovschi, uite tu mi-ai spus că tinerii nu m-au uitat. Hai să testăm.

-Dragă, se adresează blând Doamna către june, cunoașteți vreun cântec de Nina Crulicoschi ?

-Nu ! Da ce ?

-Stai, nu te grăbi, sar eu. Gândește-te bine.

Și atunci, brusc, în aerul călduț al serii se dezlănțui solemn, că o rugăciune, vocea inconfundabilă a Ninei Crulicovschi :

« Ba-să-ra-bie străveche,

Care n-ai sub cer pereche…

Ba-să-ra-bi-eeeee »

Pentru o clipă, avui impresia că dispăruse toată mizeria din parc. A rămas numai cântecul, Nina Crulicovschi, eu și nucul tânăr sub care am făcut câteva poze.

-Nu! Nu știu eu cântecul ista! râde junele trăgând din țigară.

Îmi veni să-i șterg zâmbetul cu o palmă, dar m-am luat în mâini și i-am zâmbit silit :

-Ascultă încoace !

Trag aer în plămâni, simt că izbucnesc în plâns, dar cânt :

“Ninge, ninge, fulguiește,

Urmele demult s-au șters,

Ninge, ninge, viscolește,

Singură în univers…”

-Ne-a! Nici pe ista nu-l știu.

***

Asfințitul se oglindea rumen în cupolele de la Ciuflea. Dna Crulicovschi începe să-mi povestească cum ajunse să interpreteze piesa « Cu numele tău ». Într-un moment începe să-l fredoneze, dar eu am încremenit. Cineva spunea că unele voci nu îmbătrânesc niciodată. O voce divină, probabil, rămâne în veșnicie, ca și dangătul sfânt al clopotelor mănăstirești.

***

INTERVIU

Dacă aveați o altă copilărie credeți că era să deveniți cântăreață cunoscută?

Cred că nu. Chiar sunt convinsă total că nu. Eu cred în soarta care vine de la divinitate și m-am convins când am mai crescut. Când privesc poze cu mine în copilărie, pe când aveam 3-4-5 ani, mă văd tristă. Eu m-am născut cu o privire foarte tristă. Rar vezi un copil cu ochi triști. Ochii lor sunt tot timpul lucizi, clari, zâmbitori. Eu parcă eram deacum în vârstă. Îmi spuneau oamenii mai târziu, când eram studentă : Nina, tu râzi, dar ochii tăi plâng. De ce oare ? Zic: nu știu.

Credeți că o  femeie celebră, recunoscută pe stradă, fie ea crainică, cântăreață, actriță etc. e mai favorizată de soartă când e vorba de împlinire personală ? E mai ușor să-ți găsești marea iubire când ești celebră? 

Nu voi da păreri despre cineva anume, voi spune despre mine. În primul rând nu știu dacă sunt celebră. Mie personal mi-a încurcat lucrul ăsta foarte mult: faptul că eram cunoscută. Și, în glumă, în serios, eram destul de drăguță, iar lucrul asta m-a încurcat și mai mult. Am avut dificultăți foarte mari în vederea înfățișării exterioare. Frumusețea nu se mănâncă cu lingura, cum ziceau părinții. Eram nefericită total. Parcă ți-ar plăcea să-ți facă cineva un compliment, eu, în orice caz, reacționam imediat cu lacrimi, dacă primeam un compliment. Niciodată nu am crezut că sunt o fată drăguță. Niciodată. Mie întotdeauna nu-mi plăcea, ba una, ba alta la mine.

E important să ai pe cineva ca să te încurajeze? 

N-am avut prietene adevărate în tinerețe. N-am avut-o pe mămica lângă mine. E important să ai alături o persoană inteligentă. Din clasa a treia, de fapt, a patra, când am trecut în școala din Ghindești, am început să mănânc cărțile. Le păpam. Era de necrezut. Până la 5 dimineața stăteam cu lanterna ca să nu mă vadă bunica. Și citeam, citeam, adică eu ajunsesem în clasa a cincea să-l citesc pe Lord Byron. Și nu mă laud, dar biblioteca din orășel am dat-o gata până în clasa a noua. Ș-apoi bibliotecara îmi dădea cărți de-ale ei.

Aveți acum discipoli căror ați dori să le transmiteți măiestria sau experiența pe care o aveți ?

Nu, nu am.

Dar v-ați dorit ?

Nu cred că experiența poate fi dăruită cuiva. Eu sunt un om credincios și vreau să vă zic că ceea ce ți se dă de sus, când te-ai născut, cu aia mergi în viață, dar depinde și de tine foarte mult. De ce se zice că atunci când moare, omul cântărește mai ușor cu câteva grame ? Mai puțin, deoarece sufletul tot are niște grame. Și se mai spune că totul depinde de cum lucrezi asupra ta. Nu numai fizic ci și psihologic. Și intelectual cum te descurci, cum te dezvolți. Spiritual, în primul rând. Așa și soarta îți merge. La mine s-a întâmplat că s-a oprit ceva în viața mea : adică știu de ce, dar mai am încă resurse vechi și cred că fiecare om trebuie să fie responsabil și să lucreze asupra sa. Nu poate nimeni să-ți pună în buzunar nimic. Doar de un bănuț (râde).

Dar știți că uneori poți avea darul, dar nu și persoana potrivită care să te îndrume cum să-l folosești sau să te ajute să ai încredere în tine. 

Eu am încercat, nu vreau să dau nume, la vestimentație mă refer, dar nu m-au înțeles. Pe urmă, după practica mea de viață, atât de însingurată, am furat tot timpul de la interpreții cei mai buni. Eram în culise tot timpul când cânta Ștefan Petrache. Să știți că am luat de la el foarte multe lucruri. Profunzimea lui mă încânta, căci a avut o soartă dificilă și el, a fost în căutare mare până și-a găsit locul. Deci am împrumutat de la el, de la Maria Codreanu, nu mai spun de Ala Pugaciova. Mie muzicanții îmi spun, de fapt, des că eu sunt Ala Borisovna Moldoveanca, în glumă, așa.

Până când un om nu trece măcar o dramă, nu mai spun de tragedii în viață, nu poate el, cu tot talentul ăla a lui, exprima ceva profund. Din păcate, așa suntem făcuți. Durerea sau tot ce e rău aduce binele. Durerea sufletului renaște în lucruri extraordinare. Mie mi-a deschis ceva în căpșorul meu, de trei ori în viață, când m-am culcat gândind într-un fel și m-am sculat dimineața văzând lumea în culori total diferite. Mai întîi, la treizeci de ani. A doua oară a fost aproape de patruzeci de ani, adică creșteam, probabil prin munca pe care o depuneam în scenă. Eu ard în scenă. O mare cântăreață a României, Angela Similea, o prietenă de-a mea, a fost la un spectacol de-al meu și mi-a zic : « N-am văzut în viața mea așa ceva. Tu arzi ca lumânarea în scenă ». Eu sunt convinsă că omul care n-a știut răul nu știe a prețui binele. Noi plătim pentru darul de la Dumnezeu cu sănătatea noastră. Nu există un artist sănătos. Majoritatea suferă de inimă.

Cât ați stat în România a fost ceva ce v-a lipsit din Republica Moldova ?

Mi-a lipsit totul de aici. Pământul meu, vorba noastră, așa cum este ea lată, dar dulce. Fiind după anul nașterii Pisică eu foarte greu mă despart de casă și există iarăși un proverb : acasă și pământul te ajută. Acolo așa și nu mi-am găsit locul. Deși aveam libertate totală la teatru.

Să presupunem că cineva vine acum în întâmpinarea noastră, vă oprește și exclamă : « Ah, Doamna Crulicovschi, cât de mult vă admir !  Aș dori să devin ca dvs ! » Ce i-ați răspunde ?

I-aș spune cred că « Domnul să te ajute », dar nu cred că există vreo persoană care ar putea repeta întocmai destinul altui om. Suntem atât de diferiți și la exterior și în interior, și psihologic, mai ales.

Să ne imaginăm că vă treziți într-o bună dimineață sănătoasă tun și fără limită de resurse financiare. Ce lucruri ați face în primul rând ?

Mi-ați citit gândurile. Ce-aș face în primul rând? Mi-aș dori să pot să ajut toți bătrânii, care sărmanii, nu au ce mânca. Eu când văd o ființă bătrână, nu pot trece pe alături fără ca să nu-mi dea lacrimile. Se întâmplă un șoc cu mine. Nu mă simt eu bătrână încă, sufletul nu îmbătrânește, dar greutatea asta din ochii lor… În al doilea rând aș înregistra ceea ce-mi doresc foarte mult : cântece religioase. De acum am material, am o carte plină. Tare mi-aș dori lucrul ăsta. Să-mi răsune vocea în biserici, în mânăstiri… Enorm mi-aș dori. Și în cele din urmă, mi-aș cumpără o căsuță într-un decor verde. Mult verde.

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

4 gânduri despre „INTERVIU cu Nina Crulicovschi: „Nina, tu râzi, dar ochii tăi plâng. De ce oare ?”

  1. „Cu numele tău” – piesa pe care o fredonez adesea. Întotdeauna mi-a părut o piesă foarte tristă şi poate de asta îmi vine în minte anume atunci când aş vrea să plâng…
    Să-i dea Dumnezeu sănătate marei artiste Nina Crulicovschi, că scena din Moldova se răreşte prea repede, iar în locul marilor artişti vin nilte coţofene…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s