Femeile unui scriitor

„Tu mă iubești pe mine, eu pe Yan, Yan pe Galea, iar Galea pe Marga”.

Săptămâna trecută am terminat de citit cartea « Femeile care scriu trăiesc periculos », de Laure Adler și Stefan Bollmann. Deși constat nu pentru prima oară, curios îmi pare faptul că multe dintre femeile scriitoare, care au lăsat opere valoroase în literatura universală, fie că nu au fost căsătorite, fie că au trăit în cuplu cu o femeie (amantă cu caracter protector, cu funcții de secretară, infirmieră, psiholog, contabil, bonă etc). Rareori când scriitoarele se bucurau de o viață de familie clasică. Scrisul și familia greu se îmbină într-o viață de scriitoare activă.

Bărbații scriitori, dimpotrivă. Au avut alături o soție fidelă, răbdătoare, devotată, care rareori îi împărțea patul conjugal, în schimb, împărțea toate mizeriile, neplăcerile, isteriile, bolile, capriciile, crizele etc. De unele soții de scriitori, omenirea își mai aduce aminte, de altele nu se știe nimic, nici măcar cum arătau. S-au dizolvat în negura vremurilor, de parcă nici n-au existat, deși tocmai datorită sacrificiului uriaș al acestor femei anonime, literatura universală este mai bogată în opere geniale.

Am privit aseară filmul « Jurnalul soției sale » despre femeile lui Ivan Bunin, primul scriitor rus premiat cu Nobel, pentru romanul „Viata lui Arseniev”. E o ecranizare delicioasă, cu decoruri paradisiace din sudul Franței (orășelul Grasse) și decoruri omenești. Actori excelenți, scenariu savuros. O plăcere estetică, vizuală și emoțională.

Privid filmul tot mă întrebam : oare chiar viața lângă un scriitor nu poate fi altfel decât cu mari și dureroase sacrificii ? Până unde poate merge o femeie cu sacrificiile ? Cine e mai fericit : cel care le face sau cel care le acceptă ?

Viața unor scriitori poate fi mai interesantă decât opera lor. În cazul lui Ivan Bunin, amândouă au fost pe potrivă, dar curios, cu mici, foarte mici blițuri de fericire. Pentru că au fost prea multe sacrificii și prea puțină dragoste împărtășită.