Publicat în Recomandare de film

Iubirea ca o rapsodie

Am umblat toata saptamana cu unghii albastru turcoaz. Stau asa si ma uit la ele: mai, parca-i fleac, dar tot iti trebuieste ceva curaj sau nebunie sa umbli asa prin oras cand faci de doua ori varsta de adolescent. Pe urma, ai o senzatie de ticneala delicioasa, desi temporara (o sa ma inteleaga doar femeile care au purtat unghii rosii sau french toata viata lor). M-am gandit la asta mult mancand rasarita, toate unghiile fiind implicate in proces.

M-am gandit la asta si in metrou cand am scos bani din buzunar, in premiera absoluta, pentru niste muzicienii ambulanti romani. Pentru contrabas am contribuit. El m-a apucat de suflet.

M-am gandit la unghii si cand priveam filmul « Rhapsody » cu Elizabeth Taylor. Sa privesti asa un clasic cu unghii albastre e aproape de mauvais ton. Dar eu sunt o perversa sarmanta asa ca am savurat. Bine, sa nu dramatisam, sa va povestesc cate ceva despre film.

Am pus titlul Iubirea ca o rapsodie ca da frumos, pentru ca daca e ca sa fiu sincera, n-am inteles de ce filmul poarta titlul „Rhapsody”. Un student de la conservator poate o sa rada copios de mine, dar eu, recunosc, ca ma pricep in muzica clasica ca delfinul in portocale. Cand nici google-ul nu stie sa ma lamureasca deslusit il strig indata pe sotul meu.

-Auzi ?! Rapsodie e cantec ?!!!

-Nu, striga inapoi. E un fragment. Un fel de capitol recitat din opere vechi, asa ca in Iliada si Odiseea lui Homer.

-Nu inteleg, bolborosesc iritata sub nas. Dar il cred. E firesc sa crezi un om nascut pe aceeasi insula cu Homer.

Filmul are 60 de ani (nascut intr-un an cu mama) asa ca eu nu-mi iau curajul sa-l recomand in stanga si in dreapta, mai ales, generatiei nascute in epoca televiziunii si internetului. E o lumea aparte, un univers cu personaje care evolueaza intr-un mediu cu totul diferit de cel pe care il traim azi. Unicul lucru care ramane neschimbat e … iubirea. Personaje ca Louise Durant (Elizabeth Taylor) puteti intalni usor si azi, unde vreti, cert, imbracate diferit, coafate diferit, in fata TV sau ecranelor digitale, dar cu aceleasi ganduri si sentimente, acelasi fel de a iubi.

Cand un barbat are talent, el nu-l sacrifica de dragul iubirii. Femeile intotdeauna pun dragostea mai presus ca orice talent. Mai presus ca viata, uneori. « Poate ca unicul meu talent este cel de a iubi. » (Rhapsody)

Mai exista un lucru atemporal in film, pe langa iubire. Muzica clasica. Muzica asta nemuritoare, tot atat de vesnica ca unele iubiri. Putine.

E o legatura stransa intre iubire si muzica.

Unele iubiri raman intacte si nemuritoare ca simfoniile lui Ceaikovski. O sa fie actuale sute de ani incolo.

Altele se trec in doi, trei ani. Sau in cateva luni. « Iubirea-i o floare cu 7 petale ».

***

La 22 de ani sa joci asa cum a jucat Elizabeth Taylor e foarte rar. E pur si simplu maiestuos. Mai ales, in a doua parte.

Foarte bune dialogurile intre tata si fata. Despre iubire si viata.

„-El ma iubeste, tata.

-Dar nu cu dragostea care iti trebuieste tie, draga mea”.

***

Profesorul Schuman de la Conservatorul din Zurich e un personaj fantastic. Cica a fost nepotul lui Cehov in realitate.

„-De ce  i-ar trebui unei fete asa frumoase ca dvs sa stea asezata pe scaun cate 8-9 ore zilnic ca sa exerseze la pian ?

-M-am indragostit de un muzician. Un violonist.

-Ah, in cazul asta n-ati putea sa va indragostiti de un om de afaceri ?

-N-a fost sa fie. E atat de important ?

-Un violonist renumit poate fi un sot mediocru, iar un sot foarte bun poate fi un violonist mediocru.

Nu poti iubi muzica la fel ca pe nevasta-ta.”

1

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

14 gânduri despre „Iubirea ca o rapsodie

  1. Am văzut filmul în câteva rânduri pe vremea lui Ceașcă iar azi l-am descărcat întru vizionarea de seară. Filmul l-am văzut prima dată când eram cât un muc, bunica m-a dus la cinematograful din Aiud, era vară așa că s-a proiectat afară iar eu bineînțeles cu alți copii de seama mea ne-am zbenghuit prin zonă. Nu mult fiindcă mi-a aplicat câteva „rachete” 😆 în urmă cărora am sta locului. 😆

    … „Personaje ca Louise Durant (Elizabeth Taylor) puteti intalni usor si azi, unde vreti, cert, imbracate diferit, coafate diferit, in fata TV sau ecranelor digitale, dar cu aceleasi ganduri si sentimente, acelasi fel de a iubi.”…

    Totuși, Socriță, premite-mi să scriu: da, azi sunt îmbrăcate diferit, coafate diferit dar au gândurile și sentimentele tot diferite față de acele vremuri apuse. Extraordinar de rar mai dai azi peste ceva cu adevărat frumos și cu brand-ul lui Cupidon.

    Apreciază

    1. Extraordinar de rar mai dai azi peste ceva cu adevărat frumos și cu brand-ul lui Cupidon.

      E adevarat 🙂 in general, iubiri autentice despre care sa scrii carti sau sa faci filme greu gasesti azi, eu ma refeream la felul generos de a iubi al unor femei; pana la sufocare, pana la absurd. Daruire si sacrificiu total. Asta n-o sa se schimbe. Poate se schimba forma, dar esenta e aceeasi. Femeile sunt mai emotive, mai nerabdatoare, avide de dragoste. Nu stiu daca m-am exprimat bine.

      Apreciază

  2. nici n-o să găseşti iubiri pătimaşe, pentru că „azi” o femeie care iubeşte ani la rând (fără răspuns) n-o să-şi prea etaleze simţurile, pentru că ea este Drama Queen pentru toţi din jur dac-o face, şi poate că n-o să recunoşti, dar şi pentru tine tot 🙂 nu e voie de aşa ceva, nu e voie.

    Apreciază

    1. E adevarat, eu recunosc ca nu ma manifest in iubire asa ca personajul feminin din film:) am alt temperament sau cine stie.

      Bine, trebuie totusi de vazut filmul pentru a intelege unele nuante si a le discuta. Fiecare iubeste diferit si are dreptul la asta. In general, ca si in filmul asta, barbatii se tem cand femeia traieste si respira numai cu ei. Asta se simte in priviri, cuvinte, gesturi. Asa is facuti multi, asta ii respinge. Chiar si acei barbati, care se manifesta la fel ca femeile, adica sunt foarte patimasi la inceput, cu timpul se tempereaza cand femeia … atentie! incepe sa le raspunda la fel si reciproc (exista o suta de filme la tema, tot inspirate din viata). Chestiune de dozare si nu e vorba de strategie, dar de compatibilitate naturala intre caractere si temperamente 🙂 parerea mea.

      Cand trebuie sa depui eforturi mari, cand faci strategii, cand te temi sa nu arati prea multa dragoste sau prea putina, totul la un moment oboseste si nu mai vrei nimic. Asta merge in tinerete cand cauti peripetii, dar ajungi si la o perioada cand caut deja sa te ogoiesti alaturi de cineva care te intelege fara cuvinte si multe explicatii.

      Asa ca o femeie care isi etaleaza simturile, mai ales autentice, e foarte frumos. Trebuie doar sa aiba norocul sa dea peste cineva care e gata s-o iubeasca asa cum asteapta ea, tot cu etalare de simturi autentice 😉

      Apreciază

      1. adevăr grăieşti, parc-ai zice că-i nimic nou, e de când lumea şi pământul şi totuşi, greu cu dozatul, aproape imposibil, ştii tu. eu din cauza asta m-am „călugărit”, mă iubesc pe mine, aici am aruncat dozatorul 🙂

        Apreciază

      2. drept ai facut ca l-ai aruncat, e greu sa traiesti cu gandul mereu la dozare. si e frustrant. nu poti trai mult langa un om in fata caruia te temi sa arati ca tii prea mult la el, stiind ca n-o sa aprecieze. cine nu apreciaza, nici nu te merita, nu-i asa? 😉 cineva, sunt sigura, ca abia asteapta sa intalneasca o femeie ca tine, care nu se teme de ceea ce simte.

        Apreciază

  3. Frumos articolul ❤ ! Si mie imi plac filmele vechi in ciuda varstei mele (21)…
    Am vazut multe, insa am o problema nu retin intotdeauna numele filmelor pe care le vad :))
    Uneori imi imaginez cum ar fi fost daca as fi trait in acele vremuri. Femeia era infatisata ca o fiinta sensibila, demna, iubitoare si respectabila. In zilele noastre femeia nu mai este tratata cu acelasi respect, barbatul a uitat sa fie un "gentleman", asa cum femeia a uitat sa isi pastreze demnitatea si atu-urile de femeie. Femeile usoare, erau privite in trecut cu dispret, acum sunt privite cu admiratie…Ii multumesc lui Dumnezeu, totusi, ca nu sunt toti oamenii asa.

    Apreciază

    1. Si mie imi plac filmele vechi in ciuda varstei mele (21)…

      Bravo 🙂 eu la 21 umblam inca cu fluturi prin cap:)) nu aveam timp pentru filme.

      Apreciază

      1. Cu trecerea timpului se schimba totul, si poate era mai bine si mai frumos inainte. Era totul mai simplu…copiii erau copii atunci, acum se maturizeaza mult prea devreme.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s