Publicat în C'est la vie, Fata tatei

Urina

Luni dimineață așteptam autobuzul gâfîind sub un morman de pachete de diferite dimensiuni. Shopping forțat pentru fic-mea. Deci, dulceața mea din cireșe amare, alias odorul, s-a apucat serios de sport. Specializare – ciclism. Așa cum eu tresar (neplăcut) la acest cuvânt și mai am acasă pe cineva, să nu arătăm cu degetul, care tocmai s-a debarasat de cârjuțele cu îngerași, am luat chestiunea în serios. Am cumpărat protectoare pentru genunchi, protectoare pentru coate, protectoare pentru pumni, cască, încălțăminte. M-am oprit numai când soțul mi-a spus la telefon răspicat: „Lilia, oprește-te!”

Deci intru încărcată în autobuz, se vede de la o poștă că-s o mamă maniacă, obsedată de securitatea copilului, mă instalez în acordeon, spațiul cela de cauciuc care leagă două părți de autobuz. Mă legăn îngândurată și mă întreb cât o să mă mai chinuie măseaua din stânga. Organismul nu mai reacționează la pastile contra durerii. Trebuie de făcut ceva. Îmi plimb privirea prin salon și dau de un bărbat așezat lângă fereastră. Cobor privirea spre centură. Omul și-a descheiat scurta, în salon era cald. Îmi opresc ochii pe un pachețel de plastic în care se bălăcea un lichid galben. Măi, ce-i chestia asta? Îmi potrivesc mai bine ochelarii de soare și fac un zoom puternic. Da, cred că e urină. Probabil că e proaspăt ieșit din spital. Îi privesc atent fața. Nici urmă de durere sau semn de disconfort. Nimic. Omul privește senin pe fereastră, adâncit în gânduri. Asta e bine, mă gândesc. Nu. E suberb! Uite că în loc să stea ostatic între patru pereți de spital, în convalescență clasică, omul poate să se miște, să circule, să vadă alți oameni, bref, mai puține șanse să facă o depresie post-operatorie. Nu-i minunat?

A ieșit la stația cu iazurile gemene de la Ixelles. S-a așezat pe o bancă și a rămas să privească lebedele. Eu am rămas să mă legăn mai departe în autobuz, ținând un pachet de falca unde mă supăra măseaua.

***

Joi după amiază nu știam ce să-i răspund notarului la întrebarea: „La vie est belle, n’est-ce pas, madame?” Eu sunt la vârsta când sunt prea sinceră. Și asta nu e bine.

Mi-am trecut privirea prin biroul lui de vreo 120 metri pătrați. Puteai ușor să aterizezi cu un elicopter pe parchetul luxos. Odaia avea o singură fereastră, dar ce fereastră! Una gigantică, umbrită  de perdele de catifea roșu-cardinal cu pompoane. Pe un cămin înalt, de marmură albă, stăteau ca soldățeii un rând de cărți cu legi, iar de asupra o oglindă înaltă de 3 metri, înrămată nobil într-un cadru aurit. Pe un perete înalt și larg cât un ecran de cinematograf era întins un covor cu un motiv de poveste cu cai în galop. Candelabrul uriaș cu cristale suspendate putea face concurență oricărul salon de operă din capitală. Priveam degetul mic al notarului, prizonierul unui inel cu pecete și m-am gândit că uite, bietul om, își petrece mai mult timp în odaia asta cu oameni străini ca mine, decât cu familia lui și oamenii dragi. Eram cât pe ce să exclam: „Monsieur, ce mormânt luxos aveți”, dar mi-am blocat limba la timp. Lilia, taci!  La limită, poți să-l întrebi când ultima oară a privit niște lebede, dar mai bine taci. Taci și zâmbește nobil.

***

Peste un sfert de oră eram într-o cafenea Illy de pe Avenue Louise. Priveam oamenii și mă jucam cu pachețelele de zahăr colorate. Îmi rupeam capul în ce ordine să le aranjez lângă cuvântul LOVE. În fața mea s-a așezat un cuplu de spanioli. Aveau o sută de ani împărțiți la doi în mod egal. Bărbatul a observat jocul meu și mi-a zâmbit. Eu i-am privit partenera și m-am îndrăgostit. Mi-am luat pliculețele colorate și am fugit.

„Da, da, da, îmi repetam frenetic, ea e personajul de care am nevoie”.

DSC_0358

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

6 gânduri despre „Urina

  1. cronica unei spatamini? 🙂 sau , mai degraba , lumea ca un caleidoscop, urmărită de un filosof … piesele fiind aceleaşi, iar combinaţiile unicale. asta e prima impresie formată dupa lectură. o zi frumoasă să ai, Soacră!

    Apreciază

  2. Un zambet nobil? Al meu e de mai multe ori forțat cand sunt la notar fie el si cu „chevalière ” …;) ai avut o saptamana mai speciala. Weekend placut Lilia

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s