Publicat în Recomandare de carte

De ce scrii ?

” Există cimitire atât de vechi, cu pământul mișcat de atâtea ori pentru a îngropa morții proaspeți, încât solul lor e plin de oase mici. Câteodată poți găsi un fragment de craniu în care a existat o viață, un gând, o sută de mii de emoții, despre care nu știm nimic. A fost un bărbat sau o femeie, care a iubit, a tremurat, timp de treizeci de ani, poate cincizeci, în secolul XV, mai devreme sau mai târziu. Apoi moartea a venit și totul a dispărut. Era cineva ca mine, după care nu a rămas nimic decât mirarea mea : deci nu suntem decât asta ? Un suflu,  o clipă uitată de omenire ? Simt cum mă iau amețelile. Eu nu vreau să nu rămână nimic din mine. Trebuie să las o urmă. Măcar o carte uitată în cel mai îndepărtat colț de bibliotecă, o pagina roasă pe jumătate de șoareci. Poate că într-o zi, cineva o va găsi și va întreba « cine a fost ea ? » . Câteva cuvinte vor mai fi descifrabile, un prenume, un pronume posesiv, vestigiile unei identități și nebunia mea de a spera că îi voi provoca o curiozitate, un regret, când omul  va pune cartea la loc, oftând și gândind că ar fi vrut să știe mai mult despre mine.

A scrie înseamnă a fugi după nemurire, știind (vai de noi !) că universul însuși e muritor.”

(Jacqueline Harpman)

***

Cu o oră înainte de a găsi textul de mai sus, fără a bănui existența lui, eram la bibliotecă. Am ales trei cărți și m-am dus la bibliotecară ca să mi le scaneze. Ea privește prima carte, mă privește pe mine, apoi iar cartea. Întreabă mirată :

-Unde ați găsit-o ?

« La locul ei », era cât pe ce să-i răspund, dar m-am abținut. I-am arătat doar « locul » cu mâna spre rafturile de cărți.

-O să trebuiască s-o încodez și procedura o să dureze, rostește vinovat bibliotecara.

-Nicio problemă, zic. Eu nu mă grăbesc nicăieri.

O privesc atent cum lucrează, apoi îmi zic, măi, ia să joc oleacă pe culpabilitatea ei și s-o trag de limbă. Cartea asta mă interesează. Vreau să știu mai multe despre ea.

-De ce v-a mirat că am găsit-o, madame ? o întreb blând.

-Înțelegeți, începe femeia, m-am mirat că mai avem cărți care nu sunt încodate. Mai ales că suntem numerizați din 1997.

-Asta înseamnă … ridic o sprânceană…

-Da, îmi zâmbește complice, văd că ați înțeles. Înseamnă exact că … nu a mai fost împrumutată din 1997. Poate că e ultima carte din toată biblioteca care nu a intrat în sistemul nostru numerizat.

Mde, mă scarpin dupa ureche, iese interesant. A trebuit ca eu, o moldoveancă, să-mi fac mai întâi studiile la universitate, apoi să plec în Franța la studii, pe urma în Belgia, să mă mărit, să fac un copil, să lucrez și să mă concediez pentru a avea în sfârșit timp ca să ajung azi la biblioteca din centrul Bruxelles-ului și s-o iau acasă.

17 ani ! Rabdatoare carte ! Pénélope din hârtie!

Eu credeam că doar carțile despre Istoria PCUS și deportări nu mai sunt împumutate de cititori …

Cu ce erori și concluzii greșite trăiesc… Vai de capul meu.

***

Cartea răbdătoare. A meritat o roză.

DSC_0188

Alte cărți despre casele în care au creat scriitori celebri. Despre manuscrise și portrete.

Mde. Literatura bună nu se scrie lângă bacuri cu gunoi…

DSC_0190

DSC_0191

DSC_0192

DSC_0193

DSC_0194

DSC_0195

DSC_0196

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

11 gânduri despre „De ce scrii ?

  1. A scrie pt. unii e sa fuga dupa nemurire, pt alții a scrie e o Supraviețuire , pt alții o îmbogățire, un urlet fără sunet, pt. altii organizarea obsesiei a scrie rămâne o întrepriza solitara… 17 e numărul meu porte-bonheur …si inca ce carte erotique … 😉

    Apreciază

    1. Ai dreptate 🙂 stii ca ultima carte e o culegere de portrete si manuscrise de scriitori belgieni care explica de ce scriu? Raspunsurile sunt delicioase 🙂 Am umplut un blocnotel intreg.

      Apreciază

  2. Că actuală mai e vorba, „Toate la timpul şi locul potrivit”… O carte trăieşte, chiar şi atunci cînd nu e citită, iar luarea acesteia la evidenţă nu e decît birocraţie. Ştim cu toţii ce e birocraţia – pafos de proceduri şi mai puţin suflet. Mulţumesc pentru articol. Mi-ai dat un motiv în plus să citesc ceea ce îmi place şi nu ceea ce este super-mega mediatizat. Ca şi oamenii pe care îi primim în viaţa noastră, de altfel.

    Apreciază

  3. Nemurire. Am trăit-o, adică am citit-o. În fiecare carte. A propos de cărţi voiam să-ţi zic să postezi o recenzie a cărţii pierdute. M-ai convins să mai intru pe blog-ul tău. Scrii cu acel „je ne sais quoi”. Te invit pe blog-ul meu!
    Cu drag de blog şi de franceză, Ştefan! Doamne ajută!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s