Publicat în Fata tatei

Valiza mea e cea mai mare

Încep să trăiesc cu ochii larg deschişi. Departe de ecran, aproape de oameni. Anul trecut când am petrecut-o pe fic-mea în excursia verde cu clasa, pe trei zile, am depus-o repejor cu tot cu valiză pe pragul şcolii şi am fugit la lucru. Păi, ce? Nu-s părinte modern? În rând cu lumea. Lucrez, alerg, fac bani, plătesc facturi şi impozite (ce mă costă cât pielea de pe fese). Vai ce coolă sunt.

Anul ăsta mi-am ordonat: ajunge ! Ia mai trageţi sufletul. Fă o pauză și privește-te dintr-o parte. Priveşte atent. Îţi place caruselul tău? Încă n-ai ameţit cu totul? Cât mai rezişti… Poate mai ai timp să schimbi ceva?

***

-Mama, ce chiar ai să stai cu mine până porneşte autocarul? Ai să faci asta pentru mine?

-Da, zic hotărât şi blând. Dacă vrei, am să rămân în faţa şcolii încă 5 minute după ce pleacă. Ca să ştii că mam-ta încă flutură din băsmăluţă până dispăreţi cu totul la orizont.

-Uaaau!

„Chiar că uau. În sfârşit mă-ta a ales ceva ce n-o să poate cumpăra mai târziu cu toţi banii din lume: timpul din copilăria ta”.

***

Şi iată aşa am ajuns să cunosc câţiva părinţii noi, să vorbesc cu ei, să observ profesoara cum vorbeşte copiilor, să mă enervez că fata mea e cea mai cuminte (de parcă o ciomăgesc de trei ori pe zi, oare când o sa spargă vreun geam? Degeaba plăteşte tat-su asigurarea?) în fine, să observ lucruri pe care părinţii din birou nu le pot vedea şi pricepe din mici fragmente de puzzle.

***

Alături de mine scânceşte tata lui Emilie.

-Vă închipuiţi, Emilie a mea s-a sculat la 6:00. E atât de entuziasmată că pleacă.

-Mie-mi spuneţi? fac eu gospodăreşte cu ochii la copii. A mea nu numai că s-a trezit cu cocoşii, dar şi-a făcut singurică patul. În premieră absolută, vă asigur.

-Tata, hai du-te odată şi lasă-mă, îl trage fic-sa de mânecă, târâind valiza spre colegii de clasă.

-Emilie, mai stai oleacă cu tata, scânceşte bărbatul. N-am să te văd tocmai trei zile.

-Pfffff, tata. Iar începi…

În treacăt fie spus, Emilie nu e unicul odor în familie. Mai are acasă doi fraţi şi o soră în pântece (mamă-sa e gravidă, e cea care îmi cerea bastonaşe moldoveneşti „Cristinuţa”. Zilele trecute  i-a scris soţului un email anunţându-l victorios că a găsit bastonaşe de care i-am dat într-un magazin românesc, numai că nu aşa de bune ca „Cristinuţa”. „Parcă i-am spus să caute în cele ruseşti”, fac eu nedumirită. „O încurcat, înseamnă, dar bine că a găsit”. Aşa că e panică mare cu bastonaşele moldoveneşti prin părţile noastre. Printre copii şi gravide).

***

Privesc fetele din clasa fetei mele şi reperez doi ochi roşii de plâns. Ochi mari şi înlăcrămaţi. E Lina-bătăuşa, fetiţa cu care am avut eu o vorbă aparte la începutul anului pentru că o îmbrâncea şi o pişca pe fic-mea. A fost o perioadă când îmi venea acasă cu nişte vânătăi de parcă o bătea toată ziua cineva cu bastonul sub genunchi. Mai întâi m-am revoltat pe facebook, rupeam cămaşa pe mine de indignare, pe urmă m-am liniştit şi am început să gândesc strategic. Am ieşit la concluzia că trebuie de vorbit. Delicat, aşa ca unui copil nefericit. Pentru că un copil fericit nu loveşte. Cu teoria asta m-am dus la şcoală, am discutat cu profesoara, apoi cu fata. În termeni aşezaţi şi calmi. Cu timpul fetele au devenit prietene. Nu aşa ca şi cu Sultănica, dar dacă a ajuns s-o invite pe Lina la ziua ei de naştere, înseamnă că s-a instalat un soi de complicitate între ele. Am să scriu şi povestea ăsta într-o zi; despre clasicul dialog între fete: „De ce ai invitat-o pe Lina-bătăuşa?” cu argumentul imbatabil şi sublissim a lui fic-mea: „Deatâta!”

Mă apropii de fete şi o întreb pe Lina de ce plânge. Tace. Emilie sare ca căpriţa în jurul meu:

-Ştiţi de ce? Ştiţi de ce? Mie mi-a spus. Pentru că valiza ei e cea mai mare!!! E ca o căruţă.

Ne uităm cu toţii la valize.

-Nu-i adevarat, zic. Valiza doamnei profesoare e cea mai mare.

Apare în spatele nostru tatăl Emiliei.

-Fetelor, alineaţi-vă repejor să vă fac o poză.

Fetele se zgribulesc una în alta ca să încapă în cadru.

-Vino, Lina!

Lina ştie că părinţii ei n-au bani de gadget-uri sofisticate. Dacă vrea şi ea poză cu colegele, nu trebuie să rateze ocazia. Se lipeşte repejor de fata de la margine şi zâmbeşte silit. Un zâmbet care mă taie. Un adult vede lesne că e un zâmbet dresat.  Scos cu de-a sila de după paravanul cu ochi roşii înlăcrămaţi. „Oare de câte ori copilul ăsta a trebuit să simuleze fericirea?”

-Mamaaaa, mă trage de mâneca fata.

-Da…

-Da tu ai observat că valiza mea e cea mai mica?

***

Autocarul a plecat. Rămân pe trotuar. Chiar dacă i-am promis în glumă fetei să stau, stau. Nu mă mai grăbesc nicăieri. O mămică cu buze roşii (de când o cunosc nu şi-a schimbat niciodată culoarea roşu sânge de iepure pe buze) întreabă directoarea:

-Madame, cine e bărbatul care ne însoţeşte copiii?

-E un profesor de biologie.

-Dar nu e din şcoala noastră…

-Efectiv. Iniţial trebuie să meargă profesoara de morală, dar s-a îmbolnăvit, atunci Domnul s-a oferit drăguţ să însoţească copii în excursie.

-Dar… ezită mama cu buze roşii…

Eu şi Doamna Directoare aşteptăm răbdător: „Dar…? Care-i cozul?”

-Ah, îzbucneşte priceput directoarea, am înţeles. Nu vă faceţi griji. Domnul a prezentat toate certificatele necesare, inclusiv cazierul judiciar.

***

Merg spre casă sub impresia unei revelaţii noi: „Uite ce înseamnă să fii mamă de doi băieţi frumoşi. Înveţi să pui întrebările … necesare”

Anunțuri

Autor:

destinul unui blog

20 de gânduri despre „Valiza mea e cea mai mare

  1. ce-mi place ceea ce am citit, nu e treaba mea, dar ma bucura ca avem parte de atita maternitate in ultimul timp, uite asta e evolutie, sa te bucuri intr-atit de relatia cu fiica ta, incat sa o impartasi si cu noi, ai devenit mai femeie parca si asta e minunat! Vreau tocmai sa te cuprind…

    Apreciat de 1 persoană

  2. „Uite ce înseamnă sa fii mama de băieți …”:) sa știi ca pui întrebările astea cand băieții sunt si urâți am trecut de atâtea ori prin asta si cu cadetul ma așteaptă multe întrebări, diferența e ca cu acel mai mare nu aveam timp sa stau pe trotuar cate odată nici nu vedeam autocarul …Lilia sa știi ca si eu acum am devenit mama deplina vorba ta a fi mama e o vocatie,eu mai zic ca e si o meserie care se învață …:) sper perioada sa fie îndelungata profita …:) fericirea e in lucruri marunte … Azi am mai assistât la o lecție … Merci

    Apreciază

  3. Ce interesant ca scolile la voi le fac excursii peste noapte la copiii asa de mici, aici doar in clasa 6 incep sa plece copiii peste noapte, vara trecuta tot am incercat sa il conving pe al meu baiat de 9 ani sa il dau la o tabara pe o saptamina pe noapte dar nu a fost posibil, el nici la prieteni nu se duce cu dormitul, el trebuie sa doarma acasa (nu stiu pina cind asa va fi 🙂 eu stateam la tabere din clasa 1 cite o luna in fiecare vara, libertate si aventuri! Sper sa aiba o excursia cit mai frumoasa fiica ta!
    Cit despre timp sa savurezi maternitatea intr-adevar asta e tare greu cu serviciu full-time, eu azi dimineata am esit din casa cu copilul in masina, de obicei il duc la autobus si apoi eu ma duc la serviciu, da azi am pornit-o direct la serviciu cu tot cu copilul, parca eram pe auto pilot, e vineri, cred ca sint epuizata, eu iaca am ajuns pentru prima data in viata sa vreau sa plec macar pe 2-3 zile singura singurica undeva, numai sa dorm si sa citesc, sa nu vad si sa nu aud pe nimeni 🙂

    Apreciază

    1. La noi pleaca din clasa a doua 🙂 adica de la 7 ani. Ei ii place tare, de asta si o las, dar sunt parinti care nu lasa copiii. Eu ma tem, dar o las.

      Un serviciu full-time, pe langa faptul ca iti ia tot timpul, te epuizeaza si seara in loc sa vorbesti calm si bland cu copilul ai o singura dorinta sa taca toti si sa te lase sa rasufli. Si asta nu e bine pentru atmosfera in care creste copilul. Poti sa te retii, dar totdeauna izbucnesti, si e mai rau. Cu oboseala nu se glumeste. Ea trece repejor in boli.

      Apreciază

      1. Da ai dreptate, trebuie de avut grija cu sanatatea, i-am sugerat sotului ca pentru toate sarbatorile care sa aproprie (14 Feb., aniversarea de casatorie si 8 Martie) sa ma trimita undeva la un hotel cu spa pe un weekend si el sa ramina cu copiii, nu tare romantic dar tare necesar pentru mine acuma 🙂

        Apreciază

      1. da, ca in vorba cantecului „Voi spune trist ca c’est la vie”. asa s-a intamplat (coincidenta fatala) ca in aceasta perioada si sotul are nevoie de mine,e dupa operatie.

        Apreciază

  4. eu dupa postarile dvs. imi dau seama si zic „ce deja e vineri???” 😀
    frumoasa relatie fiica-mama aveti !! (fac notite privind educatia) 🙂
    asteptam deja vinerea viitoare impresiile excursiei 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s